Românii au intrat într-o fază istorică! În fiecare toamnă, tulburelul face ravagii în rândul lor și lupta cu litrii de vin își ia în fiecare zi tributul de come alcoolice și internări țapene din rândul cutezătorilor bărbați ai țării care nu precupețesc niciun efort în băute zdravene finalizate glorios în sevraj etalonic și psihoze.
Spitalele primesc eroi ai etilismului acut zi de zi, oră de oră, precum în vremea unei conflagrații de proporții epice. Se trăiește istorie, se respiră și, mai ales, se bea istorie. Nici în Al Doilea Război Mondial nu am mai avut atâția morți și răniți, victime colaterale și pagube materiale…
Spitalele raportează victime mutilate de pumnii partenerilor de pahar, în vreme ce fiolele poliției se albăstresc și se înverzesc aproape concomitent. Unii cad de pe balcoane, din căruțe, alții de pe biciclete, alții doar de pe picioare, dar mulți români cad pradă execesului. În unele localuri de la sate sau spelunci urbane se luptă până la unu…iar la unul combatabții sunt scoși pe ușă afară de barmanii epuizați. Învinșii ajung în spitale și pușcării, învingătorii își trimit nevestele și copiii în spitale, pentru ca ei să ajungă în bar din nou sau la tulburelul de acasă sau din vecini sau de la prieteni. Gradele tot mai scăzute din termometre cer tot mai multe grade în pahare, iar rachiul recuperează rapid terenul pierdut în vară în favoarea berii.
Români cu ochii tulburi și vlăguiți bântuie drumeagurile, drumurile și șoselele țării și nu își găsesc liniștea sufletească decât în fața aceluiași pahar.
În mijlocul confuziei acestei lupte colosale, victimele colaterale sunt nevestele și copiii, siluite și, respectiv, bătuți …sau invers. Medicii sunt alarmați și se așteaptă la o creștere progresivă a loviților și răniților. Eroii alcoolului sunt internați zilnic, iar costurile războiului sunt enorme pentru patrie, numai tratarea unui singur rănit putând ajunge la 10.000 de lei.
Cu inima alături de acești bravi compatrioți dedicăm acest imn eroic neintenționat al unui alt fel de erou (al închisorilor comuniste), dintr-o altfel de luptă (pentru libertate și alte chestii), o adaptare nepotrivită poate pentru unii, dar potrivită totuși pentru vremurile pe care le trăim:
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru butoiul cel gol până mâine,
nu pentru o bere, nu pentru sprițane,
ci pentru slujba ta proastă de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru flămânzii tăi prunci ieși din șanțuri,
pentru plânsetul lor stai în picioare,
pentru lacrima nevestei bătută franjuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru mânia scrâșnită-n măsele,
alinată-n răchie și zeci de stacane.
Rachiul și vinul nu schimbă guverne,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Așa ca să bei apă din ciuturi
și-n ea să te-afunzi la culcare
și mintea-ți limpede s-o scuturi,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Și ca să pui tot pasul cuminte
pe stradă și-n orice cotloane
și acasă să ajungi mai înainte,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Ridică-te Gheorghe și stai în picioare!
Ridică-te Ioane, pe-a-tale ciolane!
Nu-n vin și tărie găsești alinare,
Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
