„Ce răsună? Ce s-aude?
Ce glas dulce românesc?
Ce flăcăi ca bradul verde
Ochii noştri îi uimesc?
Sunt olteni, scăparea noastră
Bucuraţi-vă, ieşeni
Voi cu inima creştină,
Cumpăraţi de la olteni.
Oltul falnic prin copiii-şi
Zice Prutului scârbit:
– Dulce frate, fii pe pace,
Steaua ta a răsărit..!
La cel glas de mângâiere
Geme sufletu-n duşmani
Voi cu inima creştină
Nici un ac de la jidani
Mică e lumina încă
Dar credinţa-n Cel de sus
În Părintele dreptăţii
Şi-ntunericu-i răpus
Soarele frumos luci-va…
Bucuraţi-vă, ieşeni !
Voi cu inima creştină,
Cumpăraţi de la olteni
Iazmele otrăvitoare,
Duhul rău şi necurat,
Vai, destul ne-au supt puterea
Şi viaţa ne-au secat.
De pe ochii voştri rupeţi
Pânza-ntinsă de duşmani!
Voi cu inima creştină,
Nici un ac de la jidani!
Fraţii certe-se-ntre dânşii
Fiii cu părinţii lor!
Dar blăstăm cu foc s-ajungă
Pe acel cutezător,
Care fără de iubire
S-ar uita la cei munteni!
Ascultaţi români cuvântu-mi:
Cumpăraţi de la olteni !
Şi atunci viaţa noastră
Precum râul cristalin,
Se va scurge limpezită
De otravă şi venin.
Morţii noştri n-or mai plânge
Sub călcâie de duşmani.
Sus dar, inimile voastre!
Nici un ac de la judani!”
Publicată în Scrieri, ed I, Iaşi 1892, vol. II, pag.187-189. Postumă.
Iniţial poemul a fost publicat în 1892 în volumul “Scrieri”. Poezia a fost republicată în perioada interbelică la Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, în volumul „Ion Creangă – OPERE COMPLETE” (Ediţie îngrijită de Lucian Predescu). Ca o mică paranteză, “operele” nu sunt chiar atât de complete cum promite titulatura (lipsesc, de pildă, scrierile mai controversate precum „Povestea poveştilor” şi „Povestea lui Ionică cel prost”).
Ulterior poezia “Olteni la Iaşi” nu a mai fost promovată, fiind ascunsă publicului român, nu atât pentru faptul că Ion Creangă îi îndrăgea pe olteni, cât pentru ostilitatea sa faţă de comercianţii evrei. Autorul îndemna practic la un boicot împotriva magazinelor deţinute de comunitatea mozaică, cerând românilor să cumpere de la fraţii lor de sânge olteni.
Deşi poezia lui Ion Creangă ar putea mira sau şoca pe multă lume, pentru pasionaţii de istorie ea nu este tocmai o surpriză. A fost scrisă în contextul în care, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, din totalul populaţiei Iaşului circa o tremie aparţinea comunităţii evreieşti. Evreii religioşi nu erau iubiţi de populaţia majoritară creştină din cauza renegării de către Talmud a lui Hristos, acest lucru fiind accentuat în predici şi de preoţii Bisericii Ortodoxe. La fel nici evreii laici nu erau pe placul ieşenilor, mulţi dintre aceştia având opţiuni politice radicale de stânga, ostile statalităţii româneşti, fie că erau adepţii curentelor socialiste, comuniste sau anarhiste. În plus se adăuga şi influenţa comunităţii mozaice în comerţ şi economia locală.
Având în vedere situaţia tensionată, în rândul elitei româneşti din Moldova, deci inclusiv din Iaşi, s-a propagat un curent naţionalist cu puternice tente care ar putea fi interpretate astăzi ca fiind “antisemite”.