Părerea înțelepciunii românești despre democrație

„N-ar trebui să se vorbească aşa mult despre democraţie. Eu, în materie de democraţie, nu am nicio părere personală. Mă bizui pe doi gânditori clasici. Pe Platon şi pe Aristotel. Platon susţine că sunt trei forme de guvernământ degenerate: tirania, oligarhia şi democraţia. Aristotel spune că democraţia este sistemul face fiecare ce vrea. Şi eu am spus: după cum se vede. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel şi zice că democraţia e singurul sistem compatibil cu libertatea şi demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selecţiune a valorilor. Deci democraţia e sistemul social în care face fiecare ce vrea şi-n care numărul înlocuieşte calitatea… Triumful cantităţii împotriva calităţii. Bergson a fost acuzat în micul dicţionar filozofic al lui Stalin că e fascist.

Fără să gândesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămân indiferent la incapacitatea democraţiei de a asigura selecţiunea naturală a valorilor. Democraţii gândesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate şi unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democraţie. În democraţie, numai întâmplarea naşte un mare şef. De pildă, un mare conducător în democraţie a fost Clemenceau, care a condus politic Primul Război Mondial.

Eu, cât aş fi de aristocrat în gândire, politic trebuie să fiu democrat. Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost şi atât. Dar toţi proştii aştia, luaţi împreună, sunt un principiu istoric.

Prin însăşi ordinea ei ideologică, democraţia îl obligă pe idiot să stea alături de geniu şi să-i poată zice: ce mai faci, frate? Partea proastă este că oamenii de excepţie pot ajunge captivi în cirezile democrate. Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masă se exprimă specia. Prin individ se exprimă personalitatea. Numai că, uneori, un individ ajunge să influenţeze foarte mult asupra maselor. Aceştia sunt aleşii. Istoria este făcută de aleşi. Paradoxul societăţii umane este că mulţimea îi produce pe conducători, iar aceştia o conduc.

Ideea de echilibru social este caracteristica oricărei democraţii burgheze. Asta e forţa constantă a democraţiei. Iar extremelor – fie extremei stângi, fie extremei drepte – , care violează ideea de echilibru social, democraţia le este ostilă.

Eu nu sunt democrat. Am asemănat democraţia cu jigodia la câine: nu scapă decât cei care sunt tari. Eu sunt democrat numai dintr-un singur motiv: din respect faţă de poporul român. Şi până la urmă mi-am modificat poziţia: nu sunt democrat, sunt demofil, iubitor de popor.

Democraţia totală e cimitir istoric. Noi nu suntem în pericol, că n-avem nici măcar democraţie; un cimitir istoric presupune un trecut de viaţă care să fie îngropat.

Şi totuşi cel mai bun sistem social e cel care pleacă de la respectul măştii de om: democraţia. Democraţia e imperfectă, dar fără ea e greu de vieţuit. Este un soi de haos suportabil.

Democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu. Dar ea se deosebeşte de egalitarismul comunist prin lege.
În democraţie legea funcţionează, în vreme ce în comunism legea nu există; e tiranie.

Corpul social e atât de afânat, încât, ca şopârlele se furişează la conducere şi ajung acolo impostori. Există fisuri în aparatul social şi de stat prin care se prelinge încet, inevitabil, impostura. Chiar şi în cele mai strălucite cetăţi. Ce, credeţi că în Franţa ajung sus numai personalităţi remarcabile? Când e vorba de personalităţi, n-ai încotro, trebuie să le imiţi. Fiindcă imitaţia e un fenomen social inevitabil. Dar nu poţi să imiţi un prost, nici un impostor. Cel mult îl compătimeşti.

Politica

Când Charles Maurras a spus la politique d’abord (politica mai întâi), a spus un mare adevăr. Fără politică suntem pierduți. Adică ne împungem ca berbecii unii pe alții. Un mare om politic e un om care are har. El face posibilă existența comună a oamenilor prin spiritul lui de organizator și legiuitor.

Partidele politice sunt cai la carul de aur al istoriei românilor; când devin gloabe, poporul român le trimite la abator.

Poporul român, din punct de vedere politic, e greu de glorie.

Păi dacă îi adunăm pe toți miniștrii români de la 1900 la 1918, noi am fi putut furniza Angliei și Imperiului Britanic cel puțin cinci miniștri… Iar când vorbesc de Ionel Brătianu, ar trebui să mă ridic în picioare, așa a fost de mare ca om de stat! Și a fost inginer… Ceea ce înseamnă că politica e o artă, o vocație.

Politicul este legat de setea de putere, iar economicul este lupta de interese. Știi cum văd eu diferența dintre omul politic și cel economic? Omul politic este vulturul de sus, iar negustorul, rața de jos care se uită la el.

Conservatorismul

Reacționar e cel vetust și învechit. Conservatorii mari nu sunt reacționari, pentru că au de partea lor legile eterne ale lui Dumnezeu.

Cred că acum la noi ar fi optimă o conducere conservatoare, realizată însă într-un climat democratic. Adică un partid conservator, tradiționalist, naționalist, într-un climat liberal. Ca să nu facă din conservatorism instrument de tiranie, că eu nu pot să accept în numele niciunei idei să asupresc o singură celulă dintr-un om.

Naționalismul

Am fost acuzați, noi, ăștia de dreapta, că exagerăm puterea națiunii. Toate popoarele fac așa. Nemții se consideră buricul pământului, englezii două buricuri ale pământului, francezii trei buricuri și jumătate. Fiecare crede că neamul lui e buricul pământului.

Românismul a însemnat, pentru generația noastră, să fim noi înșine. Că a fi la stânga înseamnă a fi în pom. Fiecare popor vrea să fie el însuși. Și am vrut și noi, ăștia de dreapta, să fim români.

Sunt român și ca român mă socot buricul pământului. Că dacă n-aș fi român, n-aș fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german. Adică nu pot extrapola substanța spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocație. Tot ce gândesc devine românesc.

Dacă există o știință a națiunii, eu sunt de meserie român.

Naționalismul poate fi practicat și cuviincios. Nimeni nu poate interzice unui popor să-și trăiască tradiția și istoria cu gloriile și înfrângerile ei. Pârvan zice: etnicul e punct de plecare și universalul punct de sosire. Eu, ca naționalist, am gândit multă vreme că națiunea e punctul terminus al evoluției universale. Când dispar popoarele, intrăm în Turnul Babilonului.

Liberalismul

Cel mai potrivit sistem social-politic este liberalismul. Pentru că asigură elita conducătoare, triumful personalității, triumful elitei conducătoare, nu-i așa, și nu deranjează cu nimic mersul dogmatic al lumii creștine. În climatul creat de liberali se poate respira spiritual și se poate progresa material, valorile mișcându-se nederanjate de nimeni. Democrația înseamnă mai puțin decât liberalismul, care are într-un anume fel și un aspect aristocratic. Indiferent cine conduce Partidul Liberal astăzi, poporul român nu poate să evite liberalismul, fiindcă îi datorează crearea statului român modern și a societății române moderne. Mă interesează liberalismul biruitor în Statele Unite, în Japonia și în vestul Europei. El devine, prin această biruință, ispititor pentru vânzoleala din spațiul răsăritean.

Liberalismul te duce cum te duce trenul la destinație. Liberalismul favorizează corpul social: te instalează în sistem și n-ai încotro…

E un fenomen istoric, dar punctează timpul și spațiul istoric cu constantele lui extraordinar de utile. Liberalismul oferă constantele în timp și în spațiu ale ordinii umane, cu toate că a apărut istoric. Așa cum creștinismul a apărut istoric; dar a punctat cu eternitatea timpul și spațiul.

Pe spațiul domnului ăstuia foarte mare care se cheamă întreprinzător, pe pașii ăstuia se naște toată civilizația modernă. În urma liberalismului se află uniformitatea, care economicește e sterilizantă, iar în fața lui nu se află decât haosul.

Singurul sistem suportabil, fiindcă e compatibil cu demnitatea și libertatea umană, este liberalismul englez. Liberalismul instituie concurența ca o competiție de valori, și nu confiscarea umană. El are un singur defect: prin competiția dură care se practică în liberalism, nu poate fi evitată apariția deșeurilor sociale, adică a

neajutoraților. Orice sistem social rămâne până la urmă un joc deschis, neterminat. Nu s-a găsit formula de echilibru între individ și societate care să n-aibă niciun rest.

Social-democrația

Social-democrația este laptele bătut al comunismului.

Știți ce vor social-democrații? Să facă și bine, dacă se poate, dar să nu facă ce trebuie. Social-democrația e anticamera comunismului. Numai că, dacă prin social-democrație s-a intrat în comunism, nu se poate ieși din comunism tot pe-acolo. E ca o ușă care se poate deschide numai dintr-o parte. Social-democrații n-au forță activă de luptă. Păi n-au guvernat Germania social-democrații? Drept care au făcut pe ei!

Am fost în tinerețe de stânga din generozitate. Pentru că, vorba-ceea: dacă până la 30 de ani nu ești de stânga, n-ai inimă, dacă după 30 de ani mai ești de stânga și nu esti conservator, ești cretin. Confudam în tinerețe comunismul cu comunitarismul.

Stânga nu poate guverna. Când vine la putere e pustiu.

Toate formele de stânga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu.

Francmasoneria

Francmasoneria dorește puterea cu lozinci democrate. Nu sunt religioși, au o singură religie: propria lor doctrină. Pe dușmani îi anulează social. Au o structură supranațională, deci sunt antinaturali. Toți cei care aspiră la unitatea speciei om anulează principiul competiției între popoare; anulează însuși principiul civilizației moderne, născută prin luptă.

Egalitatea

În celebra «Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen» a Revoluţiei franceze, prima propoziţie e o idioţie absolută sau în cel mai bun caz un sofism: Oamenii sunt egali de la natură. Asta e ca şi cum Kant ar fi egal cu Iliescu. Oamenii sunt inegali de la natură. Sint inegali înşişi membrii unei familii, în care unul poate fi genial, altul mediocru şi altul imbecil. Substanţa ereditară e un mister.

Egalitatea e cel mai mare duşman al libertăţii. Principiul egalităţii, pe care-l vehiculează democraţii din lume, funcţionează în mod real numai în religie, fiindcă numai religia creştină consideră oamenii egali în faţa lui Dumnezeu.

Ministru

Știți ce înseamnă un bun ministru? Nu să fii bun funcționar, ci să ai vocație de stăpân. Când un ministru e funcționar, se încurcă în hârtii. Iar ca prim-ministru trebuie să porți în geantă imaginea ideală a României, spre care să te miști asimptotic.

Alegerile din 1990

Au falsificat sută la sută alegerile. Ați citit «Complicațiile tehnicii votării»? Nu puteam să votez nici eu, atât era de complicat! Păi ce-i acest ceușesc 89% pentru niște golani care nu-s în stare să conducă nicio gară? Incapacitatea de guvernare a ăstora s-ar putea să fie șansa hoitului român să devina viu…

„Domnule Țuțea, dacă ați fi fost ales președinte la 20 mai, prin absurd, care ar fi fost prima hotărâre pe care ați fi luat-o?”

Prima hotărâre: privatizarea, însemnând construcția celor două comune: comuna agrară, întemeiată pe gospodarul dibaci și priceput, și comuna urbană, guvernată de întreprinderi, de acești giganți ai lumii moderne. Și aș fi creat institute care să sincronizeze poporul român cu toate cuceririle speciei om, mutate în spațiul valah. Că eu nu contest poporului român că limba lui și geniul lui intelectual îi permit să mute creațiile speciei om la el acasă.

Iliescu

Iliescu se află în treabă. Pentru activiștii de partid aflarea în treabă e metodă de lucru. Aștia sunt activiști de partid – e neobolșevismul actual al României… Pai el a declarat în platforma-program că admiră valorile ideale ale comunismului! Cum ai spune: sunt încântat de dulceața și de deliciul produs în mine de cancer…

Monarhia

Sigur că forma ideală de guvernamânt e monarhia. Monarhia ar presupune și alegeri, și partide și ar presupune un arbitru: acest arbitru, văzând forțele politice în conflict, alege el, de fiecare dată, dar n-o alege pe cea mai populară, ci pe cea mai adecvată interesului general. Deci monarhia n-are criterii de conducere democratice. De fapt monarhia a făcut România Mare, iar democrația a mai redus-o”.

Petre Țuțea