«Despre naționalism», A.D. Xenopol (1908)

Voi să vorbesc despre o întrebare ce are un  mare rost în viaţa tuturor popoarelor: despre nevoia de întărire a elementelor osebitoare care face din fiecare din ele un organism deosebit în sânul omenirii. Voi să vorbesc despre elementul naţional şi despre simţământul pe care cultivarea acestui element îl dezvoltă în minţile şi inimile noastre: despre naţionalism.

Ideea  de naţionalitate nu este un product al cugetării subiective, ci este reproducerea unei întrupări a realităţii. Naţionalităţile sunt date de natură în alcătuirea fizico-psihică a deosebitelor neamuri de oameni ce împoporează pământul. Naţionalităţile se deosebesc unele de altele prin tipul fizic, prin apucături, prin moravuri, obiceiuri, prin aşezarea geografică, prin istoria desfăşurării sorţii lor; dar în primul loc, prin limbă. Se vede că natura a simţit ea însăşi nevoia de a lega omenirea în mănunchiuri mai mici şi a nu o lăsa să se piardă în întinsa ei imensitate, punând între deosebite grupuri omeneşti stavilele deosebitelor grade ce uşurează închegarea socială a fiecărui grup aparte şi îl despărţeşte de toate celelalte. De aceea, şi natura a sădit între membrii fiecărui grup ce se înţeleg unii pe alţii o apropiere şi o iubire mai mare decât aceea ce leagă pe oamenii între ei ca atare. Din această varietate de grupuri omeneşti care lucrează cu toatele, deşi pe căi deosebite, către un scop comun – propăşirea neamului omenesc, se naşte varietatea de produceri ale minţii care îmbogăţesc tezaurul comun al neamului omenesc. Din conlucrarea tuturor popoarelor, fiecare cu ingeniul său deosebit, se naşte civilizaţia lumii.

Este bine, deci, a se păstra acest element naţional, a se înţări şi cultiva cât mai mult, pentru că numai prin mijlocirea lui se poate dezvolta întregul. Şi să se bage de seamă că, pe cât timpurile înaintează, pe cât se stabilesc legături universale mai multe şi mai trainice între oameni, care legături s-ar părea că vor să nimicească deosebirile naţionale, pe atâta aceste deosebiri se întăresc mai deplin prin dezvoltarea comoarei sufleteşti particulare fiecărui popor (artă, literatură, aşezăminte). Paralel, deci, cu o mişcare de solidaritate omenească se îndeplineşte una de concentrare a spiritului naţional, aşa că propăşirea adevărată pare că trebuie să se îndeplinească prin unitatea în varietate, legea estetică care stăpâneşte şi producerea frumosului.

Nu împărtăşim nici părerea că prin ură, duşmănie şi eliminare pe căi măiestrite a străinilor, am putea readuce cu folos bogăţiile ţării în mâinile pământenilor. Simţămintele acelea de înverşunare sunt simţăminte negative şi pe baza lor nu se poate întemeia nici un câştig pozitiv. Dacă nu vom deprinde pe români cu comerţul, cu industria, cu exploatările de tot soiul şi cu cultura pământului, înlăturarea străinilor din aceste îndeletniciri, fără ca românii să fie pregătiţi a le lua locul, ar constitui o adevărată calamitate naţională. Din contra, suntem de părere să ne încordăm puterile pentru a lupta în contra străinilor şi să le răpim încet-încet poziţiile câştigate, precum au răpit, tot cu încetul, inginerii, arhitecţii, medicii, funcţionarii la poştă, la telegraf – poziţiile dobândite de străini în aceste îndeletniciri deosebite din care, desigur, pe când această stare de lucruri exista, românii credeau tot aşa de puţin că vor putea schimba în favoarea lor, precum cred astăzi despre poziţiile ocupate de străini în îndeletnicirile economice ale ţării.

Ce trebuie făcut pentru aceasta? Ce trebuie de făcut pentru a îndruma un naţionalism serios şi folositor ţării, căci să se observe un lucru: să nu se creadă că facem naţionalism adevărat numai cu discursuri, cu articole de ziare, cu serbări naţionale şi cu „Deşteaptă-te Române!”. Toate acestea sunt bune ca îmboldiri, ca mijloc pentru a ajunge scopul cel mare, viu şi dătător de fericire, ca România să fie a românilor, nu numai ca suflet, dar şi ca trup. Trebuie îndreptate ideile nostre, trebuie făcut propagandă, trebuie pregătite şcoli în această direcţie că precum ideile au de aşteptat la români viaţa politică şi îndeletnicirile economice de stat, tot ele vor împinge pe indivizi la întărirea adevărată a naţionalităţii nostre, la întărirea ei economică. Numai aşa poate fi îndreptată şi lupta de idei şi îmboldiri de găndiri pe tărâmul naţionalist.

A.D. Xenopol, «Despre naţionalism», Bucureşti, 1908