Cu puțin timp înainte de a muri, Aleister Crowley, „the wickedest man on earth”, a apucat să își vadă fiul, Ataturk, pe care îl credea mai degrabă mort. Apoi, la puțin timp după întâlnire, mișcat de sentimente paterne, i-a trimis o scrisoare în care, pe lângă lozinci despre Thelema, i-a recomandat un program educațional. În rezumat, Crowley îi spunea fiului său să se apuce de latină, iar după asta, să studieze Biblia și Shakespeare, deoarece va reuși astfel să dobândească un stil literar. De asemenea, ocultistul îi amintea fiului său că fără gramatică, sintaxă și logică nu va putea merge mai departe pe drumul de a deveni un gentleman educat. Nu în ultimul rând, îi propunea să învețe șah.
Ideile lui Crowley despre educație nu reprezentau altceva decât o reluare a programului clasic (trivium), îmbogățit cu o contribuție specifică creștinismului apusean. Practic, era și este tot ceea ce i-ar putea oferi mai bun, în termeni de educație, un părinte din Vest copilului său. Latina a fost, până la începutul modernității, parte indispensabilă din cv-ul oricărui om cultivat. Biblia și Shakespeare, pe lângă dezvoltarea unor calități literare, propun o paradigmă antropologică fără de care lumea și tradiția culturală vestică nu dobândesc niciun sens.
Ataturk a primit aceste sfaturi la vârsta de 10 ani, când educația sa se afla sub influența lui Rudolf Steiner, cel cu școlile Waldorf, consecința fiind că fiul lui Crowley abia se apucase de învățat alfabetul. Detaliul nu e lipsit de relevanță deoarece aruncă o lumină importantă asupra educației și controlului social în modernitate. Până la începutul secolului XX au existat două modele de școală. Una era paradigma clasică, schițată mai sus, iar cea de-a doua provenea din romantismul antropologic al lui Rousseau, prin discipoli entuziaști precum Pestalozzi și Frobel, continuată de Steiner sau Montessori. Influența lor se resimte până în zilele noastre când, în diverse reîncarnări, domină piața educațională controlată de stat. Punctul central îl constituie negarea unei naturi umane, în cazul pragmatiștilor și al progresiviștilor (John Dewey), și/sau un optimism antropologic, în dezvoltările New Age („să lăsăm copilul să învețe singur, să descopere lumea, să-și creeze propriile valori, etc”). Experiența clasică pare că a fost uitată.
Însă tâlcul poveștii lui Crowley este că tipul de educație pentru elite trebuie să fie cel clasic, chiar și în condiții de nihilism axiologic. Dacă scopul îl reprezintă puterea asupra celorlalți, atunci o cale sigură de a atinge acest obiectiv îl constituie împărțirea educației în două, cam după cum făcea Nietzsche cu morala: una pentru sclavi, alta pentru stăpâni. Sclavilor li se vor servi lecții adaptate după cele mai noi tehnici și metode, în conformitate cu „dezvoltări științifice revoluționare”, plus nelipsitele calculatoare și tablete; pe scurt, îndobitocire deliberată, împachetată în formule pompoase. Ceilalți vor avea acces la o teorie realistă a naturii umane, vor deprinde dexterități retorice remarcabile, vor dobândi un capital cultural, vor putea utiliza logica, retorica și gramatica într-o combinație devastatoare pentru orice oponent crescut la școala romantismului, în cazul în care acesta ar putea articula ceva coerent. Nu e ciudat, se întreba Dorothy Sayers, că astăzi, când avem un număr atât de ridicat de oameni care știu să scrie și să citească, lumea să fie într-o măsură atât de mare sub influența publicității și propagandei? O întrebare justă, dar cu precizarea că numărul celor alfabetizați este într-o continuă scădere de la Sayers încoace…
O ilustrare elocventă a acestei diviziuni educaționale a fost prezentată în cadrul unui documentar despre serviciile secrete, realizat de Adam Curtis. Un grup de ofițeri KGB, retrași din activitate, au rememorat una dintre primele lecții dobândite după intrarea în structurile de informații. Superiorul i-a chemat pe noii veniți și i-a întrebat dacă au parcurs Dostoievski, apoi i-a trimis pe cei care nu îl citiseră pe romancierul rus să pună mâna să-i citească romanele. Explicația era simplă: Dostoievski îi ajută să înțeleagă motivațiile din spatele deciziilor individuale și le oferea o poartă de acces spre mintea oamenilor, imposbil de prins la fel de rapid din alte contexte narative. În timpul acesta, serviciile secrete americane își spărgeau capul într-o teorie behavioristă care îi ducea numai în fundături, astfel că nu e de mirare de ce sovieticii erau mult mai eficienți.
Deși scopul educației clasice nu este unul de dominare și acaparare a puterii, triviumul reprezintă un instrument vital (și) în războiul cultural, detaliu subliniat de Sf. Teodor Studitul într-o scrisoare adresata Fiului Naucrație: „Iar eu, lăudând buna ta râvnă, aștept și un limbaj mai elevat din partea ta, pe care mai cu seamă îl vei înfrumuseța, dacă vei putea să stărui în îndeletnicirea cu gramatica, căci cel ce vrea să sprijinească ortodoxia și să se împotrivească celor rău credincioși trebuie să aibă și experiență și putere în cuvânt. Pentru că de vreme ce aceia care par că dețin ceva mare prin știință de aici se umflă în vorbe, gâdilând auzurile care așteaptă gâdilarea, prea bine este ca și cei cu cuget drept slăvitor să nu fie lipsiți de puterea cuvântului și să priceapă atacurile lor iuți și distrugătoare”.
Astăzi, sub povara empirismului și a scientismului, în cele mai bune cazuri recomandările merg în direcția unei educații bazate pe deprinderea unor cunoștințe în științele reale. Copiii nu mai au nevoie de literatură, istorie și filozofie, e suficientă matematica și informatica, care vor produce oameni de știință cu duiumul, iar mai departe știința va rezolva orice probleme.
Însă, dincolo de alte considerente, ce se uită aici este traseul clasic al marilor oameni de știință, chiar și în secolul trecut, când acest ideal apunea. De pildă, Heisenberg, Bohr, Scrodinger sau Planck nu au trecut prin școli tehnice, ba mai mult educația lor s-a conturat în instituții cu programă clasică. Einstein, deși a urmat un liceu cu profil tehnic, a beneficiat în primii șase ani de școală de cursuri clasice, iar latina se afla printre materiile favorite. Mai mult, potrivit lui Heisenberg, influența acestor studii se vedea clar în lucrările lor, în special în cele ale lui Planck. Heisenberg nu se excludea nici pe el de sub domnia triviumului și a ajuns la performanța de a citi «Timaios» în original, de unde a deprins ideea că natura este un construct matematic și nu pur și simplu o realitatea fizică. „Am ajuns să cred din ce în ce mai tare că nu se pot face progrese în fizica atomică modernă fără o cunoaștere a filozofiei naturale grecești”, avea să spună Heisenberg.
Aceste lecții s-au pierdut și lumea orbecăie în peșteră confundând sclavia cu libertatea, în timp ce istoria prăbușirii civilizației merge mână în mână cu dispariția standardelor din educație, aici sau oriunde. Nu întâmplător, decadența romană s-a suprapus cu uitarea limbii grecești. Din acest punct de vedere, triviumul reprezintă o condiție necesară pentru restabilirea demnității individuale.
Preluare: karamazov.ro / Autor: Ninel Ganea
