Domnul deputat Corneliu Zelea-Codreanu are cuvântul:
„Domnule preşedinte, domnilor deputaţi, eu sunt cel mai tânăr dintre dumneavoastră, şi reprezint o mişcare tinerească. M-am ridicat aici prin propriile mele puteri, fără ajutorul şi sprijinul nimănui. Cred că actualii conducători ai României Mari se vor obosi să mă asculte şi pe mine, ca unul care sunt exponent al generaţiei tinere, generaţie sbuciumată, generaţie despre care s-au vorbit atâtea, generaţie martirizată, aş putea spune: răstignită. Cred că este bine ca Onorata Cameră să aibă puţină bunăvoinţă a ne asculta şi pe noi, deoarece socotesc că este bine ca astăzi conducătorii să ştie care este sbuciumul, care sunt părerile, care este orientarea politică a generaţiei care, cu voia sau fără voia dumneavoastră, trebuie să vă urmeze mâine pe aceste bănci.
În orice caz, ţin să afirm de la început, că noi nu suntem o generaţie aşa cum ne cunoaşteţi dumneavoastră dintr-o anumită presă. Noi nu urmărim decât să ne apărăm Patria sacră, Patria ameninţată de viscolul furtunei, Patria părinţilor noştri şi cuibul cald al acelora care vin după noi. Şi ca să fixez punctele cardinale, în scurt, voi spune: nu este nicio generaţie imorală, nu este nici una fără Dumnezeu, nici una republicană sau antiregală. Fixez aceste puncte în: Dumnezeu, Patrie, Rege, Familie, Proprietate şi Armată, care să garanteze existenţa Statului Român.
D. V. G. Ispir: Pentru aceasta puteţi fi alături de noi.
D. Corneliu Zelea-Codreanu: Domnilor deputaţi, generaţia aceasta a noastră trece ca o generaţie antisemită. Aş dori să ştiţi că nu am venit să strig: jos jidanii, după cum cred că n-a făcut nimeni. Am observat însă un singur lucru, că de câte ori s-a pus aici problema naţionalismului românesc, dumneavoastră aţi privit-o şi aţi primit-o cu ilaritate şi aţi transformat-o, dintr-o problemă care este de un tragic fără pereche, într-o chestiune comică.
D.V.G.Ispir: Cel puţin pentru această parte a Camerei, acest lucru nu este exact.
D. Corneliu Zelea-Codreanu: Eu, domnilor, am să pun această problemă în câteva linii, pentru că sunt şeful unei mici grupări şi trebuie să-mi desvolt punctele mele de vedere.
Am fost în Maramureş, în Maramureşul care este leagănul descălecătorilor noştri, al Moldovenilor – Maramureşenii sunt străbunii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnul Moldovei. Şi acolo, cu ocazia unui proces pe care l-am avut la Satu-Mare şi la care a asistat şi domnul profesor Cătuneanu, a venit un om bătrân cu plete albe şi a făcut mărturie, în faţa instanţelor judecătoreşti, de cele ce vă spun acum: „Noi Maramureşenii, suntem de viţă boierească, şi la 1848, când eram copil au venit cei dintâi jidani la noi în comună“.
Şi aici fac o mică paranteză. Eu nu întrebuinţez cuvântul de jidan, pentru ca să insult pe cineva. Eu le spun jidani, pentru că aşa cred eu că se numesc ei şi de altfel – mi se pare curios – este singura naţie care fuge de numele ei propriu, de numele pe care îl are.
Pentru mine această populaţie, pe pământul ţării mele – şi rog să mă creadă toată lumea – atunci când eu am conştiinţa fermă că o atacă şi că îşi caută loc pe propriul nostru teritoriu, pentru mine, vă rog să mă credeţi, s-a deschis o luptă pe viaţă şi pe moarte, şi nu-mi arde să fac glume sau să insult pe cineva. Pentru mine este clar şi precis: inteligentă sau neinteligentă, parazitară sau neparazitară, morală sau imorală, această populaţie duşmană e aici pe pământul ţării. Şi eu înţeleg să lupt împotriva ei cu toate mijloacele pe care mi le va pune la dispoziţie mintea, legea şi dreptul meu românesc.
„Ei bine domnilor, la 1848, au venit cei dintâi cinci jidani, pe care părinţii noştri, văzându-i rupţi şi flămânzi, de milă i-au lăsat să stea la marginea moşiilor noastre. Astăzi, la 1930, noi am pierdut 60, din cei 62 munţi. Noi Românii mai avem numai 2 munţi, iar restul de 60 de munţi sunt în stăpânirea jidanilor. Astăzi, noi ne-am retras şi stăm sărmani şi fără pâine la marginea moşiilor lor“.
Ei bine, această situaţie din Maramureş se întinde şi în Bucovina; această situaţie se întinde şi în Moldova noastră unde bisericile se închid, unde altarele se dărâmă. Şi eu vă întreb pe dumneavoastră, pe toţi: Ce se alege de o naţie căreia i se dărâmă altarele?
Comerţul nostru a îngenunchiat. La noi, în Bîrladul străvechi, în Bîrladul care exporta mărfuri în Polonia sub Ştefan cel Mare, şi exporta din Cetatea Albă până la Constantinopole şi Alexandria, la noi a mai rămas un singur comerciant român de manufactură.
Ei bine, domnilor, nu se poate neglija această problemă şi nu se poate spune de nimeni că ea nu este problema dominantă a politicii României moderne. Cu noi se săvârşeşte exact acelaşi lucru care s-a săvârşit cu Pieile Roşii din America de Nord: Ne găsim în faţa unei invazii străine şi avem tot dreptul, şi avem şi datoria să ne apărăm Patria. Pe mine nu mă interesează cine vine, şi este – mi se pare lucru curios, că atunci cînd veneau duşmanii cu arma să ne fure pământul nostru, noi încremeneam cu toţii în tranşee, cu arma în mână, iar astăzi, când arma s-a schimbat în bani şi când aceştia sunt în stare cu banii lor să vină să ne cumpere ţara, atunci nu mai este nimeni la noi care să protesteze?
Iată domnilor cum se pune această problemă.
Dumneavoastră ştiţi foarte bine că Pieile Roşii din America de Nord au dispărut încetul cu încetul în faţa năvălirii anglo-saxone. Astăzi toată Europa îi deplânge şi îi regretă, pentru că au fost oameni de treabă, dar se zice: „ce să facem, au fost alţii mai tari“.
Domnilor mă gândesc cu groază că, la un moment dat, Europa va avea să ne plângă şi pe noi şi pe urmaşii noştri.
Iar în ce priveşte tinerimea noastră sbuciumată, care după cum v-am spus a fost răstignită pentru această idee, căci eu vin aici după 2 ani de închisoare nedreaptă, ei bine, vă spun domnilor, ce doriţi dumneavoastră să facă aceşti tineri care au fost loviţi de toţi conducătorii de până acum? Doriţi să ne luăm într-o bună zi traista-n băţ şi să plecăm în altă ţară, pe alte meleaguri, ca să ne câştigăm pîinea şi să găsim un refugiu de viaţă naţională liberă? Noi nu vă cerem prea mult. Nu vă cerem decât un singur lucru: să ne lăsaţi aici, pe acest pământ, sub binecuvântarea ciolanelor părinţilor noştri.
Domnilor, îmi pare rău că în acest răspuns la Mesaj nu se vede absolut nimic pentru noi, nici măcar o licărire de speranţă şi nicio preocupare din partea conducătorilor acestei ţări asupra problemei expuse mai sus.
Domnilor, voi trece de la această problemă şi voi reveni la o problemă de mare importanţă: problema mizeriei. Am adus în această cutie câteva bucăţele de pâine care sunt din Maramureş şi din munţii judeţului Neamţ, pentru ca să vedeţi ce pâine mănâncă românul maramurăşan şi munteanul nostru. Astăzi, când lumea se plânge de supraproducţie de grâu, toţi atribuie criza faptului că grâul se vinde cu un leu kilogramul. Iată ce pâine mănâncă oamenii aceştia!
(Domnul deputat Corneliu Zelea Codreanu prezintă Adunării o bucată de pâine neagră).
Trebuie să ni se strângă inima de durere şi cred că orice popor din Europa, văzând această imagine a mizeriei în care trăieşte neamul românesc, ar plânge de mila noastră. Am adus aceste bucăţi de pâine învelite şi puse în această elegantă cutie, înadins, ca să vedeţi în câtă artificialitate şi în câtă poleială de civilizaţie se îmbracă această mizerie românească. Eu o depun cu părere de rău pe banca ministerială şi aş ruga pe onoratul guvern să o aibă la dispoziţie, pentru ca oricui îi arde să facă glume pe spatele neamului românesc, mai întâi de toate să vadă ce mănâncă el.
Domnilor, în faţa acestei mizerii, care cuprinde întreaga ţară, am să întreb: care este sistemul de apărare al guvernului contra acestui marş al mizeriei mereu crescânde? (…)
Domnilor deputaţi, al treilea punct, în privinţa căruia voi spune câteva cuvinte, este chestiunea partidelor şi chestiunea democraţiei.
Domnilor deputaţi, aproape întreg obiectul principal în discuţiile la acest răspuns al Mesajului a fost: suntem contra desfiinţării partidelor sau pentru desfiinţarea partidelor? În această privinţă eu vă spun punctul meu de vedere! Cine este cel care trebuie să hotărască desfiinţarea sau nedesfiinţarea partidelor? Puteţi dumneavoastră să le desfiinţaţi sau să le înfiinţaţi? Nu. Cel care trebuie să hotărască e poporul, e ţara flămândă şi goală. În momentul acela când va trebui să se hotărască, poporul va vedea dacă trebuie să se desfiinţeze sau nu. În orice caz, vă spun că poporul nu iubeşte partidele politice. Acesta e un lucru precis şi dumneavoastră, într-un regim democratic, nu vă puteţi menţine la conducerea statului în contra voinţei poporului. Aceasta este iarăşi precis.
Mai este încă o chestiune. Spunea cineva: partidele nu sunt născute dintr-o improvizaţie, ele sunt rezultatul unei evoluţii. Da, şi eu sunt pentru această teorie şi eu aplic partidelor legea evoluţiei. Partidele, ca şi toate lucrurile de pe lumea aceasta, se nasc, se desvoltă şi mor. Cred că partidele nu sunt forma superioară a perfecţiei, care să fi câştigat dreptul la nemurire.
Mai este o chestiune, de ordin extern. Dumneavoastră vedeţi foarte bine că întreaga opinie publică din Europa se îndreaptă către extreme. Ei bine, extremele acestea, ca două pietre de moară, vor măcina încetul cu încetul toate partidele.
Domnilor deputaţi, priviţi în Europa. Sunt două extreme puternice: extrema dreaptă şi extrema stângă care se întăresc: la un moment dat una din acestea va învinge. Ei bine, vă întreb pe dumneavoastră, mai ales pe dumneavoastră care tot timpul v-aţi plecat în faţa Europei şi aţi tremurat, la cea dintâi adiere de vânt: într-o Europă în care învinge una din extreme, dumneavoastră veţi putea să rezistaţi curentului acestei Europe?
În ce priveşte orientarea noastră, dacă este chestiunea să alegem între aceste două extreme, suntem dintre acei care cred că soarele nu răsare la Moscova, ci la Roma. Noi credem că părinţii noştri, străbunii noştri, care ne-au adus pe pământul acesta: oasele lor, cel puţin din mie în mie de ani ne trimit câte un sfat bun, câte o idee bună, în ceasurile noastre grele şi dureroase.
În fapt, domnilor, asupra partidelor: generaţia noastră – privind din afară – constată:
1) Că un partid politic este o societate anonimă de exploatare a votului universal;
2) Că toate partidele sunt democratice, deoarece utilizează votul universal în acelaşi mod;
3) Că neglijează interesele poporului şi ale patriei satisfăcând numai interesele particulare ale partizanilor; că democraţia este iresponsabilă, îi lipseşte puterea sancţiunii, că toate partidele fac fărădelegi, se dau pe faţă unele pe altele, nimeni nu aplică sancţiuni contra alor săi, fiindcă îi pierde, nici în contra adversarilor, fiindcă ei deţin la rândul lor fărădelegile lor.
Şi în această chestiune daţi-mi voie să vă atrag atenţiunea numai asupra fraudelor care s-au făcut de la război încoace şi care toate au rămas fără sancţiuni: fraudele cu spirtul negru de 12 miliarde; fraudele de alămuri de la căile ferate de 900 milioane; peştele sovietic; galoşii sovietici; pădurile din judeţul Neamţ; pădurile din Bucovina etc., şi după o socoteală sumară, suma fraudelor care s-au săvârşit pe teritoriul acestei ţări, de la război încoace atinge cifra de 50 miliarde lei.
Democraţia văzută din afară ne dă impresiunea unei vaste complicităţi în fărădelege. Concluzia: democraţia este incapabilă de autoritate. Şi încă ceva – am să vă servesc o chestiune care poate multora n-are să vă placă – vă rog, domnilor să ne toleraţi ca să fim severi, intransigenţi în tot ceea ce interesează, fie Naţiunea românească, fie cinstea. Declar că democraţia e pusă în slujba marii finanţe naţionale sau internaţionale jidoveşti. (Întreruperi, zgomot).
Domnilor, dovada. Am venit aci cu o listă care are să vă supere, însă vă spun să nu-mi luaţi în nume de rău, fiindcă nu pot să tac în această chestiune, este vorba de ceea ce se numeşte portofoliul de la banca Blank.
Daţi-mi voie să vă citesc – fiindcă fiecare vă regăsiţi aici. Lista am căpătat-o, poate nu întreagă:
D. Brandsch, subsecretar de stat, 111.000.
D. Carol Davila, 4.677.000.
D. Eug. Goga, creanţă ipotecară agricolă lei 6.200.000.
D. Al. Oteteleşanu: Este o ipotecă pe moşia d-nei Eug. Goga.
D.N. Lahovary: Nu datorează d. Davila, datorează «Banca Ţărănească». Nu este la fel, vă rog să rectificaţi. (Întreruperi, zgomot).
D. Corneliu Z. Codreanu: Bine domnilor, nu zic că nu este putred, o să se plătească, dar sunt bani împrumutaţi. (Întreruperi).
Domnilor, s-or plăti sau nu, nu ştiu, dar să vă spun un singur lucru: există obligaţia pe care o are cineva când împrumută bani de la o asemenea finanţă, de a satisface când este la guvern, de a sprijini în opoziţie şi în orice caz de a nu lovi în ea când trebuie să fie lovită. (Aplauze pe mai multe bănci).
D. Corneliu Zelea Codreanu: Mai departe: d. Iunian 407.000; d. Madgearu 401.000; d. Filipescu 1.265.000; d. Mihail Popovici 1.519.000; d. Răducanu 3.450.000.
(Exclamaţiuni pe băncile majorităţii).
Banca Răducanu din Tecuci 10.000.000; d. Pangal 3.800.000; d. Titulescu 19.000.000; şi se aude, n-am putut şti precis, că şi d. Argetoianu ar fi aici cu 19.000.000.
Voci pe băncile majorităţii: Se aude!
D. Corneliu Zelea Codreanu: Eu vă spun ce am putut afla, (Întreruperi, zgomot). Mai sunt şi alţii.
Domnilor, eu nu acuz că banii aceştia au fost bacşişuri date, nu. Sub o formă s-au luat de acolo aceşti bani şi acum este vorba să se vadă această chestiune, acum desigur că oamenii aceştia, care se simt legaţi de acolo, n-au libertate deplină ca să vină să ia măsuri categorice împotriva acestei Bănci. (Aplauze pe mai multe bănci).
Domnilor deputaţi, dacă se cer sacrificii pentru ca să asanăm această ţară, nu putem noi să consimţim la sacrificiul care ar fi să se facă pentru asanarea băncii Blank, pentru nunta care a făcut-o domnia sa la Paris, unde a cheltuit, cum se aude, 50 milioane lei, ca şi pentru alte lucruri. (Exclamaţiuni, întreruperi).
Domnilor, în consecinţă, noi venim cu câteva soluţiuni practice care poartă nota tinereţii:
CEREM introducerea pedepsei cu moartea, exclusiv pentru manipulatorii frauduloşi ai banului public. (Aplauze pe mai multe bănci).
D.V.G. Ispir: Domnule Codreanu, dumneata te intitulezi creştin şi purtător al ideei creştine. Îţi aduc aminte – eu sunt profesor de teologie – că susţinerea acestei idei este anti-creştină. (Aplauze).
D. Corneliu Zelea Codreanu: Domnule profesor, daţi voie să vă spun: când este chestiunea să aleg între moartea, dispariţia ţării mele şi aceea a tâlharului, eu prefer moartea tâlharului şi sunt mai bun creştin, dacă nu permit ca tâlharul să-mi nenorocească ţara şi să mi-o ducă la pieire. (Aplauze pe mai multe bănci).
CEREM revizuirea şi confiscarea averilor celor care şi-au furat ţara săracă. (Strigăte de „bravo“).
CEREM tragerea la răspundere penală a tuturor oamenilor politici care se vor dovedi că au lucrat în contra ţării, sprijinind afaceri necorecte particulare. (Aplauze pe mai multe bănci).
CEREM împiedicarea pe viitor a oamenilor politici de a face parte din consiliul de administraţie al diferitelor bănci sau întreprinderi. (Aplauze pe mai multe bănci).
CEREM alungarea cetelor de exploatatori nemiloşi, care au venit pe pământul acesta să exploateze bogăţiile solului şi munca braţelor noastre.
CEREM declararea teritoriului României ca proprietate inalienabilă şi imprescriptibilă a neamului românesc.
O voce de pe băncile partidului Naţional-Ţărănesc: Este.
D. Corneliu Zelea Codreanu: A neamului românesc, nu-i.
CEREM trimiterea la muncă a tuturor agenţilor electorali şi stabilirea unui comandament unic, căruia să i se supună într-un singur suflet toată suflarea românească.
Dacă în momentul de faţă conducătorii sunt împiedicaţi să ia măsuri întregi din cauza Constituţiei sau legilor în vigoare, atunci noi suntem de părere să se dizolve Corpurile Legiuitoare, să se facă apel şi să concheme Adunarea Constituantă, pentru ca poporul să desemneze pe acel care va fi chemat să ia toate măsurile necesare pentru salvarea României. (Aplauze pe mai multe bănci)”.
Discursul la mesaj, ținut de Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare, în Parlamentul Ţării.
(După Monitorul Oficial din 3 Decembrie 1931).
