Pișoar ultracentral în aer liber

0

Mai mare rușinea! Poate că nu s-a stabilit ce anume ar putea reprezenta cel mai bine municipiul Vaslui, ce loc sau clădire, dar însăși existența cinematografului «Modern» și a împrejurumilor, ca și a celui numit «Independența», reprezintă, fără nicio îndolială, ceva. Dacă nu Vasluiul, locul acesta poate reprezenta cu success nesimțirea, delăsarea și o anumită stare de lucruri în care capitala județului Vaslui a ajuns, dimpreună cu întreaga țară.

Miros de urină în centrul orașului. Acesta este Vasluiul, „orașul european” despre care le place să vorbească autorităților locale.

Cu toate eforturile de modernizare pe care municipiul reședință de județ le-a cunoscut, cu toate că autoritățile locale vorbesc în continuu despre Vaslui ca despre un „oraș european”, tocmai unii vasluieni sunt cei care strică această imagine. Și o fac într-un mod de-a dreptul deplorabil.

Miros urât, de urină, în zona ultracentrală. Astfel poți face cunoștință cu municipiul Vaslui. Asta dacă treci pe trotuarul din fața fostului Cinematograf «Modern», pentru că nu este nevoie să intri în gangul cu pricina pentru a fi „lovit”. Băuți sau doar nesimțiți, unii se ușurează unde le vine, pe pereții sau stâlpii din fața fostului cinematograf. Bălțile sunt peste tot. Cei care locuiesc în zonă, pur și simplu, nu pot să ocolească gangul pentru a ajunge acasă. Dar ca să spunem adevăruri stânjenitoare până la capăt: orice gang, orice loc dosit, orice zid de după colț ține loc de toaletă pentru mulți vasluieni…

 

„Aici se adună toți aurolacii. Vine poliția mereu. Mai este o clădire impozantă, a Romtelecomului, la care geamurile s-au spart, au pus niște cartoane, dar le-au luat și pe alea. Și acolo se adună. Nu sunt lucruri bune care se întâmplă. Păcat de munca poporului român”, spune o bătrână care locuiește în apropiere.

Sălile fostului cinematograf au ajuns loc de întâlnire pentru boschetari, dar și tinerii își aduc o contribuție de „neprețuit” la mizeria generală și zgomotul din zonă.

„De la ora 3 stau pe scările blocului, că nici nu pot să intru, să ajung la interfon. Sunt foarte gălăgioși. Au făcut vecinii plângeri. Ar trebui să vină în controale”, se mai plânge bătrâna.

Ce să mai spui despre gălăgia și inconfortul în care trăiesc oamenii când „debandada” despre care vorbește femeia pune stăpânire chiar pe parcul din fața Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

„În anii din urmă veneau tineri, băieți și fete. Erau drogate, băute și fetele făceau cea mai mare gălăgie. Deranjau cumplit. Stăteam și mă gândeam: cum să se întâmple așa ceva chiar în fața Poliției?! Anul ăsta parcă nu a mai fost chiar așa. Cred că au mai luat măsuri cu ei”, a mai spus locatara scării din preajmă.

Unele dintre scandalurile din zonă au rămas vii în memoria bătrânei: „Odată a ieșit un domn care locuiește în zonă cu un melesteu, nu știu ce avea. Stăteam la balcon și tremuram de frică că l-or bate, l-or omorî. Cât curaj a putut să aibă omul ăla! Apoi s-au mutat, că se auzea de mai departe”.

„Mizerie mare. Se sparg geamuri. Nu mai discutăm de miros. Nu știu ce se poate face cu infecția asta. Poate dă Dumnezeu și să scăpăm”, mai spune o altă vasluiancă în vârstă care locuiește într-o altă scară de lângă fostul cinematograf.

La sfârșitul lui 2014, rușinată de existența celor două clădiri ale fostelor cinematografe din oraș, «Modern» și «Independența», Primăria Vaslui a anunțat că va marca aceste locuri prin pancarde prin care vor atenționa că nu aparțin municipalității.Cinema Modern

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.