„Acordul de transfer“ dintre Hitler şi sionişti sau „soluţia finală“

Aşadar, Don Heddesheimer, în cartea sa «Primul holocaust», relevă că, încă din 1900, liderii jidani, ca obiectiv de realizare a teoriei sionismului, au ţipat în toată presa că şase milioane de jidani sunt persecutaţi, maltrataţi, expuşi pericolului de a fi omorâţi şi trebuie strânşi bani pentru a fi salvaţi. Apoi, încă înaintea începerii Procesului de la Nürnberg, făcuseră numărătoarea exactă, că şase milioane de jidani fuseseră, deja, ucişi de germani! E drept că, în corul acestor calomniatori ai popoarelor acuzate, neîntemeiat, de holocaustizarea jidanilor, s-a mai găsit şi o toantă „filosoafă“ ca Hannah Arendt – o calomniatoare acerbă [1] a României – care, în cartea sa «Eichmann la Ierusalim», scrisese: „Astfel, numărul total al victimelorSoluţiei Finaleeste o simplă presupunere – între patru şi şase milioane – şi nu a fost niciodată confirmat, la fel ca şi numărul total al victimelor din fiecare ţară implicată“ [2]. (…) Să scrii, cu nonşalanţă, aşa ceva, când propaganda holocaustistă nu scria/vorbea – în toate articolele, cărţile, filmele („documentare“) şi pe toate monumentele – decât de fix „6 (şase) milioane“ nu însemna decât „să-ţi pui toată lumea-n cap!“» [3]. Şi, într-adevăr, pentru asemenea afirmaţii, Hannah Arendt şi-a atras mânia jidănească, la fel cum au păţit şi jidanii oneşti: Benjamin Freedman, Norman Finkelstein, Israel Shahak, marele şahist jidan Bobby Fischer ş.a.

Dar, în contradicţie cu înţelegerea pe care Arendt o dă aici – ca, de fapt, toţi holocaustiştii, începând cu Paul Nathan, care o „prezisese“ în 1906, apoi, o tot repetaseră, aproape anual, anticipându-l pe Goebbels, rapoartele Comitetului Jidănesc American – „Soluţiei Finale“, adică „exterminarea totală“ şi deliberată a jidanilor europeni doar pentru că erau jidani, Hannah Arendt îl citează pe „un sionist radical“, Hans Lamm: „…este indiscutabil că, în timpul primelor stadii ale politicii lor evreieşti, naţional-socialiştii considerau propice adoptarea unei atitudini prosioniste“ (op. cit., pag. 76). Adicătransferarea jidanilor – şi acesta estesingurul sens real şi practicat de nazişti al „Soluţiei Finale“: transferarea jidanilorîn alte teritorii. Iniţial, înţelegerea a fost pentru Palestina, deoarece era în consens cu „Declaraţia Balfour“, din 2 noiembrie 1917, redactată, de fapt, de Alfred Milner [4] şi semnată, ca primarul, de Arthur Balfour [5], dar iniţiată, concepută de sionişti şi lansată la presiunea lor. De aceea şi scria „sionistul radical“ Hans Lamm despre „atitudinea prosionistă“ a naziştilor din „primele stadii“. Aceste „prime stadii“ au durat din 1933 – când jidanii, prin Samuel Untermeyer, declaraseră, deja, boicotarea Germaniei, anunţată prin titlul «Iudeea declară război Germaniei» – până în 1938, adică cinci ani: ceea ce, trebuie să recunoaştem, este un cincinal în care germanii au dovedit multă răbdare, boicotaţi fiind în acest interval, boicot despre care vorbeşte şi Hannah Arendt în «Eichmann la Ierusalim»!

În acest scop „a existat o înţelegere, într-o foarte mare măsură reciproc avantajoasă, între autorităţile naziste şi Agenţia Evreiască pentru Palestina – oHa’avarah, sau Înţelegere de Transfer“ [6]. După 1939, când a început Al Doilea Război Mondial, fireşte că „Înţelegerea de Transfer“ era mai tot greu operabilă sau chiar imposibilă, fiindcă Palestina era sub mandat britanic, iar Anglia era principalul inamic al Germaniei în război – care fusese şi prima care îi declarase război Germaniei – şi, cum se ştie, se opunea migrării jidanilor în Palestina. După ce mareşalul Ion Antonescu a trimis mai multe vase cu jidani din România în Palestina – despre care, după cum aţi văzut, aminteşte şi Arthur R. Butz -, Anglia a protestat vehement şi transporturile au fost oprite oficial, dar au continuat clandestin, deşi în România mişunau spionii britanici. De altfel, Hitler a aprobat emigrarea a 937 de jidani germani, toţi cu paşapoarte în regulă, iar mulţi cu vize de intrare în S.U.A., în 13 mai 1939, la bordul pachebotuluiSS Saint Louis, cu destinaţia S.U.A. (Havana ca post de debarcare). Dar, „Roosevelt, primul solicitat, refuză. Canada refuză. Toate naţiunile din America Latină refuză. La Berlin, Goebbels exultă: Nimeni nu vrea să-i primească!“ [7].

Acum holocaustiştii păstrează o tăcere mormântală despreÎnţelegerea de transfer, deoarece nu vor să apară în postura de colaboratori ai lui Hitler. Ca să nu mai vorbim despre soldaţii jidani din armata hitleristă, fapt pe care nu-ţi vine să-l crezi când îl auzi [8]! În 1984 a apărut, în prima ediţie, cartea lui Edwin Black, «The transfer agreement. The Dramatic Story of the Pact Between the Third Reich and Jewish Palestine»[9], un evreu autentic, african, care denunţă politica extremist-teroristă a statului Israel şi, în genere, propaganda holocaustică, în contradicţie cu „Înţelegerea de Transfer“ amiabilă – şi „într-ofoarte mare măsură reciproc avantajoasă“, cum recunoaşte chiar Hannah Arendt – dintre Al Treilea Reich şi Evreimea Palestiniană. Recent s-a retipărit la aniversarea a 25 de ani de la prima ediţie; evident că jidanii de la editura Hasefer nu o vor traduce în româneşte, fiindcă nu le convine adevărul: ei publică doar cărţile holocaustiştilor, în care ne înjură pe banii noştri, fiindcă editura Hasefer este subvenţionată de stat.

NOTE

[1] Gheorghe Manole, «Eichman la Ierusalim. Minciuna ca profesie», pe http://www.art-emis.ro/analize/845-eichman-la-ierusalim-minciuna-ca-profesie.html.

[2] Hannah Arendt, «Eichmann la Ierusalim». Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, pag. 5 – s.n., A.Z.

[3] Alexandra Zărnescu, «Hannah Arendt – „Cel mai mare rău din lume este cel pe care nu-l comite nimeni“», pe http://www.koolhunt.ro/hannah-arendt-cel-mai-mare-rau-din-lume-este-cel-pe-care-nu-l-comite-nimeni/.

[4] Cf.http://en.wikipedia.org/wiki/Alfred_Milner,_1st_Viscount_Milner.

[5] Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Arthur_Balfour.

[6] Hannah Arendt,op. cit., pag. 78; vezi şi Roger Garaudy, «Procesul sionismului izraelian». Oradea, Editura Samizdat, 1999, pag. 37-40.

[7] Vezi Gilbert Sinoué, «Un vapor pentru infern», Pro Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2009, ultima copertă. Cf. şi http://www.librariaeminescu.ro/isbn/973-8951-12-7/Gilbert-Sinoue__Un-vapor-pentru-infern.

[8] Larry Price (Director), «Hitler’s Jewish Soldiers»(2006), pe http://www.amazon.com/Hitlers-Jewish-Soldiers-Larry-Price/dp/B000V6LSQI/ref=pd_sim_b_3?ie=UTF8&refRID=058AF4BHMN5Y8SHRFWC2; vezi şi: Bryan Mark Rigg, «Hitler’s Jewish Soldiers: The Untold Story of Nazi Racial Laws and Men of Jewish Descent in the German Military (Modern War Studies)»,.

[9] Edwin Black, «The transfer agreement. The Dramatic Story of the Pact Between the Third Reich and Jewish Palestine», pe http://www.amazon.com/Transfer-Agreement-Dramatic-Story-Of/dp/1572907703.

Preluare: altermedia.info / Autor: Vasile I. Zărnescu