Câteva datini și obiceiuri de iarnă la români

Țara noastră găzduiește în fiecare an un amplu festival de tradiții, obiceiuri și datini specifice sărbătorilor de iarnă, suplimentare celor și mai tradiționale, dar la fel de bine ancorate de acum în fibra poporului român. Aceste tradiții marchează toate etapele sărbătorilor, fiind legate, de la bun început, de procurarea bradului de Crăciun, până la salvarea de sechelele medicale ale petrecerii celor câteva zile de sărbătoare. Participanții la acest festival uriaș al tradițiilor, obiceiurilor și datinilor provin din toate categoriile sociale și de vârstă ale populației.

Furatul bradului

Pomul (sau bradul) de Crăciun este acel copac asociat cu celebrarea Crăciunului. În multe familii românești sau prin piețe, de multe ori, pe lângă caracterul său specific sărbătorilor, el mai are un caracter, unul  penal, care derivă din modul de procurare. Mai ales în mediul rural, pomul este subtilizat noaptea din pădure de către bărbat, capul familiei, însoțit de cele mai multe ori de unul sau mai mulți fii.

Tradiția spune că pomul de Crăciun se îmbodobește în Ajun, pe 24 decembrie, astfel că procurarea acestuia din pădure are loc cu câteva zile înainte. Capul familiei va stabili din vreme ce pom va tăia, cât de departe este de drum, ca să nu fie prins, la ce oră din noapte se va duce și care sunt potecile pe care va aduce bradul acasă, ca să nu fie văzut de vecinii invidioși.

Odată ritualul îndeplinit, sarcina împodobirii bradului cu bomboane cumpărate pe caiet de la magazin revine soției. Uneori, în falnicul brad din camera cea mare, printre decorațiuni, se va găsi și o sticluță de rachiu, ca semn de recunoștință al soției pentru destoinicul său bărbat, care a furat o asemenea minunăție de pom de Crăciun. 

Bineînțeles că tradiția subtilizării bradului din pădure ia proporții în cazul comercianților, căpătând un caracter organizat, de bandă criminală, acțiunea petrecându-se însă în județele înzestrate cu forme de relief propice creșterii și multiplicării comerciale a respectivului arbore.

Aruncatul cu petarda

Petarda este legată de petrecerea sărbătorilor de iarnă la români încă de la inventarea sa sau începutul comercializării sale pe aceste meleaguri.

Simularea neelectronică a unui război civil în toată regula sau a revoluției din decembrie este distracția favorită a multor români, în special tineri.

Deși, de-a lungul anilor, a scos mulți ochi, a învinețit multe capete, a asurzit zeci de oameni și a băgat în spital sute și sute de victime întâmplătoare, ea rămâne legată indestructibil de zilele, dar mai ales de nopțile dintre zile și mai ales de cea dintre ani.

În ciuda faptului că a fost scoasă în afara legii, petarda se cumpără dintre blocuri și se aruncă în adunările cele mai mari de oameni, în special femei, cu scopul vădit de a râde de reacțiile acestora. Petarda se aruncă pe stradă, pe scările blocurilor, în curțile oamenilor sau chiar se pune aprinsă în buzunare celor neatenți.

În mediul rural, petarda este nelipsită, ea însoțind colindătorii, dar făcând parte, în general, din întreaga atmosferă a celor câteva zile de sărbătoare.

Bătutul vecinilor

Venite dintr-o îndelungată tradiție, de pe când oamenii de la țară aveau locuri de muncă, zilele de Crăciun se consideră în mediul rural românesc zile libere. În zilele noastre, zilele de Crăciun se consideră a fi și mai libere, așa că sunt sărbătorite și mai tradițional, la cârciuma din sat. Acolo se vor întâlni și, în final și inevitabil, confrunta flăcăii satului, dar și cei considerați maturi la recensământ. Tradiția băutului începe ca un prilej de bucurie și se sfârșește printr-o mare tristețe, la sosirea poliției sau atunci când protagoniștii aleargă de unii singuri sau în cete pentru a se prinde pe ulițele satelor.

Bătutul vecinilor sau consătenilor la sfârșit de an are o lungă existență pe meleagurile mioritice. Ea a fost înmuiată încă din cele mai vechi timpuri în litri de alcool și stropită cu sânge nevinovat sau destul de vinovat de toate vârstele.

Motivațiile tradiționale ale declanșării ritualului sunt fie o vorbă considerată nepotrivită de interlocutor, fie o neînțelegere, fie aducerile aminte, fie o înjurătură, fie nimeni nu mai știe de ce.

Mersul cu salvarea

Mersul cu ambulanța este punctul terminus al Sărbătorilor de iarnă în sute și sute de familii vasluiene. Tradiția vine să încununeze câteva zile de sărbătoare trăite intens, până la epuizare, în festinuri gastronomice nesfârșite și degustări nesățioase de bere, vin și rachiu.

Momentul apelării numărului de urgență cade, în tradiția populară, atunci când protagonistul nu mai știe nici cum îl cheamă, atunci când a consumat alcool, sau îl ia cu leșin sau simte că pocnește, dacă a tăiat porcul.

De-a lungul timpului, acest ritual, îndeplinit la timpul potrivit, a salvat mii de vieți.

Brăzdatul magazinelor după oferte

Acesta este un obicei relativ recent venit pe meleagurile românești odată cu capitalismul, dar cu capitaluri mai mici decât în capitalismele adevărate. Născut și întreținut și de foame, dar și de fudulie, obiceiul de a colinda magazinele după pricopseală vine mai mult dinspre partea femeiască, fiind întreținut de reclamele de la televizor sau reclamele din vitrine.

De multe ori, telefonul, televizorul, frigiderul, dar și pantofii, costumașul sau bluzița se va achiziționa acum și se va arăta sau afișa la primăvară, când oferta cu megareducere nu va mai fi în amintirea cuiva.

Parada înfrigurată și înfricoșată

În satele și orașele județului, din loc în loc, după miezul nopții, tinerele pot fi văzute alergând pe străzi mai mult în c…l (este vorba despre fund) gol. Acesta este un alt obicei foarte popular: de a petrece noaptea de Crăciun sau de Anul Nou în ținute cât mai sexy, orice ar fi, adică chiar de-ar fi pe stradă.

Zorind bărbatul pe care îl țin de braț sau alergând ca dinaintea, din timpul sau de după un viol, răvășite de frig și congestionate, tinerele românce trebuie să petreacă Revelionul în fustițe cât mai scurte, de te întrebi dacă vor mai putea face vreodată copii. Ele probabil că nu se întreabă…

Fetițele în fustițe se îndepărtează de petrecere și se apropie grăbiș de casă, ca în cea mai extravagantă și suprarealistă defilare de modă din istorie. Și creatorii de modă știm că au imaginație…

Tradiția dezmățului vestimentar în ciuda… vremii se termină în multe cazuri cu bolitul la pat și blestemarea zilelor… de Anul Nou.

Salata de boeuf

Nimeni nu mai știe de când salata de boeuf a pătruns pe aceste meleaguri, dar este sigur că acest fenomen s-a petrecut înainte ca România să devină țară francofonă.

Din motive care scapă oricărei analize etnologice, de zeci de ani, salata boeuf s-a insinuat în meniurile românilor și refuză să părăsească mesele, fie acestea bogate sau mai puțin bogate.

Portocale și banane, tată!

Spre deosebire de salata boeuf, tradiția deținerii și consumului de banane și portocale poate fi foarte ușor localizată în timp, și anume în perioada comunistă.

Pe vremea lu’ odiosu și regretatu’, portocala și banana erau obligatorii în orice domiciliu de român care se respecta cât de cât, dacă nu pentru consumul masiv, măcar pentru vederile vecinilor și prietenilor. De multe ori erau înlocuite de produse din plastic foarte rezistente, mult mai rezistente decât dinții copiilor naivi. Cu aceste produse era o chestie de prestigiu și status social, iar posibilitatea de a le deține marca neîndoielnic măsura în care proprietarul se descurcă în viață. Toate ca toate, dar nedeținerea a măcar câtorva portocale și banane la Petrecerea de An a Nou sau în zilele de la sfârșitul anului, era o scăpare aspru sancționată și de vecini și prieteni …dar ce te faci cu copiii …dar cu nevasta …Mormolocule!