„Este plicticos să nu iubești cu adevărat, să nu te strădui, să nu cunoști profunzimea celuilalt, să nu ajungi la o apropiere armonioasă”
„Sentimentul ‘nu pot să trăiesc fără acest om‘ sau ‘nu pot fi fericit(ă) fără acest om‘ este un semn al dependenței. Dragostea este libertate. Oamenii pot să fie împreună sau nu, se pot chiar despărți pentru totdeauna, dar cel care iubește se simte bine în urma faptului că cel iubit pur și simplu există.
Omul dependent se așteaptă ca ‘dragostea‘ lui să-l facă fericit. În realitate, nimeni în afară de tine însuți nu te poate face fericit sau nefericit. De fapt, omul dependent nu-și găsește fericirea în relația de cuplu. În cea mai mare parte a timpului îl chinuie neliniștea, temerile, îndoielile, gelozia, ciuda față de omul ‘iubit‘. După cum îl arată numele, el depinde de fiecare privire a celui ‘iubit‘, de fiecare cuvânt, de tonul lui. La scurtă vreme după începutul relației, acesta începe să-i aducă celui dependent mai ales suferințe. Cea mai mare parte a timpului este deprimat, sănătatea i se deteriorează, are mai puțin spor la muncă.
Cel mai neplăcut moment din viața celui dependent e pregustarea întâlnirii, pregustare care seamănă cu euforia alcoolicului care savurează apropierea momentului când va pune gura pe băutură – însă această euforie se închide aproape întotdeauna printr-o dezamăgire. Doza de ‘iubire‘ pretinsă de dependent crește în mod constant, iar ‘donatorul‘ nu este capabil să o mărească la nesfârșit. El începe să limiteze ‘doza‘, iar în cele din urmă scapă cu fuga de această pseudodragoste…”
Dmitrii Semenik, «Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie», Traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2012, p. 10-11)
„Între doi îndrăgostiți apare căldură, simpatie, ceva te atrage față de celălalt – apar, adică, anumite semnale. Să zicem însă că vrei să verifici calitatea acestor sentimente, să înțelegi dacă este vorba sau nu de dragoste, fiindcă nu orice atracție este dragoste – nici pe departe.
Una din definițiile dragostei este următoarea:‘Dragostea e strădanie‘. Dacă la începutul vieții lor tinerilor li se spune că dragostea e strădanie, ei pot ajunge să nu-și dorească o familie: ‘De ce să mă strădui, dacă toți trăiesc acum pentru plăcerea proprie?‘. Ei văd că nu li se întâmplă niciun fel de catastrofe, că fără obligații aduc plăcere și se sperie, bineînțeles, de faptul că dragostea autentică e strădanie – dar este plicticos să nu iubești cu adevărat, să nu te strădui, să nu cunoști profunzimea celuilalt, să nu ajungi la o apropiere armonioasă.
Dmitrii Semenik, «Dragostea adevărată : taina dragostei înainte și după căsătorie», Traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2012, p. 36-37)
„Principalul este să nu fii egoist: să fii tu însuți bun, generos, răbdător, capabil să-l iei pe omul drag așa cum este, să nu încerci să schimbi cu de-a sila ceea ce nu îți place la el, să știi să ierți și să ceri iertare, să te respecți pe tine însuți și să-i respecți pe cei din jur, să fii îngăduitor față de trăsăturile de caracter ale omului drag și față de gesturile lui, să-i acorzi atenție, să faci deosebire între principal și secundar…
Dragostea este o relație, și de felul în care știm să clădim relațiile cu ceilalți oameni, de felul cum ne purtăm cu ei și de pretențiile pe care le avem față de noi înșine și de la ceilalți depinde capacitatea noastră de a da și de a primi dragoste – iar dragostea trăiește în fiecare om de la început.
Bineînțeles, toți învață să iubească de la mama și de la tata sau de la alți adulți care ocupă un rol important în viața lor. Practic toți manifestă ei înșiși și așteaptă și de la partener comportamentul pe care și l-au însușit din copilărie în familia lor.
O mare problemă pentru copii: când tații pleacă din familie, mamele sunt foarte stresate și, în stresul lor, se închid în sine atât de mult, încât, în esență, îl părăsesc pe copil. Gelozia, frica pierderii partenerului se nasc tocmai din faptul că în copilărie omul a trăit pierderea tatălui și, pentru o vreme, și a mamei, pierderi transformate mai apoi în dependență nevrotică.
Trebuie să ne străduim să ne schimbăm, să ne depășim fricile, să învățăm să iubim. În general, eu consider că dacă omul a învățat să iubească orice alt om de lângă el, indiferent de sex, fie că este vorba de un coleg, fie că este vorba de un vecin, să zicem, dacă este gata să-l ia așa cum este, unui asemenea om i se descoperă dragostea. El își va găsi jumătatea, dacă este gata să accepte alături cu dragoste un om viu.
Vorba ‘deșteptul învață din greșelile altora‘ e foarte greu de transpus în viață. Numai un mic procent învață din greșelile altora – toți vor să experimenteze și să facă propriile greșeli. Fiecare are dreptul să greșească, să aibă o iubire împărtășită-neîmpărtășită, greșită-negreșită, să capete experiență… Principalul este tocmai priceperea de a păstra o relație curată, tandră, de a nu te grăbi cu apropierea intimă, de a respecta, de a păstra flăcăruia aprinsă în bătaia vântului. Atunci, relația va dăinui, transformându-se într-o dragoste frumoasă și mare”.
„Toţi sunt de acord că dragostea este valoarea supremă a vieţii noastre. Ca atare, este foarte important s-o abordăm într-un mod matur, să înţelegem cât de mult ţine de noi pregătirea pentru dragoste, s-o recunoaştem atunci când vine şi s-o păzim de toate primejdiile”.
