Matriarhat la Vaslui!

0

Doamnele dau clasă în Parlament. Consecvente și serioase, echilibrate, preocupate și muncitoare, astfel se remarcă femeile din vârful politicii vasluiene trimise în Parlament în 2012, prin comparație cu bărbații. Sunt paralamentari care își văd de treabă fără a ieși în evidență. Nici prin scandaluri, de corupție sau altfel, nici prin lupte sau trădări politice, nici prin scandaluri și nici măcar prin declarații belicoase sau nepotrivite. Acestea sunt domeniile de activitate ale „bărbaților politici” vasluieni. Senatorii Doina Silistru și Gabriela Crețu, ca și deputatul Ana Birchall, și-au luat mandatele de parlamentari în serios fiecare mai mult decât ceilalți 10 aleși bărbați la un loc. Este un lucru care rezultă cât se poate de clar, și nu numai din statisticile privind activitatea lor după doi ani și jumătate de mandate, la începutul lui 2015. Cele trei doamne par a oferi un răspuns pentru reformarea clasei politice românești despre care se vorbește atât de mult: Mai multe femei în politică!

Prin reprezentanții județului Vaslui în Parlamentul României avem reprezentate, în același timp, și toate tarele actuale ale politicii românești. Traseismul politic și trădarea, suspiciunile de corupție și dosare penale, lupte politice nesfârșite și orgolii în partide, lipsa de preocupare pentru problemele cetățenilor și lipsa de activitate, folosirea funcției în scop personal, gafe în declarații sau declarații de-a dreptul scandaloase. Toate pot fi legate de numele parlamentarilor vasluieni. Nu însă și de cele ale femeilor parlamentari. Lor nu li se pot pune în seamă nici măcar o declarație nepotrivită sau ieșită din comun, pe când deputați precum Adrian Solomon sau Tudor Ciuhodaru excelează. Ele nu au trădat niciodată partidele lor plecând, trei din ceilalți 10 parlamentari bărbați da: Dan Marian, Dan Bordeianu, Sergiu Viziteu. Femeile din politica vasluiană nu s-au luptat niciodată pentru putere în partidele lor. Dan Marian și Florin Ciurariu sunt implicați într-o astfel de dispută chiar la începutul lui 2015 în interiorul PNL. Cele trei nu au ieșit în evidență prin declarații nepotrivite, precum deputatul Victor Cristea vorbind despre filmul «Poziția copilului». Dar nici măcar prin atitudini sau gesturi nepotrivite, precum Adrian Solomon și Victor Cristea surprinși mâncând în Camera Deputaților. Nu au avut scandaluri cu presa sau în drumul mare (precum Adrian Solomon), nu au înjurat presa (Adrian Solomon), nu au fost date afară din partid (Tudor Ciuhodaru), nu au firme care lucrează cu statul (Sergiu Viziteu).

Dar, mai ales, cele trei doamne au o activitate parlamentară remarcabilă și manifestă preocupări profesionale și intelectuale care le lipsesc cu totul bărbaților parlamentari. Ca s-o spunem pe șleau: cel puțin câțiva dintre cei 10 sunt de-a dreptul ridicoli prin comparație. Din rândul bărbaților este cel mai scandalagiu parlamentar (Adrian Solomon), cel mai obscur (Sergiu Viziteu), cel mai leneș (Irinel Stativă) și, culmea!, ar spune unii, parlamentarul care vorbește cel mai mult este tot bărbat (Tudor Ciuhodaru).

Bărbații au… o „bărbăție”

La sfârșitul lui 2014, Guvernul PSD a decis suspendarea dreptului preșcolarilor și elevilor de clasele I-IV de a primi miere de albine ca suplimente nutritive, din rațiuni de economii la buget. Atunci senatorul Doina Silistru, inițiatorul legii respective, și-a criticat propriul guvern pentru lipsă de interes pentru sănătatea copiilor. Iată un gest pe care niciun bărbat parlamentar de Vaslui nu l-ar face, cu toată… „bărbăția” sa.

Ce a făcut Doina Silistru în Senat, după doi ani și jumătate de mandat: Inițiative legislative – 50, Declarații politice – 34, Întrebări – 49, Interpelări – 12, Interpelări adresate primului ministru – 2, Luări de cuvânt în plen – 108. Spre comparație, cifrele senatorului Dan Marian: 19, 12, 10, 6, 0, 19. Dan Marian nu are nicio interpelare către primul ministru, deși este președintele unui partid de opoziție…

Ce face Gabriela Crețu în Senat? Alte cifre care nu se regăsesc la niciun parlamentar vasluian bărbat: Inițiative egislative – 30, Declarații politice – 16, Întrebări – 15, Interpelări – 3, Luări de cuvânt în plen – 89.

Deputatul de Zorleni Ana Birchall are 108 luări de cuvânt, 64 de declarații politice, 52 de propuneri legislative inițiate și 185 de întrebări și interpelări. Spre comparație, deputatul Irinel Stativă… Dar o asemenea comparație nu poate fi suportată nici de hârtie și nici de dumneavoastră, pentru că Irinel Stativă nu are nimic. Zero, nul, canci, neam, nada!

Unde mai pui că doamnele politice, spre deosebire de „bărbații politici”, expresie care, cel puțin în perioada interbelică, avea o anumită rezonanță, uitată azi, cât nu stau la cratiță (unde unii le mai văd încă la locul potrivit) au și site-uri și conturi pe rețelele de socializare. Domnii nu au ce spune într-un asemenea domeniu, ei fac doar “politică”. Acolo, Gabriela Crețu și Ana Birchall își împărtățesc ideile și viziunile despre problemele curente și nu numai, activitatea profesională, dar și lucruri puțin mai sensibile, „chestii femeiești”.

Așa stând lucrurile, pe lângă purtătoarele de fuste, ca parlamentari, domnii sunt „în pantaloni scurți” și se hârjonesc politic, de-a v-ați ascunselea de lege și lapte gros și smântânos pe spatele statului.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.