Ana Birchall, deputat PSD de Zorleni, județul Vaslui, a inițiat în 2014 un proiect de lege pentru inima și portofelul debitorilor români cu credite în valută, electorat uriaș, jumătate dintre români având datorii la bănci. Proiectul lăsa libertarea debitorilor de a-și alege moneda cea mai avatajoasă în care să-și plăteasc datoriile, punându-se la adăpost astfel de fluctuațiile valutare. Inițiat în februarie 2014, înainte de europarlamentare, proiectul a mai fost discutat o vreme, până la alegerile prezidențiale, după revenirea parlamentarilor din vacanța electorală dispărând de pe ordinea de zi a vreunei comisii, dar și din atenția deputatului vasluian inițiator.
„O lege pentru românii cu datorii la bănci” și-a numit inițiatoarea, deputatul PSD de Zorleni Ana Birchall, proiectul de lege depus în luna februarie 2014 prin care datornicii la bănci aveau posibilitatea conversiei creditelor într-o valută străină în orice altă monedă care li s-ar părea mai avantajoasă. Asta fără plata vreunui comision. Astfel, sutele de mii de datornici s-ar fi putut pune la adăpost de fluctuațiile valutare de pe piață.
Adevăratele drame precum cele din jurul creditelor luate de români în franci elvețieni ar fi devenit în acest fel imposibile pe viitor. Din 2008 încoace, din cauza devalorizării leului în raport cu francul elvețian, mii și mii de românii au ajuns să plătească rate lunare duble față de cele inițiale.
Peste două milioane de români au în acest moment credite în valută și plătesc rate mult majorate dață de la data la care au luat împrumuturile. Cu o astfel de lege în vigoare, împovărații și-ar fi putut transfera rapid datoriile în lei sau o altă monedă, mai stabilă, scăpând astfel de ratele mult mai mari.
La toți aceștia s-ar fi gândit Ana Birchall în momentul în care a depus spre atenția colegilor respectivul proiect de lege. An Birchall, un deputat PSD care s-a implicat profund în campaniile electorale de anul trecut, la europarlamentare, dar mai ales la prezidențiale, inclusiv pe această cale, se pare. 130 de alți parlamentari, 127 de la USL, s-au grăbit și ei să suțină proiectul parlamentarului vasluian. Băncile au „mârâit” imediat, susținând că măsura ar crește riscul valutar. Însă proiectul a mers mai departe, în septembrie 2014 primind aviz favorabil de la Guvern, precum și de la comisiile parlamentare. Comisia juridică și cea e finanțe – bănci nu i-au întocmit însă niciun raport pentru a-l trimite spre dezbatere nici până astăzi. Înainte de algerile prezidențiale din noiembrie 2014, proiectul a fost discutat chiar în câteva ședințe ale Comisiei finanțe-bănci. Lucru rar întâlnit: deputații au refuzat să îl dezbată pe fond, în ciuda avizului favorabil de la Guvern. Totul semănă cu o făcătură pentru a lua ochii electoratului. Dovada a venit după vacanța electorală de o lună de zile pe care parlamentarii și-au luat-o înaintea alegerilor prezidențiale de pe 16 noiembrie. După revenire, de o lună și jumătate, deputații de la Consiliile responsabile cu întocmirea raportului nu au inclus pe ordinea de zi proiectul. De asemenea, “eforturile” parlamentarului vasluian Ana Birchall pentru a-și promova proiectul se opresc undeva înainte de alegerile prezidențiale pe care candidatul PSD Victor Ponta le-a pierdut. Ana Birchall nu mai are nicio „amintire” măcar despre proiect, acesta neapărând nici în dreptul întrebărilor și interpelărilor, dar nici a luărilor de cuvânt pe care deputatul le-a avut în Camera Deputaților.