„Suntem vai de steaua noastră!”. Trei sate din comuna vasluiană Solești, Valea Siliștei, Boușori și Știoborăni, sunt în fierbere la începutul lui 2015. Oamenii sunt nemulțumiți de condițiile lor de viață și acuză autoritățile locale că se implică prea puțin în rezolvarea problemelor. Drumuri proaste, nepietruite, pline de noroi, copii înghesuiți în microbuzul școlar și la grădiniță, elevii fiind nevoiți să meargă prin noroi până la stațiile de autobuz din afara satului, lipsa apei, lipsa iluminatului stradal. De cealaltă parte, Primăria își arată limitele, legale și financiare, Mona Bujor spunând că a încercat să intervină însă legile, banii, bugetul, pânza freatică, ș.amd, ș.a.m.d.
„Suntem vai de steaua noastră! Să vedeți ce e aici după ce trec cu utilajele. Vin cu lama și duc pământul la vale. Au dat o dată în batjocură cu piatră, acum 10-11 ani. Dacă o să tot dea cu lama, nu o să mai putem ieși”, spune o femeie din Valea Siliștei, mamă a trei copii de școală. Pe ulița în care se află casa familiei Arhire nu poți merge decât cu cizme de cauciuc, iar copii trebuie să-și schimbe încălțările când ajung la drumul mare. Ninsorile mai mari îi țin acasă săptămâni întregi. Fata cea mare, din cauza unei malformații congenitale, obosește foarte repede și drumul până la ieșirea din sat, unde se află stația de autobuz la care oprește microbuzul, este cel mai greu examen, pe care fata trebuie să-l treacă de două ori pe zi. Un copil este la grupa mică, altul la grupa mare.
„Când ninge acolo, în sat, eu nu am ce să facă. Pe o porțiune de drum se poate circula, în rest nu. Este o problemă care ține de poziția geografică a drumului. Nu poți să te duci să pui piatră pe toate ulițele. Dacă îmi dați o soluție, eu o respect. Au ieșit cu gardul în drum. Unde pot face eu drum, dacă nu am loc de șanț? Platforma de drum unde va fi?” – Mona Bujor, primărița comunei Solești.
„Nu am avut nicio naștere anul trecut”, spune Mona Bujor. Valea Siliștei a avut o școală odată, dar existența sa nu se mai justifica, la fel și satul Boușori, unde un locuitor care a trăit în Franța a găsit sponsori pentru ridicarea unei clădiri de școală. Acum acolo ar funcționa un punct al poștei, însă clădirea se degradează pe zi ce trece. Primăria nu știe încă ce să facă cu ea. „Dacă se dorește ca aceasta să aibă altă destinație, aceasta trebuie solicitată. Îi lăsam pe cetățeni să-și facă praznicele acolo, pentru că nu există o încăpere corespunzătoare în sat” – Mona Bujor.
Oamenii însă le știu pe ale lor, au început să-și cunoască drepturile și să ceară să fie respectați ca cetățeni, plătitori de impozite, dar și ca alegători.
„Vrem să știm de ce nu se face nimic!”
„Pentru ce plătim impozite la primărie dacă nu avem lumină”, spune o femeie privind spre becul de pe stâlp care nu s-a mai aprins „de pe vremea alegerilor” .
„Vrem să știm de ce nu se face nimic!”, este revolta Giluelei Bratu, care spune că în tot satul Valea Siliștei sunt doar câteva fântâni, oamenii aducând apă de la sute de metri.
Cele două femei, împreună cu altele au fost la primele audiențe din 2015 pe care prefectul Andrei Puică le-a ținut la Vaslui și nu mai puteau fi oprite. Puică le-a promis solemn în câteva rânduri că va ajunge în cele trei sate în care problemele sunt aceleași, una mai gravă ca alta.
Când se adună, drumurile desfundate, copii la școală și lipsa apei care trebuie adusă de la sute de metri printr-un noroi care le ajunge la glezne, viața în Valea Siliștei, Boușori și Știoborăni pare de-a dreptul imposibilă.
„A luat pompa după alegeri”, este acuzată Mona Bujor, care ar fi promis în campania electorală din 2012 că va rezolva această problemă. Și a încercat și va mai încerca, spune ea. „Aducțiunea de apă din Valea Siliștei este făcută de pe vremea CAP-ului. Puțurile sunt în curtea unei persoane. Probabil că s-au colmatat acele țevi. Am încercat să facem o altă aducțiune, să umplem un bazin și apa să vină prin curgere. Dar niciodată nu am reușit să umplem acel bazin, întrucât apa nu a fost suficientă. S-a ajuns la concluzia că puțurile sunt colmatate și nu se mai lucrează. Intenționeză să fac un alt bazin cu o capacitate mai mare. Anul acesta intenționăm să luăm un teren, ori prin cumpărare, ori dacă nu prin concesionare. Este o zonă fără apă” – Mona Bujor.
De parcă nu era destul, copii sunt îngrămădiți în microbuzul școlar, care, așa cum spun oamenii, cel puțin, ar trebui să facă șase curse, însă face două două.
„Copiii nu pot să ia pachet, pentru că nu încap în microbuz, nu este spațiu. Așa e și la grădiniță. De abia încap cu gentuțele” – Giluela Bratu.
„Programul îmi vine de la școală și eu nu am decât să îl respect. Eu nu limitez numărul de curse, ar fi împotriva legii. Acolo sunt locurile stabilite, fiecare localitate are stabilită locul și ora” – Mona Bujor, care explică și de ce microbuzul nu ajunge în sat: „Nu riscăm să punem în pericol viața copiilor. A fost și domnul prefect aici și mi-a interzis să mergem cu microbuzul pe acel drum, pentru că ar fi pusă în pericol chiar viața copiilor”.
