Sfârșitul unei lumi – Occidentul creștin, amenințat de islam

0

Din ce în ce mai multe orașe din Germania sunt asaltate de proteste de amploare faţă de valul de islamizare a Europei la sfârșitul lui 2014. Însă problema în sine nu este una specifică Germaniei, ci este imaginea eșecului multiculturalismului european.

Grupul PEGIDA (Europenii Patrioți împotriva Islamizării Vestului) a organizat aproape săptămânal proteste în care a reclamat că Germania primește nediscriminatoriu refugiați. Protestatarii germani afirmă că se opun islamului, jihadiștilor și străinilor care refuză să se integreze în societatea germană. Obiectivul concret al manifestanților estecontestarea multiculturalismului,considerat vinovat de diluarea culturii creștine germane.

Chiar dacă PEGIDA nu a reușit să contureze încă o masă critică majoritară, fenomenul pe care l-a generat nu poate fi neglijat. Încă din luna octombrie 2014, cei care se opun islamizării Europei au ieşit pe străzile din Germania în număr mare. Şi, dacă la primele proteste, cele din Dresda, au participat doar câteva sute de persoane, la mijlocul lunii decembrie 2014, numărul lor a depăşit 15.000. Apoi au fost 18.000. Mai mult decât atât, aproximativ 30% din germanisunt de părerecă PEGIDA este o mişcare legitimă.

Dincolo de cortină

Se face prea multă vâlvă în jurul acestui subiect, e de părere jurnalistul Daniel Heinrich, de laDW. În opinia sa, succesul organizației se datorează unui sentiment difuz de nesiguranţă, provenit din teama omniprezentă faţă de teroarea islamistă și față de musulmanii din Germania care devin jihadişti şi pleacă să lupte alături de Statul Islamic. Motivul pentru care aceste temeri nu sunt demontate este simplu, susține jurnalistul german: „Problema e că în Germania nu există nicio dezbatere publică serioasă pe marginea acestor temeri. Aşa că oamenii nu se mai simt luaţi în serios”, iar aceasta nu face decât să ilustreze „cât de mult s-a îndepărtat politica de cetăţeni şi cum îi împinge în braţele extremiştilor de dreapta”.

La prima vedere, cei care ies în stradă par doar neonaziști. Presa germană infirmă acest lucru. Mulţi dintre protestatari nu sunt interesaţi de musulmani şi de islam,spunesociologul Dieter Rucht. „Există, de 10-15 ani, un motiv difuz în mentalul colectiv din toate ţările occidentale. Este vorba, de fapt, despre frica zilei de mâine, pierderea locului de muncă şi ajungerea la marginea societăţii”. Cu alte cuvinte, PEGIDA se pliază perfect pe lipsa de încredere a oamenilor în partidele politice și în deciziile acestora.

Conștientizarea creșterii simpatiei față de PEGIDA a început să stârnească îngrijorare în cercurile elitelor politice nu numai din Germania, dar și din Franța și Marea Britanie, țări în care numărul musulmanilor crește rapid. Presa franceză se întreabă când va trece valul protestelor Rinul. Reacții la fenomenul islamizării au apărut și în mediul cultural francez. Scriitorul Michel Houellebecqobservacă „islamul este într-o fază ascendentă”, ceea ce francezului nu i se pare deloc anormal. În opinia sa, catolicismul și islamul sunt două curente în ascensiune, spre deosebire de ideologia protestantă.

„Vorbim de un suicid al Occidentului, o sinucidere demografică, economică și mai ales spirituală” – Michel Houellebecq.

Cu alte cuvinte, islamul este pe o pantă ascendentă tocmai fiindcă mizează pe forța spirituală, ceea ce cu dificultate se mai poate afirma în privința spațiului protestant.

Istoria Occidentului ospitalier, aproape de final

Scriitorul francez nu este singurul care intuiește finalul unei lumi, așa cum a fost structurată până în prezent. Și istoricul român Lucian Boia, în carteaSfârșitul Occidentului,anunța că spațiul apusean se află în fața unei numărători inverse. „Aşa ne-a fost dat: să trăim o epocă de răscruce. Fascinantă sau derutantă, în funcţie de percepţia şi gradul de adaptabilitate ale fiecărui individ. O istorie se încheie şi o alta prinde contur. Nu este sfârşitul lumii, dar e ceva ce oarecum îi seamănă: sfârşitul unei lumi. O lume apune şi se întrevăd, ca prin ceaţă, contururile nedesluşite ale unei lumi noi.” Într-un interviu acordat ziaruluiAdevărul pe marginea cărții sale, Boia afirma că „Occidentul a cam obosit, nu mai oferă suficient vis, nu mai oferă suficientă perspectivă pentru lumea de mâine”.

Pe acest fond, multiculturalismul, care era una dintre emblemele spiritului european, pare să își trăiască ultimele clipe. Un avertismentîn această privință l-a oferit cancelarul Germaniei încă din 2010, atunci când sesiza că „încercările de a construi o societate multiculturală în Germania au eșuat complet”. În viziunea Angelei Merkel, așa-numitul conceptmultikultinu a funcționat, iar imigranții trebuie să depună mai multe eforturi pentru a se integra. Vizați în mod special erau musulmanii. Declaraţia cancelarului german şoca lumea diplomatică la momentul respectiv.

Ulterior, li s-a oferit posibilitatea și altor lideri europeni să adopte poziții chiar mai critice. Preşedintele Franţei de la acea dată, Nicolas Sarkozy,afirmacă „în toate democraţiile noastre, ne-am preocupat mai mult de identitatea celui care ajunge în ţară şi mai puţin de identitatea ţării care îl primeşte”. Era una dintre declarațiile care se înscriu în același registru cu ceea ce afirmă protestatarii pe străzile Germaniei. Aceleași nuanțe le-a exprimatși premierul britanic David Cameron, pentru care „doctrina statului multicultural a eșuat și se va renunţa la ea”.

Ce urmează?

„Islam şi integrare: constatarea eşecului franco-german”, titreazăLe Monde, conformRFI, care publică un sondaj potrivit căruia „68% dintre francezi şi 75% dintre germani consideră că musulmanii nu sunt bine integraţi în societate. Pe acest fond de ostilitate se va scrie, cel mai probabil, istoria următorilor ani. În aceste condiții, este improbabilă islamizarea Europei. Mai degrabă temerea este folosită ca pretext pentru exprimarea nemulțumirilor cotidiene.

Faptul că integrarea islamică în spațiul occidental este un eșec constituie un aspect care putea fi intuit. Liberalismul occidental nu reprezintă cea mai bună ofertă în perspectiva modelării fundamentalismului islamic. Sunt două lumi cu repere așezate pe axe valorice diferite. De aici poate proveni și sentimentul unui eșec al integrării. Cu zeci de ani în urmă, un episod similar s-a întâmplat cu evreii. Cei integrați în societățile cărora le-au aparținut s-au secularizat. Cei care și-au constituit propriile enclave și-au conservat cultura, dar au fost percepuți ca străini. Antisemitismul a venit ca o formă de refulare a unor frustrări mai adânci. În prezent, există riscul unei repetări de scenariu, dar cu actori diferiți.

Fondul problemei

Germania este țara europeană care găzduiește cei mai mulți refugiați și solicitanți de azil de pe întregul continent. În 2014, numărul acestora a fost de aproximativ 200.000. O proporție semnificativă a imigranților provine din rândul refugiaților de război din Siria.

Conform unui sondaj realizat de publicaţiaZeit Online, 73 la sută dintre germani se declară îngrijoraţi de acţiunile islamiştilor radicali. 59 la sută dintre germani cred că Germania a devenit destinaţia unui număr mult prea mare de refugiaţi.

Un sondaj comandat de revistaStern, citat deBBC, a intervievat 1.000 de nemți și a descoperit că unul din 8 germani s-ar alătura unui marș PEGIDA, dacă s-ar organiza unul în vecinătatea casei lor.

Temerile germanilor sunt alimentate de presa care furnizează constant informații despre acțiunile milițiilor teroriste ale Statului Islamic din Irak și Siria al căror scop declarat este cucerirea lumii pentru islam. De asemenea, știrile despre jihadiștii germani reveniți în țară de pe „frontul islamic” oferă motive de îngrijorare atât cetățenilor, cât și serviciilor secrete germane.

La acestea s-a adăugat și un eveniment unic, pe care mulți l-au considerat o provocare. În luna septembrie 2014, „poliția Shariei” a patrulat pe străzile din Wuppertal cerând tinerilor să renunțe la consumul de alcool și la jocurile de noroc. Deși unică, acțiunea a amplificat sentimentul germanilor că islamizarea e reală și crește în intensitate.

Kathrin Oertel, fondatoarea PEGIDA a declarat în schimb într-un discurs public la Dresda, că Germania încurajează din nou „persecuția politică… sau cum altfel am putea-o numi atunci când suntem insultați sau catalogați drept naziști, în mod deschis, de către toate partidele politice mainstreem și de mass-media, pentru critica justificată pe care o aducem politicii germane privind acordarea azilului și privind inexistența politică a imigrației?”PEGIDA protest2

Preluare: semneletimpului.ro

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.