Dacă
două mâini rebele
nu te-ar ţine orb mereu,
te-ai opri în
clipe grele
şi privind cu dor la stele,
ai vedea că-i
scris pe ele:
Dumnezeu!
Dacă două vechi zăvoare
nu
te-ar ţine surd mereu,
ai şopti: Ce meşter mare
scoate
păsări cântătoare?
Şi ţi-ar spune orice
floare:
Dumnezeu!
Dacă marea întristării
nu
te-ar ţine rob mereu,
ai şopti în largul zării:
Cine-i
Tatăl îndurării?
Şi ţi-ar spune valul mării:
Dumnezeu!
Dar
de ţi-ai vedea veşmântul
care-mbracă vechiul “eu”,
ai
umplea de plâns pământul
şi, primind cu drag Cuvântul,
L-ai
simţi în piept pe Sfântul
Dumnezeu!
