„Irinele, zi, mă, și tu ceva!”. Vești bune din Parlamentul României după mai bine de o lună de la debutul sesiunii parlamentare. Deputatul PSD Irinel Stativă a fost resuscitat și prezintă semne vitale. El chiar a semnat o propunere legislativă pe care colegii i-au pus-o sub nas. De la începutul mandatului, din 2012, nu a mai făcut nimic altceva decât să semneze, condica și câte o propunere legislativă.
Pe 9 februarie s-a întâmplat ceva, soarele a răsărit, Pământul a continuat să se rotească în jurul propriei axe și a Soarelui, luptele din Ucraina au reînceput, dar pentru județul Vaslui nimic nu a fost mai important decât că i s-a confirmat, după mult timp, că are 13 parlamentari. Dacă nu ar fi importanți de ce ar mai vorbi toată lumea despre ei, mai ales în anii aceia pari?! Irinel Stativă, deputat PSD, a semnat o propunere legislativă „pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare”. Nici nu mai contează ce! A semnat, deci există!
Cu Irinel Ioan Stativă, ales în colegiul Murgeni, există niște probleme vitale. Prima, și singura importantă pentru el, a fost cum îl cheamă. Culmea, la un nume atât de „stabil” precum „stativa”! Cei de la Camera Deputaților par să se fi oprit pe „Irinel Ioan Stativă”, așa scrie și pe site-ul instituției, pe când Stativă nu este de acord, are drept de veto, și a ținut să tranșeze problema. A făcut asta în singura, dar decisiva sa intervenție în Cameră în mandatul câștigat în 2012. Intervenția a fost contabilizată de secretariatul Camerei Deputaților și a durat 2 secunde. În cadrul unei prezențe, președintele de ședință l-a strigat „Irinel Ioan Stativă”, ceea ce l-a destabilizat pe deputat și l-a determinat să facă nemaifăcutul: omul a luat cuvântul și a spus plenar: „Stativă Irinel”. Secretare cu prezență de spirit l-au prins pe cronomentru și au notat: „00m02s”.
Totuși, în context, am fi nedrepți dacă nu am aminti o altă intervenție, de-a dreptul istovitoare, produsă în iarna lui 2012, pe răcoare. Irinel Stativă a depus jurământul atunci. „00m40s”, au notat secretarele, dar au făcut cât un mandat, încărcate fiind de cuvinte grele: „credință patriei”, „respect Constituția”, „apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența”, „îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor”, „Așa să mă ajute Dumnezeu!”.
Și l-a ajutat! Cu cei care l-au votat nu știm ce a avut!
Omul are o casă de 108 mp, un apartament de 80 mp, un altul de 70 mp, un autoturism Toyota, un teren de 1.600 de mp în intravilan și un altul în extravilan de 2.480 de mp, lângă Vaslui, pe care, descurcăreț cum e, degrabă îl va transforma în intravilan. Totul cu 42 de secunde de deputat pe ceas la un mandat și cât i-o mai fi luat să se semneze de nouă ori pe niște propuneri legislative făcute de colegi. Să zicem un minut de deputăție pe mandat. Hai că rentează!
Un mult-iubit fiu al partidului
O altă problemă vitală pentru Irinel Ioan Stativă (am scris „Ioan” în mod provocator și diversionist) este la ce școală a mers omul. În curriculum vitae pe care l-a scos când a candidat a scris că a absolvit Facultatea de Automatizări și Calculatoare din cadrul… Universității «Al. I. Cuza» Iași. Nu știm cu ce i-a greșit facultatea, cum nu știm nici colegiul Murgeni ce i-a făcut de nu îl absolvește de un mandat fantomatic, dar această facultate nu există. La Universitatea «Al. I. Cuza» nu putea face decât Facultatea de Informatică, pe când cea de Automatizări și Calculatoare este în cadrul Universității Tehnice «Gheorghe Asachi» din Iași.
E posibil ca Stativă să nu știe unde a fost la școală?! Oare în ce Parlament își închipuie astăzi că “lucrează”? Al surdo-muților? Asta pentru că cea mai mare problemă este de ce Irinel Stativă este deputat și de mai bine de doi ani nu a deschis gura măcar în Parlamentul României, pe lângă faptul că nici măcar la prezența la vot nu stă prea bine. În Camera Deputaților are colegi destul de vocali, precum tovarășul de partid Adrian Solomon, deputat PSD de Bârlad, care a fost chiar purtătorul de cuvânt al deputaților pesediști. E posibil ca măcar acesta să-i fi spus la un moment dat, ca între prieteni: „Irinele, zi, mă, și tu ceva!”. Dar tot degeaba!
Cu toate acestea, Stativă este un om de bază la partid, fiind pus pe loc eligibil în 2012, în Colegiu Murgeni, după ce în mandatul anterior s-a comportat asemenea. Cum s-ar spune, Irinel Stativă nu a avut o clipă de liniște (de fapt, toate au fost numai astfel), imediat ce și-a pierdut o slujbă, partidul găsindu-i alta. Cum a înmormântat Observatorul pentru Drepturile Copilului, unde a fost numit director în 2005, partidul l-a trimis șef de cabinet la Prefectură. Dacă partidul a pierdut puterea și a părăsit Prefectura, Irinel Stativă s-a dus imediat director general adjunct pentru protecția persoanelor adulte la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, de unde partidul l-a făcut deputat.
Până la urmă trebuie să fie ceva legat de numele său, nu degeaba și-l apără cu atâta fermitate, fiind capabil chiar de o intervenție de 2 secunde. Ce-i drept, „stativul” e un suport pentru susținerea unor piese și aparate… și cine mai știe ce.
Ne mai mirăm de ce ignoră puterea de la centru județul Vaslui ? Oare chiar nu are ce spune acest parlamentar ce ar trebui să reprezinte colegiul Murgeni? Fac o precizare: populația care l-a trimis în Parlament chiar are probleme, zona e foarte slab dezvoltată. Rușine!