Motto: „Bietul Mexic, atât de departe de Dumnezeu şi atât de aproape de Statele Unite”.
Porfirio Diaz, preşedinte al Mexicului (1884-1911)
Înainte de toate, nu voi comite eroarea de a trata egal poporul american şi conducerea acestei ţări, aproape exclusiv masonică, indiferent de secol sau coloratură politică.
Poporul american are singura ”vină”, de a fi fost supus încă de la 1776 unei îndoctrinări şi condiţionări perfide şi constante, în scopul inoculării concepţiei puritane de naţie privilegiată, de popor al lui Dumnezeu, conform retoricii lui Francis Higginson din New England’s Plantation: „Astfel, noi nu ne îndoim că Dumnezeu este cu noi, iar dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi contra noastră?”.
Au plătit scump acceptarea acestor principii, însângerând secole de-a rândul câmpurile de luptă şi sărăcind tot mai accentuat, începând cu înfiinţarea criminalei Federal Reserve, în 1913, spre bunăstarea perpetuă a marilor familii conducătoare, care au iniţiat şi regizat cu ipocrizie toate conflictele militare la care au luat parte şi toate falsele crize economice. Spre lauda lor, tot mai mulţi americani s-au trezit la realitate şi tot mai multe voci se ridică din rândurile lor (Alex Jones, Aaron Russo, Michael Moore, John Perkins ş.a.), denunţând perversitatea profundă a sistemului politic în care trăiesc, exportat între timp în mult prea multe locuri de pe glob.
Din nefericire, cred însă că le va fi din ce în ce mai greu să facă acest lucru, în condiţiile impunerii ilegale de către incultul G.W. Bush a USA Patriot Act, în octombrie 2001, în baza căruia poţi fi categorisit ca terorist la bunul plac al autorităţilor americane.
Aşa-zisa libertate a cuvântului, va ajunge cât de curând să fie o noţiune la fel de elastică ca în anii de glorie ai URSS, când în metroul moscovit a tronat efemer un graffiti, ce sintetiza genial atitudinea pe care o aşteaptă de la noi mogulii nemernici ai acestei planete: „Supune-te! Taci! Mori!”
Cu totul altfel stau lucrurile cu privilegiaţii sorţii care au înfiinţat sau condus SUA, în timp. Prea puţini oameni au remarcat încă de la 1776 minciunile majore care stăteau la baza fondării noului stat minune:
1. Libertatea, independenţa şi drepturile omului erau promovate demagogic de părinţi fondatori, care erau, de fapt, masoni de rang înalt şi mari stăpâni de sclavi.
2. Denumirea generică de „State Unite” era în esenţă imperialistă prin ambiguitate, în componenţa lor putând intra, la vreme, orice stat suficient de ghinionist să le atragă atenţia prin resurse şi lipsa capacităţii de apărare. Acelaşi principiu masonic s-a aplicat în 1917 la naşterea „Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste” care nu puteau avea, în principiu, graniţe fixe sau limite dictate de bun-simţ şi drepturi istorice naţionale. O ultimă republică sovietică ar fi putut deveni cândva şi Argentina.
3. Democraţia (conducerea de către popor) este un concept perimat de milenii, abandonat de greci cu înţelepciune şi la momentul oportun. Mai mult decât atât, este un nonsens, poporul neavând niciun cuvânt de spus, atât timp cât este reprezentat în structurile legislative. Democraţia înseamnă, în fapt, cum sublinia Aaron Russo, o dictatură a unei majorităţi deloc substanţiale, de numai 51%, în faţa unei minorităţi ghinioniste de 49%. De altfel, soarta poate fi şi ajutată să se decidă prin mituirea alegătorilor şi falsul electoral, practici corporatiste notorii, fapt ce subliniază o dată în plus inutilitatea clasei politice mondiale, incapabilă să rezolve ceva prin forţe proprii, incompetentă şi coruptă fiind prin definiţie.
Şi dincolo de preambul, să amintim faptele:
– Din 1776 şi până în 1910, nativii americani, a căror unică vină a fost că au ajuns mai devreme pe acele pământuri, au fost reduşi de la circa 15.000.000 la numai 220.000, fiind înghesuiţi în 90 milioane de acri de rezervaţii aride.
– Până la 1863, continentul negru este însângerat de stăpânii de sclavi americani, care-şi fac rost cu arcanul şi cu arma în mână, de forţa de muncă necesară plantaţiilor. Falsa eliberare din 1863, este urmată de segregaţia rasială de la 1883 şi de încă aproape un secol de nedreptăţi inimaginabile, făcute oamenilor de culoare.
– În 1810 se pun bazele unei strategii murdare aplicate apoi peste tot în lume. Prin colonizare şi revoltă este ocupată Florida de Vest şi în 1819, prin incursiuni militare şi intimidare, este ocupată peninsula Florida.
– Procedeul este reiterat în Texasul mexican la 1821, când apar primii colonişti americani conduşi de Stephen Austin, care se şi revoltă la 1836, dar sunt masacraţi la Fort Alamo, de trupele generalului mexican Santa Anna. Anexarea este doar întârziată până la 1 martie 1845. Din 1846 până în 1848, Mexicul este devastat de trupele comandate de generalul Zachary Taylor, care ocupă într-un final capitala. Mexicul este forţat să cedeze mai bine de jumătate din teritoriu: California, New Mexico, Arizona, Nevada şi Utah.
– Între 1808 şi 1823, SUA furnizează dezinteresat armament ţărilor Americii Centrale şi de Sud, sprijinind eliberarea coloniilor. Apoi, indiferent de numele ţării, schema aplicată este identică. Capitalul american unge angrenajele politice şi economice şi ţările îşi pierd rând pe rând suveranitatea, sub agresiunea vandalilor din nord. Până la 1918 Imperiul Britanic, singurul concurent rămas în cursă, este dat progresiv la o parte.
– La 1844, SUA participă la vasalizarea Chinei împreună cu Imperiul Britanic, scoţând venituri substanţiale din comerţul cu opiu.
– În 1854, comandorul Matthew Galbraith Perry, veteran al războiului mexican, continuă jaful planetar blocând cu tunurile portul japonez Edo. Japonia, aflată sub izolare încă de la 1600 (oficial de la 1603, o dată cu instaurarea shogunatului Tokugawa), este convinsă cu arma şi prin presiuni economice, până în 1866, să renunţe la izolare şi shogunat în favoarea unei ”restauraţii” ce poartă numele împăratului marionetă Meiji.
– De la 1820 şi până în 1875, numeroşi colonişti americani se stabilesc în Hawaii. Nelipsiţii misionari pe care nu i-am amintit până acum, dar care nu au lipsit în situaţiile pomenite anterior, îşi fac datoria printr-o propagandă pro-americană pe termen lung. După scenariul cunoscut, coloniştii se revoltă în 1893, o detronează pe regina Liliuokalani şi cer alipirea la SUA. Preşedintele Cleveland refuză, dar recunoaşte pe loc nou proclamata Republică Hawaii. La 1898 SUA o şi anexează formal.
Şi exemplele pot continua la nesfârşit: Cuba (dominată din 1898 până la revoluţia lui Fidel Castro), Porto Rico (invadată militar în 1897), Filipine (1934-1992), Honduras (sfârşitul sec. XIX), Guatemala (idem), Panama (1903) ş.a.m.d. Capitalului american şi nemăsuratei lor pofte de jaf le datorăm două războaie mondiale, două bombe atomice lansate asupra populaţiei civile japoneze şi câte un conflict major regizat în fiecare deceniu a secolului XX, în aşa-zisa perioadă postbelică.
Lista este mult prea lungă pentru a vă mai plictisi cu ea, iar recentelor invazii din Afganistan (pentru producţia de droguri) şi Irak (pentru producţia de petrol) le-am fost cu toţii martori, monopolul militar mondial fiind completat de cel diplomatic, cultural şi economic.
„America liberă este acea ţară hotărâtă, fără principii, fără ruşine, prădătoare, cu o ambiţie nemăsurată, civilizată de faţadă, dar sălbatică în adâncul sufletului”.
Herman Melville (1819-1891), scriitor american
