O viață avem și o protestăm degeaba și pe asta!

4

Social protestNici nu mai știi cum să protesteze în vremurile astea ale noastre. Doamne, ce protesteste mai erau înainte! Păi, unde-s mineriadele de altă dată, cu toată alergătura, toate bătăile, cu spitalele pline, cu capete sparte, cu bâte, cu gloanțe și baricade? Unde-s manifestațiile de începeau primăvara, pe răcoare, și se terminau toamna, la prima rafală de vânt rece, cu corturi, cântece și pancarde mari, bătăi regulate, scutieri cu gloanțe oarbe, gaze și dușuri reci? Unde-s grevele generale și spontane, cu sechestrarea conducerii înăuntru, cu tot cu doamna secretară, după care noi intram cu violență și ei ieșeau de tot cu capu’ spart? Doamne, ce frumos mai era!

Acu’ ieși în stradă și vin unii și te iau la dans. Din una în alta, te trezești dansând Pinguinul și dând din cur prin centrul Bucureștiului, după care te duci la o bere, de unde tu venisei ca să răstorni guvernul. Guvernul rămâne și din urma ta dă o declarație că nici nu-l doare și nici nu-i frică. Tu-vă-n…!

Te duci în centru în orașul tău și, de unde să te organizezi ca să iei cu asalt și să te acoperi de glorie, te sensibilizezi alături de un folkist puțin cam matol și te apuci de lălăit de nu te mai chinuie nimic, decât să ții ritmul și să-ți dregi glasul. Și după, ce să mai faci?! Nu bei bere rece, că poate o mai fi nevoie de tine la vreun concurs de tinere talente sau te-o fi ginit vreun impresar, deci nu-ți mai rămâne decât să te dai pe rachiu sub singurul slogan posibil la ora aia: „Dă-o-n mă-sa de viață!”. Te duci să te faci văzut și remarcat, că toți ăi de conduc tre’ să-ți știe de frică, mama lor de hoți și de golani!, și te trezești că te ascunzi ca să-ți sufli mucii pe după fustele unei pensionare care recită o poezie de chin și jale socială și economică: „Zi-le fato, că tare bine le mai zici! Au, inima! Tu mă omori cu cuvintele astea!”

Și la urma urmei, ce să mai protestezi, că cine știe cum o fi vremea și deștepții ăștia au pus manifestația taman la ora 10, când începe filmul…

Democrația te-a lăsat să protestezi pe unde vrei și după loc prestabilit și program fix la Primărie, ca să știe toți cei huliți de tine ce să ocolească și cum să te ignore. Poți să protestezi cât poftești, dar numai cu câteva condiții. De exemplu, să nu stai prea mult, ca în Piața Universității, în 90′, că înseamnă că te iei prea în serios și dă de gândit și pentru alții, și să nu încurci circulația pe vreo stradă, adică să nu te faci remarcat în viața economică și socială. Dacă nu îndeplinești regulile astea, ți s-a cam urcat democrația la cap și meriți măcel pentru restabilirea ordinii: protestăm, protestăm, da’ mai mergem și acasă!

Ei, cum să mai protestezi?!

Un bucureștean și-a plătit impozitul pe casă cu 18 kile de monezi, prin 2010 un orădean a venit cu 40 de kile sărăcu’ pentru impozitul pe mașină, în același scop un brașovean cărând, în 2012, 14 genți de monezi. Totul de dragul protestului demonstrativ de calitate. Totul într-un mod original, cum se vede la televizor că se protestează original când e vorba de dat bani la stat. Monezile în loc de bancnote ar trebui să distrugă psihologic autoritățile. Nu știu bieții oameni că astea au oameni speciali, pentru contabili asta e plăcerea lor, îi incită. Ei au avut prima meserie din lume, nu prostituatele, astea veneau la ei să le facă socotelile.

Da’ funcționarii, în schimb, tare se mai bucură să-i vadă, de fac coadă să schimbe, ca să aibă de cafea la automatele din incintă și le mulțumesc în gândul lor pentru efort, sperând că o să mai vină pe la ei cu protestul, că-i greu de fise și tre’ să se ducă prin vecini. Ei, cum să mai protesteze omul în ziua de azi ca să fie luat în serios?! Rămâii cu un articol într-un ziar obscur, de-l pui într-un sertar până se îngălbenește, două minute într-un buletin de știri între calul scos din canal și un bețiv în trafic, iar ăia de la instituția ”afectată” se bucură că mai scapă de la program, cu genți de monezi către bancă, ca să le schimbe, se mai pot opri pe la o cafea prin oraș. 

„Noi ne-am bucurat foarte mult, dar ne-ar fi făcut și mai fericite dacă venea și el mai devreme, că doar cafeaua se bea dimineața. Acum aș vrea să profit de ocazia pe care mi-o oferiți pentru a ruga toți cetățenii care vor să protesteze să vină cu monezi de 50 de bani cât mai dimineață, că noi începem programul la ora 8.00”, ar fi declarat o funcționară de la o primărie.

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. Si cand te gandesti ca solutia legala e cea mai eficienta. Daca toti protestatarii s-ar inscrie intr-un partid autentic de stanga ar schimba ceva.

  2. Un fel de iluzie optica, protestezi si ce rezolvi, strigi si cine te baga in seama, un drept castigat cu care democratia iluzioneaza multimile…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.