«Omule, slabă fiinţă…», de Costache Conachi

0
Costache Conachi

Omule, slabă fiinţă şi la patimi cu plecare,
Unde ţi-i înţelepciunea, unde ţi-i mintea cea mare?…
De te ‘nalţi şi sbori cu mintea la tronul Dumnezeirii,
De măsuri pămînt şi ceruri şi pătrunzi tainele firii, —
Nu te îngânfa, că eşti ţărna, pe care o poartă vuitul…
Ci te plânge, că ‘n patimi tu singur îţi sapi mormîntul!
Pururea ţie stăpâne, pururea duc şi te poartă;
Ele sînt în toată vremea a vieţei tale soartă.
Ce poate înţelepciunea, ce poate şi biata minte,
Când prăpăstii privesc ochii şi ‘napoi şi ‘nainte?
Şi se ‘ncape biruinţă sau răbdare sau putere,
Când frageda inimioară se despică de durere?
Şi se ‘ncape vr’o mărime, când fiinţa pătimesce,
Când sufletul de necazuri ca de moarte se sdrobesce?…

S-a născut în comuna Ţigăneşti din judeţul Galaţi, în 14 octombrie 1777. Era descendentul al unei familii de boieri fanarioţi. A ocupat înalte funcţii dregătoreşti în Moldova. Paharnicul Sion scrie că neamul Konaki este de origine grecească, „dar preste 160 ani venit şi încuscrit cu mai multe din familiile cele mari”. Mai târziu, istoricul şi academicianul Paul Păltănea a adus documente „care impun concluzia că familia Conachi coboară dintr-un neam de răzeşi din satul Ştiboreni, judeţul Vaslui, cu origini din vremea lui Ştefăniţă Vodă (20 aprilie 1517-14 ianuarie 1527) sau chiar a lui Ştefan cel Mare. Linia feminină a neamului este tot răzeşească”. A fost educat de către un refugiat francez. A studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca şi franceza.
Mare boier şi mare proprietar, a fost o figură contradictorie în epocă pentru că pleda pentru luminarea poporului; a făcut un proiect de reformă a învăţămîntului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”. A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulând unele articole care aveau în vedere Unirea Principatelor.
Costache Conachi şi-a început activitatea prin efectuarea de „lucrări pentru hotărnicie” la proprietăţile de terenuri; a continuat cu această activitate până la retragerea din cauza vârstei şi a problemelor de sănătate. Era considerat cel mai bun inginer hotarnic al timpului din Moldova. Alte funcţii deţinute de-a lungul timpului: Comis (martie 1803); Ispravnic al ţinutului Tecuci (august 1806); Staroste al ţinutului Putna (noiembrie 1809); Agă al târgului Iaşi (după noiembrie 1813 ); Ispravnic al ţinutului Tecuci (1815); Vornic al obştii la Iaşi (1816); Vornic al poliţiei (ianuarie 1817); Mare vornic (înainte de iunie 1820); Mare postelnic (preşedinte al Departamentului Afacerilor Străine, la 28 decembrie 1823); Mare vornic (1824); Mare postelnic (februarie 1827 – ianuarie 1828); Mare logofăt (februarie 1829); Membru în comisia moldoveană de patru membri pentru redactarea Regulamentului Organic (iunie 1829-martie 1830). 
Pavel Kiselev i-a acordat Ordinul Sfântul Vladimir clasa a III-a, pentru contribuţia sa la lucrările de redactare. Din 1835, rămâne doar epitrop, în special la Sfântul Spiridon şi continuă administrarea unor hotărnicii. Este ales epitrop al mănăstirilor moldovene închinate Sfântului Mormânt (1837).
Opera sa nu a fost preţuită de nimeni pînă la George Călinescu, Ibrăileanu şi Iorga bătându-şi joc de poeziile lui, pe care le citau ca exemple de dulcegării penibile. Circulând ca populare până au fost publicate în volum, versurile îl dezvăluie ca pe un adevărat poet, superior Văcăreştilor. Dotat cu simţul limbii, tânguirea sa lirică e plină de o solemnitate filosofică care-l face precursor al lui Eminescu.

Poet foarte delicat, evocă adesea ochii iubitei care „Năvălesc cuprinşi de gene/ Săgetează din sprâncene”; ochii devin fiinţe care se ceartă şi se dezmiardă, în jurul cărora se creează scenarii glumeţe, din care nu lipsesc răpirile, săgeţile, otrăvirile etc.
Poezia erotică evocă iubirea, matrimoniul şi tragedia lor, sentimentul naturii suprapunându-se stărilor de spirit. Cea mai puţin valoroasă este poezia văicăreaţă («Plâng, oftez, suspin, mă vaiet!») deşi ea l-a impresionat pe Eminescu. Versurile sale erotice («Poezii, alcătuiri şi tălmăciri», 1856) îmbină inspiraţia anacreontică, în maniera poeziei galante aparţinând clasicismului decadent francez, cu lirica lăutărească a timpului.
Scrisorile lui Conachi către domnitorul Ioniţă Sandu Sturdza şi către mitropolitul Veniamin Costache conţin unele idei înaintate cu privire la problemele cultivării limbii române şi ale emancipării culturale a ţării.
A făcut şi unele traduceri din literatura franceză.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.