Prin America e cam ca la Vaslui

În statistici, și nu în filme, ceea ce e foarte important de precizat, în statistici …Ameeeericaaaaaaaa!, pe alocuri, prin multe locuri, e cam ca pe la Vaslui.

După niște informații riguroase care nu prea sunt plăcute televizorului sau ziarelor noastre (mai bine vorbe frumoase, de recunoaștere și apreciere), numărul americanilor care trăiesc în sărăcie s-a ridicat în 2011 (și se tot ridică de atunci) la 46,2 milioane, adică aproape unul din șase americani trăia în sărăcie. Rata sărăciei, în 2010, arăta de una singură că este de 15,1%, în creștere față de 2009. Numărul americanilor fără asigurare de sănătate creștea la 49,9 milioane.

În SUA, definiția sărăciei este un venit anual de 22.314 dolari, pentru patru persoane, sau 11.139, pentru o singură persoană. Chiar dacă la noi acești oameni s-ar numi miliardari, cu prețurile lor, tot săraci se numesc și sărăcia tot sărăcie se numește.

Vor sări în sus stupizii idolatri din țara noastră crescuți într-un cult pentru un „ceva” strălucitor despre care nu s-a știut mai nimic, se vor hlizi „ca proștii” și vor spune printre hâhâieli: „Prefer sa fiu sărac în America decât în România!” …Nu, idiotule, în America tot sărac vei fi! Poate vei fi chiar unul din cei 20,5 milioane, unul din 15 americani, sau 6,7% din populaţie, care sunt „cei mai săraci dintre săraci”, adică veniturile lor ajung la cel mult 50% din pragul oficial al sărăciei. Ei, ce spui, tot e bine?

22% dintre tinerii sub 18 ani trăiesc sub limita sărăciei, în creștere de la 20,7, în 2009. Numărul copiilor care trăiesc în sărăcie în Statele Unite a crescut cu 2,6 milioane, de când a început recesiunea, în 2007, totalul ajungând la 15,7 milioane de copii săraci, în 2010.

Cercetătorii sociali estimau că aproape 1 din 4 copii sub vârsta de 6 ani trăiau în sărăcie în 2011. 31% dintre copiii sub vârsta de 6 ani în orașele Americii și 30% din copiii mici din zonele rurale erau săraci. 19% din copiii mici care trăiesc în suburbii erau săraci.

Idiotul nostru idolatru mai trebuie să afle că în 2011 aproape 46 de milioane de americani, 15% din populația țării, trăiau numai datorită bonurilor de masă (food stamps) date de guvern. Și putem să punem pariu cu el că niciunul dintre acești oameni nu își dorește să trăiască astfel, cu adevărat. Cred că e deja timpul să ne întrebăm: este, cu adevărat, un tip de societate pe care să ni-l dorim? Unii dintre idioții idolatri vor răspunde probabil cu Da, atât timp cât ei ar fi de partea cealaltă… 

V-am dat datele astea numai pentru puțin divertisment, poate le citiți în loc de filmul de sâmbătă seara cu visul american, cu eroi, cu polițiști, cu miliardari, cu căsuțele cochete din suburbii cu garaj și peluză sau cu războiul din Vietnam în care au câștigat toatele luptele, dar au pierdut războiul… Filme cu săraci americani nu prea ați văzut, trebuie să recunoașteți. Filme cu milioanele de americani care trăiesc în rulote, cu milioanele care stau la cozi la oficiile de șomaj, cu milioanele care trăiesc în ghetouri cam lipsesc.

Nici în filmele comuniste ale anilor ’80 niciunul dintre personaje nu stătea la cozi și nici nu se plângea că nu are cu ce să trăiască. E cam așa. Se numește propagandă și este unul dintre domeniile în care America excelează, domeniu din care reușește să-și îndoape, de data asta, nu numai propria populație, dar populația lumii.

Ghetoul apare și el, dar privirea îți va fi furată de zgârie-nori (care nu sunt ale americanilor), rulota apare și ea, dar viața, „modul de viață american” e concentrat pe imaginea căsuței cu peluză (în care locuiește doar o minoritate, și mulți cu chirie), oamenii străzii apar și ei, dar numai când personajul nostru de succes îi întâlnește sau îi ajută, niciodată în rolul principal.

Acum înțelegeți cum e cu visul american? De asta este un vis, pentru că trebuie să dormi ca să-l poți crede. Așadar, deșteptarea!

Cum reușești să eludezi o întreagă realitate față de propria opinie publică și întreaga lume, de câtă măiestrie ai nevoie pentru a-l face pe dobitocul idolatru din România să continue să aibă un model dintr-o simplă imagine? Cu bani, bani pe care, în vremuri ciclice de criză, așa cum i se întâmplă să producă sistemul, nu îi bagi în programe sociale sau investiționale pentru săraci, ci în salvarea băncilor și corporațiilor, care au produs criza. Iar băncile și corporațiile îți fac și știrile și filmele, îți construiesc întreaga realitate de care ai nevoie, realitate cu care imbecilul idolatru din România se mulțumește și ar dori-o în țara lui, pentru turnuri și viața celor bogați și a clasei de mijlocu, cu indiferență nesimțită față de ceilalți. Altceva nu crede, niciodată nu cercetează!

La opt zile după alegerile prezidențiale din 2012, Biroul de recensământ venea cu niște date ”grozave” (great news): proape 50 de milioane de oameni trăiesc în sărăcie în Statele Unite. Ar fi fost o știre destul de senzațională și pentru multitudinea de posturi de știri, comentatori și analiști de la noi, dar nu a dus la niciun comentariu nici în emisiunilor de ştiri din SUA. Nici politicienii ”reprezentativi” de la Washington nu s-au prea atins de aceste informații și nici chelnerul cu prompter Obama nu le-a citit de pe undeva de pe pereți. Era vremea în care democrații negociau împreună cu republicanii un pachet de măsuri de austeritate de mai multe trilioane de dolari. Reducerile se resfrângeau, evident, tot asupra standardelor de viaţă şi drepturilor democratice ale americanilor de rând. În vreme ce sistemul va continua să protejeze și să-și dea concursul la extinderea averii oligarhiei financiar-corporative, care construiește realitatea. După salvarea băncilor cu trilioane de dolari, în același timp cu atacurile asupra salariilor, pensiilor, programelor de sănătate şi a condiţiilor de muncă – începute cu restructurarea industriei auto prin reducerea salariilor – vor fi intensificate şi combinate cu un nou asalt asupra nivelului de trai al americanului de rând pus să plătească costurile crizei. Doamne, ce frumoasă e democrația americană!