Din ’90 şi până în prezent avem parte de o degringoladă în toate domeniile societăţii româneşti. De la sistemul legislativ, care emite legi fără acoperire reală, legi stufoase, întortocheate, alambicate şi interpretabile şi până la executiv, totul este înceţoşat… Iar între aceste două entităţi, legislativ şi executiv, suntem noi, oamenii de rând, care suportăm cu stoicism mizeriile acestora. Concret, referitor la salarizarea slujbaşului de rând, există diferenţe uneori năucitore. De la un salariu de „subzistenţă”, vorbim aici de la 200 euro şi până la salarii de la 1000 de euro în sus.
În coada acestui top sunt cei mulţi, plătitori de taxe şi impozite, cât şi cei care constituie masa de consumatori zilnici. Toţi aceşti aflându-se la baza piramidei salariale din ţară şi toţi aceştia formând o clasă de salariaţi plătiţi mizerabil, aflându-se într-o agonie continuă, trăind la limita suportabilităţii, făcând cu greu faţa cheltuielilor şi preţurilor, tot în euro, dar la valoarea reală.
Noi românii suntem defavorizaţi de două ori, avem salarii în lei, dar plătim orice produs şi serviciu la nivelul European, în euro… Discrepanţa salarială din ţară este de domeniul absurdului. Avem salarii la limita a 200 de euro şi salarii de mii de euro. Nu există nicio departajare a angajaţilor pe competenţe şi profesii, reală, coerentă. Nu mai există grile de salarii, decât în sistemul bugetar, dar şi acestea prost gândite.
Avem salariaţi cu studii medii şi cu douăzeci de ani vechime, la acelaşi nivel de salarizare cu un salariat cu zece clase sau cu şcoala profesională cu doi-trei ani vechime.
Avem, de exemplu, în sistemul sanitar, asistenţi la medicul de familie plătiţi ca şi un funcţionar cu studii medii la o primărie (200 euro), fără sporuri şi fără alte beneficii, aceştia lucrând în sistem precum la o firmă privată. Dacă medicul de familie doreşte să-i majoreze salariul, o poate face, dacă nu, nu. Apoi dacă medicul de familie îi poate da concediu de odihnă, e foarte bine, dacă nu, nu se comentează… Tot la fel şi cu evidenţa vechimii lucrate, fără cărţi de muncă…etc.
În acest sector de activitate ITM-ul nu intra niciodată. Câţi medici de familie respectă legislaţia muncii? De ce? Aceeaşi speţă în cazul asistenţilor din spitale, care, cu aceeaşi vechime şi aceleaşi responsabilităţi, au salariul dublu decât cei de la medicul de familie, plus celelalte beneficii, concediul de odihnă, sporuri, bonuri de masă, zile libere etc!
Prin urmare, trăim în România aceleaşi funcţii, aceeaşi vechime, acelaşi sector de activitate, dar salariul la dublu cel puţin, ca şi diferenţa. Una este să munceşti la patron şi alta în sistemul bugetar, de exemplu!
ITM-urile nu-şi fac datoria, sau o fac discreţionar. Se munceşte la negru, la greu în ţară peste tot, în construcţii, în agricultură, în comerţ sau turism, transporturi, etc, exploatarea omului nu a luat sfârşit pentru români, iar instituţiile statului se fac că nu observă. Nu mai vorbim despre protecţia muncii, care nu se respectă nicăieri, poate doar la regii şi/sau la multinaţionale?! Se depăşesc orele de program, se munceşte suplimentar, dar ce mai contează, eşti la patron, trebuie să înghiţi şi să taci, altfel îţi pierzi şi job-ul şi salariul de mizerie pentru care munceşti pe brânci.
Au dispărut contractele de muncă în regim de colaborare sau cele gen convenţie de colaborare, ori cele ale zilierilor. Toate acestea ar fi utile şi ar uşura mult munca tuturor, nu mai vorbim de intrarea într-o normalitate atât din punct de vedere al impozitării, cât, mai ales, al relaţiilor de muncă, angajator-salariat, apoi de asigurările sociale şi de sănătate.
Mii de salariaţi vor ajunge în pragul pensionării, însă datorită acestor „erori” menţinute în sistem, vor fi sub limita de subzistenţă, căzând de fapt ca o povară în sistemul naţional al asigurărilor sociale şi de sanătate.
Nu ne putem imagina cum ar fi ca la vârsta de pensionare să constaţi că nu ai vechimea necesară şi nu ai acel punctaj minim pentru a beneficia de pensie, deşi o viaţă ai lucrat totuşi. De cea mai mică pensie măcar! Generaţii întregi de oameni au pierdut şi timpul (ca şi vechime), dar şi acel spor salarial, să-i spunem aşa, cuantificabil pentru calculul unei pensii decente, pentru a-şi asigura o bătrâneţe independentă de intervenţia statului.
Prin urmare, constatăm, iar şi iar, că statul, acest tip de stat original şi unic în lume, aşa cum este la noi, îşi fură singur căciula şi din păcate ne-o fură şi nouă şi nu numai căciula!
Aceasta degringoladă a salariilor din ţară a dus şi duce la menţinerea unei stări de sărăcire a populaţiei, menţinând în continuare corupţia în tot sistemul economic şi social, îngrădind libertăţile şi drepturile cetăţeanului.
Cu un salariu nesimţit de mic nu eşti niciodată în siguranţă, nu ai libertatea de mişcare, eşti blocat, îngheţat, frustrat, căutând mereu cu febrilitate ieşirea din acest marasm… Unii şi-l găsesc plecând la muncă, sclavi la patroni străini, îndurând mizerii de nedescris, alţii se cufundă în alcoolism, căzând povară pentru sistemul de sănătate şi al asigurărilor sociale. Se distrug familii întregi pe acest front inimaginabil de nimicitor.
Toate astea în comparaţie cu ţări precum Cehia, Polonia sau chiar Ungaria, care stau mult mai bine decât noi la acest capitol, deşi erau în anii ’90 la coadă unui clasament de tristă amintire pentru noi, un clasament al ţărilor estice fost comuniste şi unde România era pe prima poziţie. O ţară fără datorii externe, cu o industrie destul de competitivă, la fel şi în agricultură sau şi în celelalte domenii ale economiei naţionale, dar care, rapid, a încăput pe mâna unor delapidatori şi infractori politicieni, venind din defunctele eşaloane 2 şi 3 ale PCR şi ale Securităţii, devalizând şi vânzând totul, doar pentru a-şi asigura viitorul lor şi al familiilor lor.
Şi tot această castă politică a ieşit apoi la rampă cu lozinci patriotarde şi populiste, cum că, în situaţii de criză, Noi, tot cei de la baza piramidei salariale, trebuie să acoperim şi furtul calificat al politicului. Cu mare tupeu şi cinism au fost anunţate acele tăieri de salarii, sporuri şi pensii… pentru că, nu-i aşa, dădea bine în exterior, în ochii „vameşilor” din UE şi FMI. Iar în acest timp politrucii ţării îşi îndesau milioanele de euro şi dolari, în conturi şi la bănci străine, feriţi de ochii prostimii. Şi astăzi îi vedem lamentându-se şi plângând teatral, prin Parlament şi în faţa presei, jurând că sunt nevinovaţii şi neprihăniţii secolului, într-un circ interminabil!
Din păcate, instituţiile statului nu-şi fac treaba până la capăt, timoraţi şi de acest asalt al mediatizării, merg pe mâna unor avocaţi şi magistraţi, ei înşişi „unşi” din aceleşi surse. În acest iureş de circari se merge în continuare pe supoziţii şi teorii, în loc de sentiţe clare şi irevocabile, dar mai ales cu confiscarea sumelelor de bani furate din visteria ţării.
Aceste sume immense, care doar se vehiculează în presă, ar putea acoperi zeci şi zeci de necesităţi ale societăţii, în ansamblul său, în sănătate, educaţie, cultură… etc, etc, fiind o reparaţie morală, dar mai ales financiară pentru întreg supliciul la care am fost supuşi în aceşti 25 de ani de teroare politicianistă!
Preluare: Ziarul Națiunea / Autor: Viorel Sandu
