„Marele Şef din Washington ne trimite vorbă că dorește să ne cumpere pământul. Marele Şef ne trimite de asemenea vorbe de prietenie şi bune intenţii. Considerăm aceasta o dovadă de politețe din partea sa, pentru că ştim că nu are mare nevoie de prietenia noastră în schimb. Dar vom lua în considerare oferta sa. Pentru că ştim că dacă n-o facem, omul alb va veni cu arme şi ne va lua pământul oricum.
Cum poţi cumpăra sau vinde cerul, căldura pământului? Această idee este ciudată pentru noi. Din moment ce nu deţii prospeţimea aerului sau a apei, cum le poţi cumpăra?
Fiecare parte din acest pământ este sacră pentru poporul meu. Fiecare ac de pin, fiecare mal nisipos, fiecare ceaţă în pădurea întunecată, fiecare poieniţă, fiecare insectă bâzâitoare este sfântă în memoria şi experienţa oamenilor mei. Seva care curge prin copaci poartă cu ea memoriile omului roşu.
Morţii omului alb îşi uită pământul unde s-au născut când se ridică la ceruri. Morţii noştri nu uită niciodată acest pământ minunat, pentru că el este mama omului roşu. Noi suntem parte din el, şi el este parte din noi. Florile parfumate sunt surorile noastre, căprioară, calul, marele vultur, toţi sunt fraţii noştrii. Crestele muntoase, roua pășunilor, căldura trupului poneiului şi omul, toate fac parte din aceeaşi familie.
De aceea, când Marele Şef din Washington ne trimite vorbă că dorește să ne cumpere pământul, el cere foarte mult de la noi. Marele Şef ne promite că ne va rezerva un loc numai pentru noi, unde putem trăi confortabil. El va fi tatăl nostru, iar noi copiii lui. De aceea vom lua în considerare oferta sa de a ne cumpăra pământul. Dar nu va fi uşor. Pentru că acest pământ este sacru pentru noi.
Omul roşu s-a retras mereu dinaintea omului alb, aşa cum ceaţa muntelui fuge de razele soarelui de dimineaţă. Dar cenuşa părinţilor noştri este sacră. Mormintele lor ne oferă sanctuar şi astfel dealurile acestea, copacii, tot acest pământ ne este consacrat nouă. Ştim că omul alb nu ne înţelege obiceiurile. O bucată de pământ este pentru el la fel ca oricare alta, pentru că el este un străin care vine noaptea şi ia cu forţa de la pământ orice îşi doreşte. Pământul nu este fratele, ci duşmanul său, şi atunci când l-a supus, pleacă să cucerească mai departe. El uită oasele tatălui său rămas în urmă şi nu-i mai pasă de ele. El răpește pământul de la copiii săi şi nu-i pasă. Mormintele părinților săi şi drepturile prin naştere ale copiilor săi sunt uitate. El îşi tratează mama, pământul, şi pe fratele său, cerul, ca pe nişte lucruri care pot fi cumpărate, exploatate, vândute ca nişte obiecte. Pofta sa nelimitată va devora pământul şi va lăsa în urmă doar un deșert.
Nu ştiu. Felurile noastre de a fi sunt diferite de felurile voastre. Vederea oraşelor voastre răneşte ochii omului roşu. Dar poate e pentru că omul roşu este un sălbatic şi nu înţelege.
Nu există niciun loc liniştit în orașele omului alb. Niciun loc unde poţi asculta şoapta frunzelor primăvara sau graba timidă a aripilor insectelor. Dar poate e așa pentru că eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg. Zgomotele din oraşele voastre par făcute doar ca să insulte urechile. Ce rămâne în viaţă dacă un om nu poate asculta cântecul privighetorii sau orăcăitul broaştelor în jurul iazului, noaptea? Eu sunt om roşu şi nu înţeleg. Indienii prefera sunetul adierii care mângîie faţa lacului şi mirosul vântului însuşi, curăţat de ploaia de vară sau parfumat de pădure de pini.
Aerul este preţios pentru omul roşu, pentru că toate fiinţele împart aceeaşi respiraţie, animalul, copacul, omul, toate respiră din acelaşi aer. Omul alb nu pare să observe aerul pe care-l respiră. Ca un muribund care zace de multe zile, el este imun la duhoare. Dar dacă vă vindem pământul, trebuie să ţineţi minte că aerul este preţios pentru noi, că aerul îşi împarte spiritul cu orice formă de viaţă pe care o susţine. Vântul care i-a dat bunicului nostru prima sa respiraţie i-a primit-o de asemeni pe ultima. Şi tot el trebuie să dea copiilor noştrii spiritul vieţii. Dacă vă vindem pământul, trebuie să-l păstraţi şi să-l protejați ca pe un loc unde până şi omul alb să poată merge să guste aerul parfumat de florile câmpului.
Prin urmare, o să luăm în considerare oferta voastră de a ne cumpăra pământul. Dacă vom decide să acceptăm, o să pun o condiţie. Omul alb trebuie să trateze animalele acestui pământ ca pe fraţii lui.
Eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg niciun alt mod de a trăi. Am văzut mii de bizoni putrezind în preerie, abandonați de omul alb, care i-a împuşcat dintr-un tren în mişcare. Eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg cum poate calul-de-fier-fumegând să fie mai important decât bizonul pe care noi îl omorâm doar ca să supraviețuim şi-i cerem iertare pentru asta.
Ce este omul fără animale? Dacă toate animalele ar pieri, omul ar pieri şi el de o mare singurătate a spiritului. Pentru că orice se întâmplă animalelor urmează curând să i se întâmple şi omului. Toate lucrurile sunt legate între ele.
Deci, vă vom lua în considerare oferta de a ne cumpăra pământul. Dacă acceptăm, va fi pentru a ne asigura rezervaţiile pe care ni le-aţi promis. Acolo, poate, vom putea să ne trăim zilele care ne rămân aşa cum dorim. Când ultimul om roşu va fi dispărut de pe acest pământ şi amintirea lui va fi doar umbra unui nor alunecând prin preerie, aceste ţărmuri şi păduri vor păstra încă spiritul oamenilor mei. Pentru că ei iubesc acest pământ aşa cum un nou născut iubeşte bătăile inimii mamei sale. Deci, dacă vă vindem pământul, iubiţi-l aşa cum l-am iubit şi noi. Îngrijiţi-l aşa cum l-am îngrijit şi noi. Păstraţi în minte amintirea pământului aşa cum l-aţi primit. Şi cu toată puterea voastră, cu toată mintea şi toată inima, păstraţi-l pentru copiii voştri şi iubiţi-l, aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe toţi!
Atâta lucru ştim şi noi: pământul nu aparţine omului, ci omul aparţine pământului şi toate lucrurile sunt interconectate aşa cum sângele uneşte o familie. Toate lucrurile sunt legate între ele. Orice soartă are pământul, aceeaşi soartă o vor avea şi fiii pământului. Omul nu a ţesut pânza vieţii, el e doar un fir în ea. Orice-ar face el acestei pânze, îşi face lui însuşi.
Dar vom evalua oferta voastră de a merge în rezervaţia pe care aţi stabilit-o pentru oamenii mei. Vom trăi separat şi în pace. Contează prea puţin unde ne vom petrece restul zilelor. Copiii noştrii şi-au văzut părinţii umiliţi şi înfrânţi. Războinicii noştri au cunoscut ruşinea şi după ce au fost învinşi îşi consumă zilele în inerţie şi-şi otrăvesc trupurile cu mâncăruri dulci şi băuturi tari. Contează prea puţin unde vom muri. Triburile sunt făcute din oameni, nimic mai mult. Oamenii vin şi pleacă, la fel ca valurile mării.
Nici măcar omul alb care vorbeşte cu Dumnezeu ca și cu un prieten nu poate fi scutit de destinul comun al tuturor. Poate suntem totuşi fraţi, în cele din urmă, vom vedea. Atâta lucru ştim şi noi, şi poate că omul alb îl va descoperi şi el într-o zi: Dumnezeul nostru este acelaşi. Poate credeţi că-l deţineţi aşa cum vreţi să ne deţineţi pământul – dar nu puteţi. El este Dumnezeul oricărui om, şi compasiunea Sa este aceeaşi, şi pentru omul roşu, şi pentru cel alb. Acest pământ este preţios pentru El, iar a răni pământul înseamnă a-i dispreţui Creatorul. Şi oamenii albi vor trece, poate mai repede decât alte triburi. Continuaţi să vă contaminaţi aşternutul, şi vă veţi sufoca în propriile dejecţii.
Dar în pieirea voastră, voi veţi străluci, aprinşi de puterea Dumnezeului care v-a adus în aceste ţinuturi, şi din anumite raţiuni speciale v-a dat putere asupra lor şi asupra omului roşu. Destinul vostru este un mister pentru noi, pentru că noi nu înţelegem. Când bizonii au fost toţi măcelăriţi, caii toţi îmblânziţi, colţurile secrete ale pădurii îngreunate cu mirosul multor oameni şi vederea dealurilor înverzite, obturată de fire vorbitoare, unde este desişul? Unde este vulturul? Şi ce înseamnă să spui la revedere poneiului liber şi vânătorii? Sfârşitul vieţii şi începutul supravieţuirii”
Discurs ţinut de Marele Şef De Trib al Ligii Duwamish, cunoscut ca Şeful Seattle, în 1854, cu un an înaintea marelui consiliu care avea să încheie tratatul între triburile indiene şi guvernul Statelor Unite. Guvernul a propus stabilirea rezervaţiilor. Cu toate că unele triburi s-au opus, „tratatul” a fost semnat. În următoarele trei luni a început războiul.
Acest discurs legendar, care a suferit probabil multe editări ulterioare, este considerat cel mai important discurs ţinut de un om pentru susţinerea naturii.
Asta reprezintă comuniunea cu natura ! Așa putem să redescoperim cât de puține ne sunt necesare .
Daca ar gandi si ar simiti toti asa ar fi minunat.