Mironosița are nevoie permanent de un bărbat, nu poate să facă nici măcar o pauză. Și nu e niciodată vorba prea mult despre dragoste, cât despre conveniențe și întrajutorare. Nevolnică și pioasă în fața propriei slăbiciuni, o vei găsi la pieptul unuia, cu ochii peste umărul său; de mână cu unul, întoarce capul. Mereu demnă de a fi învinovățită, niciodată vinovată, trăind l’amour pour toujours într-un soi de perfidie pioasă, căreia i se închină și căreia nu îi găsește niciun păcat.
Când unuia îi face bagajele, celalalt e pe drum, important e să nu se întâlnească, pentru că atunci ea va fi singura care nu mai înțelege nimic…
Este cea care cu detașare îi împarte în parteneri și potențiali, fiind prima dintre adeptele listei, lista pe care ești sau nu ești, avansezi sau decazi, fără măcar să ai vreo vină evidentă sau vreun merit asemenea. Halucinant cum reușește în final să-și găsească și să poarte o inocență desăvârșită, cu același noroc al „stricatei” care nu a găsit pe nimeni să arunce cu piatra! În fața propriei conștiințe, putem avea imaginea a două virgine care se joacă cu un dildo. Am zis că se joacă, deci există acțiune…
Primul de pe listă e de bază și va excela întotdeauna prin câteva calități: consecvent ca boul și îndurător ca măgarul, lipsit de personalitate, pentru că trebuie să accepte… aproape orice, serios din cale afară în toate aspectele vieții, pedant și galanton, ca ”formație intelectuală”… și cam atât.
Este ceea ce mironosița are nevoie, pentru că, precum în orice altceva, în mod exclusiv e vorba despre sine și este vorba despre stabilitate, a postamentului. Primului poate nu îi va fi mereu fidelă, mai ales în gânduri, dar asta nu înseamnă că caracterul absolut nu se păstrează, pentru că… întotdeauna va fi justificat, pentru sine… Și asta e tot ce contează!
Al doilea tinde să fie cel care nu este precum primul cel mai mult, un vagabond cu simțul umorului este idealul, pentru că ea are nevoie de un exchibiționism abscons față de toate rigorile autoimpuse, iar acesta este tocmai lăcașul ferit de ochii lumii, dar și cel mai prielnic și definitiv…
Clasamentul e elastic și complicat la culme, ea fiind singura capabilă să pretindă aritmetică aici. Nu va renunța la vreunul vreodată, oricât i-ar bulversa pe imbecili, pentru că bieții idioți nu există ca să reușească, ci ca să pună umărul la susținerea și înălțarea piedestalului.
Comprehensiunea unui terț, mai ales bărbat, nu are nicio șansă în fața acestor poziții cu punctaje nesigure și depunctări arbitrare. Dacă unul avansează spontan, bietul dobitoc va crede că are vreun merit și chiar e la locul lui, când e vorba doar despre o întâmplare. O întâmplare mai poate fi însă ca unul să fie luat din rând, vreo reușită în viața personală sau profesională ar putea face să apară chiar și însăși… ”dragostea”. Este, de altfel, predispusă oricând la un coup de foudre fatal căruia, în nota firească, îi va opune imediat inhibițiile caracterului său prețios.
Deși ființează aproape exclusiv în lumea dragostei spirituale, nu va considera flirtul o înșelătorie, ci poate doar „o nițică cochetărie”. Nu ar putea ajunge vreodată la conștiința faptului că, dacă arfi capabilă să-l iubească cu adevărat pe primul, nu ar fi putut exista măcar ceilalți.
La fel de paradoxal, deși sentimentul, în esență, o macină și frământă în permanență, când este vorba cu adevărat despre sentimente, ea e interesată mai mult și înainte de toate de aparențe.
În materie de curtat adoptă întotdeauna poziția ”de principiu” a găinii: nici nu fuge, nici nu stă, dacă e să-și dorească ceva, și chiar cu ardoare, e să se împiedice.
Dacă află că o placi, îi cunoaște indiferența tot „satul”; nu arăți că o placi …Ah, crudule! Dacă îi arăți indiferență, crede că te iubește; dacă îi arăți interes, îți arată indiferență. Dacă are nenorocul să aibă un caracter puternic lângă ea, se pierde; dacă îți arăți slăbiciunea față de ea, ești pierdut. Pentru că ea respectă întru-totul și duce la paroxism o „psihologie” specific feminină: tiranică cu cel slab, supusă cu cel puternic.
Toate i se întâmplă, păstrând un mare grad de neimplicare în propria viață. Excedată intotdeauna de propria existență, orice situatie de viață o prinde cel puțin nepregătită, într-o postura puțin sau mai mult jenantă, gata să ducă mâna la gură, odată cu surpriza; gata să ridice din umeri, odată cu neimplicarea. Nu e pregătită vreodată să-și trăiască viața decât la timpul viitor, pentru că adevăr este că nimic din ce se întâmplă nu o merită pe deplin, și nici nu o poate suscita, în egală măsură.
Ființă a contradicțiilor și paradoxurilor stupide, în inocența sa mizerabilă, în nevinovăția sa vinovată, în superficialitatea sa profundă, în ipocizia sa sinceră, cea mai mare greșeală pe care ai pute-o face este să o iei în serios și s-o urmărești inteligent.
Citește și: Mironosița IAm fost invitat să intru cu bocancii în budoarul mironosi- ței și am s-o fac, oricâtă lipsă de galanterie voi dovedi. Între biblioteca romanțoasă, cele două oglinzi, mai mică și mai mare, florile ce neaparat vor înflori, tabloul cu aspect de primăvară, maimuțoii din pluș mai degrabă hidoși și scama subțire grav neglijată după piciorul scaunului, mă găsesc bolborosind frugal eu, cel puțin un necioplit, cel puțin un coate- goale, cel puțin un neghiob, cel puțin… Acolo unde totul e doar simpatic și poartă oricând un diminutiv, acolo unde obrazul fin cu multă cheltuială de ignoranță și ipocrizie se ține, așa cum vom vedea (Citește mai departe…)
