Românii din Kârgâstan

Potrivit datelor statistice obținute de la Adunarea Popoarelor din Kârgâzstan, în această țară trăiesc cca. 850 de persoane de origine română, înregistrați ca „moldoveni” și români. În realitate, numărul lor se pare că depășește 1.000 de persoane.
Este vorba de români basarabeni și bucovineni care, majoritatea, au ajuns în Kârgâzstan în anii ‘50-’60, venind din Siberia, unde fuseseră deportați în anii 1949 și 1951 de către regimul stalinist.

Deportarea de la 6-7 iulie 1949 (operațiune denumită conspirativ „IUG”/Sud), s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”. Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală și Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoțită de un act adițional în care se specifică decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menționate să se facă pe vecie”.1.573 de vagoane de vite (30 de eșaloane) au transportat în Siberia (Ținutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni și Tomsk) și Kazahstan (regiunile Aktubinsk, Kazahstanul de Sud și Jambul) 11.293 de familii de români basarabeni, respectiv 35.796 persoane. 7.620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciștii”, de „apartenență la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale”. Acestor „deportați pe vecie” li s-au confiscat averile și li s-a interzis să-și ia cu ei bunuri materiale.
Deportarea de la 1 aprilie 1951 (operațiune denumită conspirativ „SEVER”/Nord, a fost pusă în aplicare în baza aceleiași Hotărâri a Consiliului de Miniștri al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 și Hotărârii Consiliului de Miniștri al URSS nr. 667-339cc din 3 martie 1951, care prevedea „deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviștilor și membrilor familiilor acestora, în total 5.917 persoane”. Au fost arestate și deportate în Siberia (reg. Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2.617 persoane, în special acuzate de apartenența la secta religioasă „Martorii lui Iehova”. Deportarea s-a făcut în două eșaloane, cu vagoanele care au ajuns la destinație la 13-14 aprilie 1951. Un raport al Ministerului de Interne al URSS din 1956 arată că iehoviștii din Moldova, împreună cu cei din republicile baltice și regiunile din vestul Ucrainei și Belarusiei erau în număr de 7.449, deportați în regiunile Tomsk, Krasnoiarsk și Irkuțsk din Siberia.
Potrivit relatărilor supraviețuitorilor acelor deportări, în Siberia (regiunile Tomsk, Kurgan, Irkuțsk s.a.) au trăit, până în 1963-1965, deși oficial fuseseră „eliberați” după moartea lui Stalin în anii 1956-1958. La „eliberare”, majorității basarabenilor și bucovinenilor li s-a interzis să se întoarcă în locurile natale, au fost forțați să semneze declarații că nu au pretenții și revendicări de la statul sovietic pentru ceea ce li s-a confiscat în momentul deportării. În schimb, li s-a oferit „libertatea” de a se stabili oriunde în spațiul sovietic. Cei care au ales Kârgâzstanul să se stabilească au avut în vedere climatul blând, asemănător cu cel din Moldova sau Bucovina, pământul roditor din nordul acestei țării.
În anii ’90, după destrămarea URSS, mulți români basarabeni și bucovineni s-au întors în locurile natale, însă peste 1.000 de persoane au rămas să trăiască în continuare în Kârgâzstan, pentru că în Moldova sau Bucovina „nu-i mai așteptă nimeni”, nu mai aveau proprietăți sau mijloace suficiente pentru a se muta. Așa se explică faptul că astăzi, în câteva localități din nordul acestei țări (Bishkek, Belovodskoe, Kant, Sukuluk, Gheorghievka/fosta Moldovanovka, Lebedinovka s.a.) trăiesc mai multe familii de etnici români-basarabeni și bucovineni.