„Trăim într-o corporatocrație. În corporație nu e democrație, e dictatură. Totul ne e dictat”.
Hardy F. Schloer este directorul general executiv şi fondatorul grupului de consultanţă Schloer Consulting Group. Compania realizează analize geopolitice, economice şi strategice. Specialistul în geopolitică vorbește despre conflictul din Ucraina şi despre poziţia României față de acesta. România trebuie să-şi construiască propria poziţie faţă de criza din Ucraina şi să discute separat cu Rusia, „pentru că România se află la graniţa unei probleme adevărate, nu Germania”.
Rusia va încerca să anexe o parte din Republica Moldova, iar posibilitatea ca războiul din estul Ucrainei să devină nuclear este reală. „Cred că, în acest punct, Rusia este foarte interesată să preia partea estică a Moldovei. Asta ar însemna să captureze întâi sudul Ucrainei, să-i taie Kievului complet ieşirea la Marea Neagră, să ia Odessa şi întreaga zonă. Cred că aceasta este prioritatea Rusiei acum” – Hardy F. Schloer.
Aderarea ţărilor din Europa de Este la Uniunea Europeană a fost o greşeală: „Putea să fie Uniunea Est-Europeană, spre exemplu, şi nu ar fi fost deloc un lucru rău, pentru că ţările din Europa de Est au o istorie similară, culturi similare, precum şi probleme şi resurse similare. Spre exemplu, solul din Bulgaria şi până în Letonia este cel mai fertil din lume, cu oportunităţi minunate pentru irigaţii. Cred cu fermitate că România ar trebui să preia iniţiativa în crearea acestui coridor estic al cooperării economice, în primul rând pentru consolidarea sectorului agricol şi pentru ca regiunea să devină puntea agroalimentară dintre Est şi Vest. Europa de Est ar trebui să se concentreze de acum pe producţia alimentară, acolo stă adevărata valoare a regiunii, însă trebuie să lucreze la implementarea tehnologiilor moderne pentru a se eficientiza”.
România trebuie să intre în dialog cu Rusia și să nu mai urmeze orbește indicațiile Uniunii Europene: „Angela Merkel discută cu Putin? Da. Preşedintele francez, Francois Hollande, discută cu Putin? Da. Premierul italian discută cu Putin? Da. Şi-atunci România de ce ar trebui să fie ca un copil care să facă ceea ce-i spune părintele UE să facă? România trebuie să se trezească, să se emancipeze şi să gândească pentru ea însăşi, să acţioneze pentru ea însăşi şi să acţioneze regional. Pentru că România este la graniţa unei adevărate probleme, nu Germania, nu Franţa, nu Italia. Şi atunci de ce ar trebui să ia ei decizii pentru România? Evident, este un interes european comun şi evident că România, Germania, Franţa şi Italia şi toţi ceilalţi vor acţiona împreună, cu respect şi interes comun. Însă asta nu înseamnă că România n-ar trebui să ridice ochii şi să privească către zonele în care are de lucrat pentru a începe să se definească individual ca lider regional şi să-şi înceapă negocierile. Pentru că este în joc securitatea României, nu a Germaniei”.
Lumea se va schimba masiv în următorii 10-20 de ani: „În perioada 2025-2035 vom trece printr-o tranziţie fantastică. Probabil că vom avea o singură monedă la nivel mondial, dacă vom mai avea monedă. Nu avem neapărat nevoie de monedă, ea este mai degrabă o barieră. La fel şi bursele şi sistemele financiare. Toate sunt bariere. Guvernele sunt absolut inutile. Nu ne mai trebuie la nimic. Putem înlocui tehnologic tot ceea ce fac acum guvernele pentru noi. Putem crea astăzi tehnologii care să ţină cont de nevoile tuturor, de problemele de mediu, de securitate şi să creeze echilibru între toate provocările şi toate resursele pe care le avem. Trăim într-o corporatocraţie, nu într-o democraţie. Corporaţiile dictează cine câştigă alegerile, pentru că finanţează campaniile. Ei controlează activităţile de lobby şi dictează ceea ce ar trebui să credem, corporaţiile deţin presa, aşa că presa transmite mesajele lor. Totul este foarte bine organizat, iar această organizaţie nu vrea să renunţe şi să dispară pur şi simplu, pentru că această organizaţie consideră că trebuie să controleze totul. Şi, apropo, o corporaţie nu este o democraţie. Nu funcţionează aşa. Toate corporaţiile sunt dictaturi. Trăim într-o lume în care totul, mai mult sau mai puţin, ne este dictat”.
Foarte corect, concis si exact descrisa situatia actuala…..