Eschivări
„Duşmanii ne închid ochii/ Dau comandă inimii noastre…/ Nepoţilor le lăsăm numai cimitire/ Cântece cu speranţe blestemate şi veninoase”. Astfel descrie marele poet aromân din Macedonia, Dina Cuvata, soarta vitregă a aromânilor şi, prin extensie, a tuturor latinilor din Balcani, români, istroromâni, meglenoromâni.
Băştinaşi ai acestor locuri dinainte de Naşterea Domnului Hristos, latinii din sudul Dunării, până în Pind şi Tessalia, au ajuns, în mai bine de două milenii, străini în Patria naşterii lor, „Balcanul”. Câţi dintre guvernanţii români din ultimele decenii au încercat măcar să înţeleagă ce se întâmplă şi ce li s-a întâmplat conaţionalilor noştri bătuţi de soartă? Ca să ia decizii corecte şi să pună umărul la deşteptarea lor naţională, să-i scoată, până nu e prea târziu, din noaptea asimilării, la care au fost şi continuă să fie supuşi, politicienii români ar fi trebuit să ştie, să înţeleagă, să simtă româneşte.
Un timp, au tăcut mâlc în faţa Atenei, scuzându-se că nu-i momentul să ceară drepturi pentru aromânii din Pind, pentru a nu supăra nobila Eladă, care ar fi trebuit să ne susţină în procesul de aderare la UE. Au tăcut apoi în faţa Albaniei, cum că nu-i momentul, că americanii aveau nu ştiu ce treabă pe acolo, şi nu se cădea să pui o problemă naţională la concurenţă cu interesele aliaţilor. N-au zis nimic nici când Bulgaria era dată exemplu „pe unitate” la UE, fiind lăudată pentru avansurile formale, pe hârtie, spre democraţia europeană şi drepturile omului, în comparaţie cu „leneşa” Românie, unde de fapt sălăşluieşte raiul minorităţilor. Până la Cristian Diaconescu, diplomatul care le-a pus piciorul în prag sârbilor, şi până la ministru de externe Titus Corlăţean, care s-a remarcat prin convingerea cu care a apărat cauza românilor timoceni la Bruxelles, niciun alt ministru de externe nu s-a legat la cap cu problema aşa-zişilor „vlahi”.
Medicul Ivo Gheorghiev (Ion Gheorghe) din Vidin, preşedintele Uniunii Etnicilor Români «AVE» din Bulgaria, semnalează din nou, cu mult curaj şi demnitate, pentru a câta oară?, tragedia asimilării românilor din Timocul bulgăresc.
„Practic, astăzi nu mai funcţionează nicio şcoală din cele 19 existente”
– În ultima vreme, în loc să existe o relaxare a situaţiei românilor din Timocul bulgăresc, constatăm o înrăutăţire a lucrurilor. Cine ignoră cauza românească din nordul Bulgariei, domnule Gheorghiev?
– România. Reprezentanţii statului român. Ne-au vizitat şi preşedintele Băsescu, şi premierul Boc, şi fostul ministru de externe, Marga. De parcă am fi fost ciumaţi, niciunul nu s-a oprit să vorbească direct, măcar în parcul istoric din Vidin, cu noi, reprezentanţii românilor. Ne-au obligat să mergem la Sofia, pe cheltuiala noastră, unde ne-au primit la ambasadă, fără accesul presei, în spatele uşilor închise. Deşi îi înaintasem un memorandum cu toate doleanţele noastre, domnul Marga nici n-a menţionat existenţa noastră în faţa autorităţilor bulgare, ca şi când nu am exista. Nici de promisiunile celorlalţi doi înalţi demnitari ai statului român nu s-a ales nimic. Dimpotrivă, reprezentantul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, domnul Eugen Tomac, a refuzat să ne mai finanţeze şcolile de învăţare a limbii române şi sărbătoarea de a doua zi de Paşte, de la mânăstirea românească Albotina. Practic, astăzi nu mai funcţionează nicio şcoală românească din cele 19 existente, iar golul lăsat în împrejurimile mânăstirii, în zilele de Paşte, a fost umplut de primăria Vidinului şi de partidul socialist bulgar cu o serbare socialistă. Domnul Tomac şi colegii dumisale, domnii Gârbovăţ şi Cosma, ne-au întors cu zeci de ani înapoi. Peste toate, unii domni de la MAE din Bucureşti nici nu ştiu abc-ul istoriei noastre. Ne-a vizitat Robert Cazanciuc, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe, care a făcut o gafă de proporţii, repetând teoria absurdă a bulgarilor şi sârbilor, cum că vlahii ar fi altceva decât românii. Acest domn a vorbit cu nonşalanţă de „prezenţa românilor şi vlahilor pe aceste meleaguri”. Iar această cuvântare jignitoare a ţinut-o cu o ocazie şi mai jignitoare pentru noi: deschiderea Consulatului Onorific al României la Vidin, unde consul onorific a fost instalat un etnic grec, domnul Costa Grivov, de parcă s-au terminat românii din Bulgaria! Cum era de aşteptat, domnul consul nu participă prea des la activităţile comunităţii româneşti.
– Găsiţi vreo explicaţie a atitudinii responsabililor din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni?
– Cred că aceşti domni vor să nu mai existăm, ca să nu mai aibă probleme. Ştiţi vorba stalinistă: este om, sunt probleme; nu mai este om, nu mai sunt probleme. Asta par a-şi dori respectivii. Fostul ministru al educaţiei, domnul Adomniţei, ne-a închis şi filiala Universităţii Spiru Haret, unde aveam, în primii doi ani, aproape 400 de studenţi. Plătind o taxă mai mică decât la Bucureşti, tinerii români din zonă au luat cu asalt cele câteva facultăţi. Ne-au închis-o indirect, respingând înscrierea studenţilor (controlată de minister), sub pretextul că nivelul învăţământului era slab. O fi fost, nimic de zis, dar cred că e limpede pentru oricine că acea universitate juca un puternic rol naţional. Autorităţile bulgare începuseră să ne respecte, au existat chiar şi bulgari care şi-au dat copiii la «Spiru Haret». Apoi, vorbind de şcolile de sâmbătă şi duminică, a venit domnul Tomac şi a zis: şcolile astea sunt o joacă, nu se predă după nicio programă, trebuie închise. Am spus: domnule secretar de stat, deschideţi şcoli româneşti normale şi apoi închideţi-le pe astea. Nu, a zis el, le închidem acum şi până la vară veţi avea şcoli adevărate. Şi dus a fost! Nu s-a deschis, bineînţeles, nicio şcoală… Altă poveste: casa de cultură. De 20 de ani, îi trece câte unuia prin cap, pe-acolo, pe la Bucureşti, să deschidem o casă de cultură românească. Voi găsiţi spaţiul, ni s-a tot spus, iar noi venim imediat cu banii… Am găsit nenumărate spaţii potrivite, dar şi clădirea unei bănci, cu un spaţiu foarte generos, pe patru nivele, cu holuri de marmură, pentru care cereau două sute de mii de euro. Ar fi fost cea mai impozantă casă de cultură românească din Bulgaria, dar n-a fost să fie, a fost considerată prea scumpă. Eu sunt convins că aceste persoane doresc răul românilor din Vidin, altă explicaţie nu văd.
– Care este contribuţia autorităţilor bulgare la acest abandon, la deznaţionalizarea românilor?
– Sunt multe de pomenit… Voi aminti doar interdicţia, specifică Evului Mediu, de a cânta cântece româneşti în public, la festivaluri folclorice. Orice vorbă românească este prohibită. Astăzi, într-o ţară membră a Uniunii Europene! Sunt acceptate doar instrumentele, vocile niciodată! Faţă de această revoltătoare discriminare, de care UE se preface că nu are cunoştinţă, acţiunile intolerante ale primăriei din Vidin sunt mici înţepături amicale… Au venit oamenii primăriei şi ne-au azvârlit tabla din faţa asociaţiei, pe care era scris „Uniunea Etnicilor Români”, sub justificarea că primarul Ghergo Ghergov nu poate tolera o inscripţie românească, în centrul unui oraş bulgăresc. Şi ne-au pus în vedere să părăsim acel spaţiu, deşi plătim chiria la zi şi avem un contract. Asta după ce, în timpul recensământului din 2010, primarii români din zeci de comune au fost forţaţi să nu permită spectacole ale unor formaţii folclorice din România, sub ameninţarea destituirii. Statul bulgar, pretins prieten al României, a pus pe fugă echipe artistice de la nord de Dunăre, doar pentru a nu le lăsa să încurajeze sentimente româneşti în rândul miilor de români din sate. De altfel, însuşi rezultatul acestui referendum falsificat vorbeşte de la sine despre „Bulgaria europeană”. Practic, în zeci de comune compact româneşti, în Vidin, Kozlodui şi alte oraşe, ar trăi, după autorităţile bulgare, nu mai mulţi de 116 români/vlahi! Păi, numai primari sunt atâţia! E o ruşine pentru un stat ce se pretinde democratic. Numai în „cartierul românesc” din Vidin sunt peste o sută. Unde au fost ascunşi românii din 98 de sate româneşti? N-am dori, dar spunem că şi la acest capitol, Departamentul domnului Tomac ne-a ignorat. Am cerut calculatoare, să înregistrăm noi, voluntarii, cât mai mulţi conaţionali. Aveam la dispoziţie zece zile pentru înregistrare. În cele din urmă, au venit câteva laptopuri, dar cu trei zile înainte de expirarea termenului oficial. Doar eu singur am înregistrat 360 de familii, cu căţel şi purcel. Unde sunt listele mele? Or fi ştiind domnii de la institutul bulgar de statistică – institut care este un instrument de bază al autorităţilor în asimilarea românilor.
„Toate numele româneşti au fost bulgarizate, există liste cu numele ce pot fi puse pruncilor”
– Câţi români trăiesc de fapt în Timocul Bulgariei?
– Cifra neoficială, dar apropiată de realitate, este de circa 150.000! Aici intră şi cei plecaţi în Europa, căpşunarii şi constructorii. De la Vidin până la râul Timoc, la graniţa cu Serbia, sunt 32 de comune compact româneşti. Pe lângă Dunăre, până la Marea Neagră, avem 98 de comune româneşti. Cine poate accepta că în toate aceste localităţi trăiesc numai 116 români?! N-o să credeţi, dar faptul acestui fals colosal, săvârşit de statul bulgar, este… îmbucurător. De ce? Pentru că ei singuri îşi pun ştreangul la gât. Scot la lumină cea mai mare dovadă de asimilare. Va veni un timp când vor da socoteală pentru tot. O altă dovadă de asimilare este schimbarea numelor. Toate numele româneşti au fost bulgarizate, la oficiul stării civile există liste cu numele ce pot fi puse pruncilor. Părinţii lui Dumitru Iencea (Dimităr Ianev) au dorit să-şi boteze fiul cu numele Marin, numele naşului. Au fost refuzaţi şi li s-a indicat numele actual, pentru a putea fi bulgarizat: Dumitru/Dimităr. Şi cu asta îşi fură căciula. Dar mă gândesc că ne preţuiesc mai mult decât ceea ce suntem… de aceea, vor să ne tragă către neamul lor, să le facem neamul mai bun, să se mândrească cu noi, da? Ar trebui să le mulţumim pentru apreciere… Dar nu suntem de acord să minţim şi noi împreună cu ei. Eu nu sunt de acord să mint aia ce nu sunt. Sunt român, aşa m-a făcut destinul, soarta, Dumnezeu… De ce trebuie să mint că sunt bulgar? Aş deveni mai mândru, mai învăţat, mai cuminte?
Preluare: formula-as.ro
