Lumea interjecţiei

0

TipatO reclamă a unei reţele de telefonie mobilă, focalizată pe interjecţie, şi nu pe un dialog de cuvinte articulate, a devenit pentru mine un semnal de alarmă.

Dacă pentru o prestigioasă reţea de telefonie, a unui trust cu mare putere financiară şi extindere naţională, s-a considerat că mesajul comercial – clar şi convingător, pentru clienţii mai tineri sau mai puţin tineri – sunt interjecţia, strigătul, mârâitul, care înlocuiesc dialogul, ei bine, atunci avem de-a face cu o realitate culturală care va prinde contur de masă.

Anii trecuţi nu dădeam atenţie interjecţiilor ca mijloc de comunicare între elevii de şcoală primară sau de liceu, urletele şi mârâiturile însoţite de scatoalce, şuturi pe apucate şi flegme. Probabil că alăturarea dintre gesturi şi vocalize s-a transformat într-o formă de ascultare iar apoi de comunicare, ce va crea serioase probleme tratatelor de lingvistică şi dicţionarelor.

Cum s-a ajuns aici? Este un proces specific, care se manifestă în interiorul unei societăţi primitive sau în curs de primitivizare. Acolo, printre maimuţe şi hominizi, simbolul cu rezonanţă socială este impus prin mârâit şi gest. Revenind la actual, sunt mai bine de două decenii de când produsul manufacturat al Occidentului pentru a uşura viaţa fiecăruia este transferat unei alte considerări sociale, devenind un accesoriu de lux cu rezonanţă de statut social.

Confruntarea prin obiecte, dură şi primitivă, a înlăturat dialogul. Şi pentru că totuşi trăim într-un sistem economic globalizant, maimuţăreala interjecţiei se va folosi de tehnica modernă, pentru că aşa cere moda, şi nu utilitatea şi necesităţile imediate.

Prima etapă a fost reacţia prin înjurătură la orice tip de minimă confruntare, de la aglomeraţia din autobuz la aceea pietonală sau pe circuitul rutier. Înjurătura a intrat apoi într-o formă contrasă însoţită de gest. În ultimul timp, din forma contrasă a înjurăturii au rămas o formă embrionară nearticulată şi gestul. Din confruntare s-a născut şi se va hrăni lumea interjecţiei. În realitate este vorba de o mare suferinţă socială, o luptă din care nu va ieşi nimeni învingător dintre combatanţi. Poate doar un spectator, care stă neputincios pe margine şi îşi conservă, prin tăcere, vorbirea articulată.

Diminuarea limbajului este punctul unui final previzibil cu ani în urmă, când bibliotecile şi-au pierdut rolul de depozitar al cărţilor şi l-au preluat pe acela de colector de CD-uri şi DVD-uri. În anii ’80 era locul preferat, atunci când vitrina nu exista, pentru expunerea produselor sclipitoare şi „unice” aduse din celălalt vagon: săpunuri „Fa”, sticle de whisky sau vinuri exotice, banale în fond şi foarte diversificate după gusturile consumatorului, fapt descoperit de cei mulţi după 1990.

Lumea interjecţiei este din nefericire şi consecinţa lipsei unui dialog coerent şi constructiv dintre părinţi şi copii, dintre şefi şi subalterni sau dintre vecinătăţi apropiate sau îndepărtate. Este soluţia pentru a te face auzit într-un dialog al surzilor sau indiferenţilor. Interjecţia oferă poate senzaţia ireală a simplităţii, însă ea depărtează, nu apropie, creează disconfort şi surse de tensiune, deoarece interjecţiile nu pot prelua ceea ce au construit timp de milenii vocabularul şi lexicul. Este o imitaţie de limbaj pentru a parafraza posesia unui obiect şi prin aceasta recunoaşterea unui statut social prin forţă.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Adrian Majuru

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.