FeaturedInternațional

Planeta e oripilată! Diplomația a fost călcată în picioare. Vai!

Doi oameni de afaceri mitocani au umilit un derbedeu tupeist și criminal.

Ăia doi văd lumea ca pe o afacere ce nu trebuie falimentată, mai ales dacă țara lor are de pierdut. Ăla mic și tras pe nas vede lumea ca pe o scenă unde toți actorii se sacrifică pentru rolul lui. Actorii fiind cetățenii ucraineni.

Bă, ești prost?

Trump și Vance au șters pe jos cu Zelenski, fără niciun tact. Așa cum strivești un vierme care-a găurit mărul pe toate părțile. Mărul discordiei numit Ucraina.

Care e contextul?

Ucraina este un teritoriu slav, desprins printr-o răscoală a cazacilor zaporojeni din regatul polono-lituanian și alipit de bunăvoie la Rusia, în sec. XVII. Apoi bolșevicii din URSS (Stalin) au adăugat Ucrainei pământuri care nu-i aparțineau, locuite de alte etnii ca rușii, românii, ungurii, tătarii de la Crîm (Crimeea).

Ucrainenii sunt un mix etnic, urmași ai cazacilor și rutenilor/rusinilor, ultimii fiind popor slavizat din celți așa cum rușii sunt slavizați din vikingi. Practic, ucrainenii și rușii sunt veri de gradul 1 dacă nu chiar frați. Ucrainenii și rușii sunt mai înrudiții decât italienii din Lombardia cu cei din Puglia sau decât francezii din Normandia cu cei din Provence.

După ce au stat în Rusia țaristă și sub austro-ungari a venit revoluția bolșevică iar sovieticii au inventat un stat ucrainean mărit artificial, în cadrul URSS.

După disoluția URSS, ucrainenii au cedat armele nucleare, dar au rămas cu teritoriile alipite artificial, cel mai mare fiind bazinul Donului (Donbas), cu populație rusofonă.

În Ucraina a fost liniște cât timp regimul din Kiev avea relații bune cu Moscova. După răsturnarea acestuia prin „revoluția portocalie” sprijinită de Occident, noile guvernări s-au orientat spre NATO și au refuzat autonomia Donbasului rusofon, prin forță armată. Occidentul a ignorat faptic voința de autonomie a rusofonilor din Ucraina, deși în cazul Kosovo, teritoriu din componența Serbiei, a recunoscut statul creat de albanezii majoritari, la fel ca rușii din Donbas.

În fața noilor realități politico-militare – incendiare – de la poarta sa, Rusia a invadat Ucraina și a ocupat 20% din teritoriul acesteia. În ciuda embargoului economic contra Moscovei și a sprijinului militar și financiar al Occidentului pentru regimul Zelenski, Rusia n-a pierdut războiul. Dar Ucraina a pierdut teritorii, UE este sleită de puteri iar SUA și-au schimbat regimul într-unul care, cu toată mârlănia de redneck a lui Trump, nu mai vrea să cheltuie bani pentru un conflict din care n-a obținut avantaje strategice. Ba, roșcovanul a cerut compensații pentru banii cheltuiți de America prin regimul precedent.

Am o întrebare pentru cine știe istorie: chiar credeți că SUA au intervenit pe gratis în WW1 și WW2 în Europa și apoi au aplicat planul Marshall pe banii lor? Așa, de dragul democrației mondiale? Voi n-ați înțeles că Europa de Vest a devenit o mare colonie penetrată de consumerismul și finanțismul american?

Știți vreo băutură sau vreun lanț alimentar european mai celebre decât Coca Cola și McDonalds? Ăsta se numește colonialism economic. Nu mai vorbesc despre bazele militare ale SUA din Europa, ca să ne apere de cizma muscălească. Fiindcă trebuie să existe un dușman.

Cum s-o fi descurcat România până în 2004, cât n-a fost în NATO? Cum de nu ne-au ocupat rușii? Aaa, a fost influență rusească? Păi și poporul de ce bea Coca Cola?

Aici suntem, acum. Asta e realitatea din teren.

Read my lips: Rusia nu poate fi bătută, Rusia e vecina României, Rusia se învecinează cu cine vrea ea (banc).

Iar noi ne fandosim că mitocanii Casei Albe au încălcat codul diplomatic cu piticul „prăfuit”. Pe bune?

Mitocanii vor s-o dea la pace în Ucraina și să-și ia un comision. E foarte bine. Un comision e mai bun decât jde mii de morți. Oamenii morți nu valorează nimic. Nu pot munci și plăti taxe pentru stăpâni.

Care parte n-o înțeleg retarzii care-i condamnă pe Trump și Vance?

Ce nu înțeleg retarzii despre Rusia?

Că Trump nu e omul lui Putin, ci că Trump, în incultura lui, înțelege forța Rusiei.

Ce respectă americanul, dar și rusul, ca parte a unor popoare mari, dominante?

Respectă omul puternic, dur, care ți-o dă peste bot. Respectă campionul.

Este Putin un criminal? Este, pentru o parte din mapamond. Depinde pe cine întrebi.

Erau criminali președinții SUA în mandatul cărora au decimat indienii? Erau, doar că atunci nu existau ONU și tratatele internaționale, dar SUA se considerau „civilizația”.

Citiți istorie, că nu doare!

Vă e frică de Rusia? Nici eu nu mă simt confortabil cu rușii, ca vecini. E imposibil să stai liniștit.

Friedman este printre puținii analiști occidentali care descifrează corect Rusia. George Friedman – Stratfor, ăla despre care unii zic că reprezintă interesele CIA. El spune că, cu cât sunt mai săraci, cu atât rușii devin mai periculoși. Dar tot Friedman ne spune: dacă ruşii trec graniţa (României) ar trebui să omoare americani, ceea ce ar înnebuni America. „Ţărilor nu le place ca America să înnebunească”, spune Friedman.

„Economia Rusiei a dus-o mereu rău. Asta nu a împiedicat-o să câştige WW2. Nu prosperitatea îi uneşte pe ruşi, ci viziunea idealizată a loialităţii faţă de Mama Rusie, iar din acest punct de vedere există o falie adâncă între Europa şi SUA, pe de o parte, care folosesc prosperitatea ca pe o justificare a loialităţii, şi Rusia, unde loialitatea derivă din puterea statului şi din definiţia inerentă de a fi rus.Toate acestea dau ruşilor o oportunitate. Oricât de prost le-ar merge economia, simplismul poziţiei lor geografice le dă capacitatea să îşi surprindă oponenţii şi poate că îi face mai periculoşi”. Tot Friedman.

În tot acest tablou, dominat de două mari puteri și arbitrat de o Europă devorată de corupție, un bolovan, care nu are girul poporului român, se bagă în seamă precum măgarul lui Shrek „Pick me! Pick me!”, angajând România, mai mult pe persoană fizică, în niște aranjamente, care ne fac vulnerabili…

Autor: Ovidiu Andronescu

Related Articles

Back to top button