Presa locală, între interese obiective și subiective

Ziarist calimara„Clientul nostru, stăpânul nostru”, această echivalență pur comercială funcționează, de bună seamă, și în domeniul mass-media, care se supune regulilor funcționării unei unități comerciale în condiții de piață liberă, concurență și profit.

Un semn de întrebare se pune însă atunci când vine vorba despre locul, zona socială în care se găsesc acești clienți ai mass-media.

Nevoia de informare este o caracteristică înnăscută a individului uman, care îi permite să îşi formeze o imagine obiectivă asupra lumii, asupra societăţii, şi, implicit, asupra sinelui, printr-un proces de raportare. În epoca modernă, principalul garant al satisfacerii acestei nevoi este reprezentat de presă. Ce se întâmplă însă atunci când presa deviază de la conceptul de obiectivism, fiind supusă intereselor individuale, şi automat subiective ale factorilor de decizie care o controlează?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să punctăm faptul că rolul inerent al presei este acela de informare, iar rolul asumat este acela de educare a opiniei publice. În momentul în care presa îşi pierde obiectivitatea prin afilierea la diferite interese politice sau economice, aceasta se transformă, dintr-un organ de informare şi educare, într-un mecanism generator de confuzie şi într-un element de manipulare conştientă a opiniei publice.

În contextul unei societăţi bazate pe profit, subiectivizarea mijloacelor de informare în masă este un proces mai mult decât previzibil. Avem de-a face cu o adevărată industrie mediatică, bazată pe corporaţii şi trusturi media, care îşi obţin profitul prin gradul de popularitate în rândul publicului (spre exemplu, canalele de televiuiune prin „rating”, ziarele prin tiraj etc.). Prin urmare, presa devine, la rândul ei, un element al competiţiei de piaţă, cu efecte puternice asupra opiniei publice. Cum putem vorbi despre obiectivitate atunci când informaţiile furnizate sunt rezultatul goanei după profit? 1

Articolul 30 din Constituţia României garantează „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public”. 2 Însă, atunci când presa devine o entitate bazată pe opinii şi credinţe, pe interese subiective, şi nu pe fapte sau analize, libertatea de formare a gândurilor, a opiniilor şi a credinţelor cetăţeanului este periclitată prin manipulare.

În primul rând, s-a putut observa un proces de tabloidizare a presei politice. Însă, lăsând la o parte lipsa de profesionalism sau limbajul adoptat atât de unii moderatori ai emisiunilor politice, cât şi de personajele politice invitate, avem de-a face cu un fenomen mult mai complex. Invitaţii, înţelegând greşit atât conceptul libertăţii de exprimare, cât şi scopul prezenţei lor pe ecrane, se lasă antrenaţi în conflicte care iau adesea o turnură personală, nu politică. Astfel, publicul nu primeşte informare, primeşte, pe scurt, spectacol. Astfel, presa îşi pierde rolul principal, iar politicienii îşi pierd credibilitatea, nemaifiind percepuţi ca exponenţi ai unei ideologii politice, ci ca

persoane publice, simpatice sau antipatice, în funcție de evoluția lor mediatică. 3

Implicaţiile acestui proces sunt extrem de grave. Deoarece manipularea populaţiei duce la invalidarea caracterului democratic al votului. Ar trebui să ne punem întrebarea dacă mai votăm din convingeri politice sau votăm pentru că un anumit candidat a ştiut să-şi atace oponentul mai personal, mai colocvial, şi mai jignitor, mai „tare”. 4

Dar cum se poate stopa acest fenomen de degradare al presei şi al rolului său informativ, atâta timp cât existenţa publicaţiilor sau televiziunilor private implică întotdeauna existenţa unui interes financiar al unui patron, care nu coincide cu interesul general al maselor? Vor fi cetățenii trataţi cu respectul datorat unor fiinţe umane în căutare de informare sau priviți ca simpli consumatori de senzaţionalism mediatic, generator de rating/tiraj, şi implicit de profit? Aşadar, se poate vorbi despre o presă obiectivă şi informativă?

Ce este manipularea?

O definiție „cuprinzătoare” a manipulării ar putea fi aceasta: acțiunea de schimbare a opiniilor, atitudinilor și comportamentelor unei persoane sau ale unui grup social în vederea atingerii unor scopuri dorite de către altcineva (persoane, grupuri, organizații) fără exercitarea forței și lăsând impresia că această schimbare este o decizie liberă. 5 Așadar, manipularea conține intenția de a schimba opinii, atitudini, comportamente, de a influența opinii, atitudini, să urmărească atingerea altor scopuri decât cele ale persoanelor manipulate, să nu utilizeze forța, să lase impresia libertății de acțiune.

În opinia unor autori există manipulările sunt mici, medii și mari. Acestea se obțin prin modificări minore sau de amploare ale unei situații sociale, manipulare pentru cauze mici și pentru cauze mari, manipularea cotidiană și manipularea istorică. Toate au la bază concepte ca: influență, putere, intenționalitate, comunicare, schimbare, atitudine, comportament, așa cum sunt tratate de sociologie sau științele comunicării. Intrând și în compunerea altor termeni – precum persuasiunea, publicitatea, propaganda, dezinformarea, intoxicarea, îndoctrinarea – aceste concepte sporesc ambiguitatea, ducând uneori la confundarea dezastroasă a termenilor între ei. Toate sunt procese de comunicare. Toate sunt procese de influențare. Toate procesele de comunicare implică schimbarea, dar prea adesea schimbarea survenită ca urmarea a unui proces de comunicare este echivalentă cu influența. După prezența sau absența intenționalității și după tipul de efecte previzibile sau aleatorii, toți acești termeni comportă multe nuanțe care îi diferențiază. Spre deosebire de celelalte procese amintite, manipularea este un act care se instalează în mod irațional.

Dacă în cazul persuasiunii și publicității cel influențat este conștient într-o mică sau mare măsură că se încearcă influențarea lui, în cazul manipulării, acest lucru nu se întâmplă. În cazul în care se întâmplă, nu mai este vorba despre manipulare. Este o acțiune ratată. Este doar o tentativă. Tehnicile de manipulare sunt multe și continuă să apară altele noi, nuanțate și personalizate în funcție de cel ce le pune în aplicare, trecerea timpului

scoțând la lumină altele și altele. Mecanismul lor de funcționare este însă în principiu cel cuprins în diferite tehnici. Pentru manipularea maselor este nevoie de mecanisme complicate și de o conturare diferită a realității prin acordarea unor argumente credibile. 6

Manipularea prin presă

Pentru a forma sau schimba o anumită opinie publică la un moment dat, cu scopul de a-și promova interesele, presa dispune de propriile ei mijloace și tehnici de care face uz după caz, nemaifiind nevoie să apeleze la un alt intermediar sau suport pentru aceasta. Din interior, manipularea urmează interese care țin de jurnalist, interesele patronale sau de trust, concurență.

Interesele jurnalistului – deși ar trebui să fie o meserie de rutină și în mare parte de anonimat, faptul că presa are putere, influență și credibilitate asupra oamenilor îi face și pe ziariști să-și aroge uneori o aură de arhangheli, cărora li se cuvine orice. Printre motivele care îi fac pe jurnaliști să-și dorească să mistifice adevărul în favoarea propriilor interese în numele acestei ideologii se numără și tentația vedetismului – manifestat mai ales în televiziune din încercarea de a apărea pe ecran cu orice preț, cu motiv sau fără, în transmisiuni însăilate sau în „vox- pop”-uri în care imaginea reporterului ar trebui să fie ultimul lucru care să conteze. Nici presa scrisă nu scapă însă de această dorință acută de vedetism prin grafomania manifestată de ziariști, tendința de a scrie cât mai mult cu sau fără subiect interesant, ca să nu lași altcuiva informațiile sau ca să acoperi cât mai mult din spațiu. Tot la această secțiune referitoare la interesele jurnalistului putem adăuga și unele jocuri la care unii recurg prin publicarea unor articole favorabile, utilizarea unei publicități mascate sau crearea unui eveniment în înțelegere cu subiectul. Nici mica propagandă pe acreditarea unei idei favorabile surselor sale, nu trebuie ignorată. Aceasta este realizată în scopul relației cu acestea pentru subiecte viitoare. Ultimul interes prezentat de către jurnalist îl constituie fixația unghiului de abordare prin insistența păstrării unghiului de abordare pentru care și-a pregătit demonstrația, deși realitatea arată altceva.

Intrând pe acest teritoriu al manipulării din interiorul mass-mediei, poate cele mai importante sunt interesele patronale. Aici regăsim, cu un pic de atenție, interesele politice mascate ale patronului sau acționarilor și restricțiile publicitare cum ar fi embargoul tacit de a difuza informații dezavantajoase despre cei care cumpără timp sau spațiu de reclamă în respectivul produs media. 7

Aceasta din urmă este o practică curentă în presa locală vasluiană, candidații grăbindu-se să-și plătească măcar „liniștea” din partea acestor ziare, dacă nu reușesc să încheie un cotract de publicitate.

Prin maniera în care este redactat, un articol ascunde adesea, sub aparența de neutralitate și obiectivitate, aprecieri ale jurnalistului sau ale instituției media pentru care lucrează.

Există mai multe tehnici prin care se poate strecura opinia jurnalistului în informația prezentată cum ar fi tonul ca limbaj orientat. Utilizarea, după caz, a unui ton triumfalist, peiorativ, ironic, poate influența perceperea unui eveniment ca fiind pozitiv sau negativ. O anumită opinie se poate impune și prin ceea ce se cheamă „cuvinte magice”, adică acei termeni cu conotație pozitivă cum ar fi: flexibilitate, toleranță, dezvoltare, creștere, tehnologie sau negativă: radical, ilegal, primitiv, protecționism, fundamentalism. Repetarea respectivilor termeni poate duce la dobândirea unei valori de sine stătătoare a acestora indiferent de context, pe care simpla lor pronunțare să o activeze.

Nu întotdeauna informația se obține prin observarea directă a faptelor de către jurnalist. De cele mai multe ori sursele sunt cele care furnizează informațiile ce vor deveni știri. Fie că sunt persoane implicate cum ar fi: experții, martorii sau instituții politice, juridice, întreprinderi, poliție sau documente ca anchetele, comunicatele și studiile. Rolul lor rămâne hotărâtor în furnizarea informațiilor către jurnaliști.

Și în presa română, dar și în presa altor state se întâmplă acest lucru, din pricina etern invocatei lipse de timp care privilegiază informațiile preambalate cum sunt cele provenind de la surse sau cel mai adesea chiar redactate deja. Departamentele de relațiile publice sau cabinetele de presă, departe de a fi dezinteresate, se întrec în a deveni surse de informații pentru presă, care, prin însuși faptul că privilegiază unele surse în defavoarea altora, participă la un exercițiu de manipulare concertat, pe de o parte răspunzând intereselor surselor, pe de altă parte favorizându-și interesele proprii sau bunele sale relații cu acea sursă.

Un alt efect devastator pentru manipularea publicului îl au studiile solicitate Consiliului Național al Audiovizualului, unde interesul servește, evident, celui care îl solicită. Astfel de cele mai multe ori am putut urmări aceste studii date ca exemplu al „rating”-ului, ceea ce denotă buna calitate a produselor media rezultate din acel mijloc de informare. Participăm tacit la toate aceste fenomene și avem puterea de a judeca în funcție de ceea ce primim și anume dacă serviciile pe care le oferă sunt obiective sau nu. Falsa informație parțială este practica cea mai întâlnită în presă atunci când vine vorba despre intenția de manipulare. Ea constă în a falsifica prin orice mijloace, cum este omisiunea – scoaterea în evidență a unor părți în defavoarea altora. 8

___________________________________________________________

1 – Mihai Coman, «Introducere în sistemul mass-media», Polirom, Iași, 1999

2 – Constituția României, Editura CH Beck, București, 2007

3 –  Mihai Coman, «Introducere în sistemul mass-media», Polirom, Iași, 1999

4 – idem

5 – «Presa, între manipulare și deontologie», Arthur Suciu, Cadran politic, nr. 25

6 – „Manipularea presei, o realitate în întreaga lume”, Adrian Boștină, «Săptămâna financiară», nr. 56.

7 – Ion Drăgan, «Paradigme ale comunicării de masă», Editura Șansa, București, 1996.

8 – Marian Petcu, «Tipologia presei Românești», Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here