«Dorinţa românului din 1862», de Alecu Donici

0

Alecu DoniciSă fie România de-acum în veci unită
Şi propăşind în toate să fie ea menită,
La răsărit să-nalţe pavilionu-i sus,
Ca cele de apus.

Să aibă România industrie şi arte,
Şcoli bune, răspândite în orişicare parte;
Încât românii toţi să fie luminaţi
Ca cei de stat bărbaţi.

Să fie România întinsă, mare, lungă,
Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă,
Să turbe alungând-o şi rătăcind în dar,
Să piară la hotar.

Să aibă România puternică armată,
În numele lui Ştefan ş-al lui Mihai chemată,
Ca orişicând prudenţa o luptă-ar rândui,
Să ştie birui.

Să fie România tot binecuvântată,
Ca ţară mult mănoasă, ca ţară-mbelşugată;
Străinul să-i aducă a sale bogăţii,
Pe-a ei producte vii.

Să aibă România comori asigurate,
Să aibă navigaţii, să-şi facă căi ferate;
Comerţul ei să fie activ şi răspândit,
Ca mijloc de-nflorit.

Să fie Domnitorul de Dumnezeu lăsat,
Ca să renască astfel frumoasa Românie,
Întru eternitate mult binecuvântat;
O fie, fie, fie!

Alecu Donici, sau Alexandru Donici, (n. 19 ianuarie 1806, Piatra-Bezin, azi Donici, Orhei – d. 21 ianuarie 1865, Piatra Neamţ) a fost un poet fabulist român basarabean.

În anii 1840 şi 1842 editează două cărţi de «Fabule» cu opere proprii şi traduceri. Donici a avut un deosebit spirit de observaţie, criticând în fabulele sale, pe exemplul unor animale, moravurile proaste în societatea umană. În creaţia sa sunt populare fabulele: «Antereul lui Arvinte», «Musca la arat», «Racul, broasca şi ştiuca», «Doi cîini»ş.a.

La Iaşi, deţine o funcţie în Epitropia şcolilor, apoi – cea de asesor al curţii de apel, activează şi ca membru al divanului obştesc. Se alătură iniţiativelor culturale legate de dezvoltarea învăţământului public, a presei periodice, a teatrului naţional. Întreţine legături strânse cu aproape toţi literaţii moldoveni, colaborează la «Albina Românească», «Dacia literară», «Propăşirea» şi la alte publicaţii periodice. În afară de fabule, a compus poezii şi piese de teatru. Creaţia lui Donici a fost înalt apreciată de Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri şi alţi contemporani. Însuşi Eminescu îl situa printre scriitorii care „şi-au încuscrit talentul individual cu geniul poporului…”, numindu-l, în poezia „«Epigonii»” – „Donici, cuib de-nţelepciune”

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.