Hegemonia economică

0

FMI LumeaVoci din cele mai autorizate ale economiştilor din întreaga lume continuă să îi avertizeze pe liderii Comisiei Europene că o continuare a politicilor de austeritate nu înseamnă decât o prelungire a crizei economice, o îngustare şi mai accentuată a orizonturilor economico-sociale pentru membrii Uniunii Europene.

Însă această abordare nici măcar nu reprezintă o noutate. Încă de la începutul crizei financiare şi, ulterior, economice, din Statele Unite, cei mai cunoscuți dintre economiştii americani s-au angajat într-o dispută publică ce viza calea pe care guvernul SUA ar trebui să o adopte pentru a reduce amploarea şi efectele crizei.

Astfel, existau două opțiuni ce vizau măsuri complet opuse: tăierea cheltuielilor guvernamentale, pentru a reduce deficitele şi a încetini ritmul de creştere a datoriei publice, respectiv, creşterea cheltuielilor, prin efectuarea de investiții de stat care să repornească economia. Această ultimă metodă mai era denumită de economiştii americani şi „răscumpărarea datoriei prin ea însăşi”.

Niciuna din tabere nu a avut un câştig de cauză incontestabil. Guvernul american s-a aflat în imposibilitatea de a spori cheltuielile publice, confruntându-se cu o datorie publică monstruoasă, raportată la nivelul produsului intern brut. Pe de altă parte, nici nu a trecut la reduceri masive ale cheltuielilor publice, încercând să aleagă o cale de mijloc.

Avertizările însă au existat încă de la acea vreme, respectiv, anii 2007-2008, şi economiştii din lumea întreagă au recomandat Uniunii Europene, aflată în iminența de a fi lovită de contagiunea crizei venită de peste Atlantic, să nu treacă la măsuri drastice de austeritate, pentru a nu intra într-o depresiune economică pe termen lung, cu efecte dramatice pentru populația din cele 27 de țări ale Uniunii.

Însăşi Jeffrey Franks, infamul reprezentant al Fondului Monetar Internațional (FMI) în România la acea vreme, declara în august 2009 la Bucureşti: „actuala criză economică şi financiară internaţională are mai multe caracteristici comune cu Marea Depresie economică a anilor ’30 din secolul trecut […]; una dintre greşelile făcute în anii ’30 de guverne, pe care ar trebui să o evite în contextul actualei cri­ze, este reducerea drastică a cheltuielilor publice. Astfel, scăderea cu 12% a cheltuielilor publice de către Guvernul SUA, între anii 1930 şi 1932, a condus la reducerea drastică a consumului şi la creşterea cu 24% a şomajului în perioada amintită”.

În ciuda acestor semnale de alarmă, mai-marii UE, în frunte cu Angela Merkel şi José Manuel Barroso, au declanşat un program dement de austeritate, ce a aruncat Europa în cea mai gravă criză economică şi socială de la Al Doilea Război Mondial încoace.

Acum este mai evident decât oricând că liderii UE au cu totul altă agendă. Măsurile fără precedent pe care le-au adoptat în ultimii ani, atacurile fățişe la adresa libertăților omului pe care le-au patronat, arată că Uniunea Europeană este o organizație de sorginte neo-fascistă, al carei unic scop este introducerea opresiunii, punerea bocancului pe gâtul celor vizați a fi spoliați de resurse.

Agenda birocraților corupți din fruntea UE nu include în niciun caz eradicarea crizei economice ba, din contră, adâncirea ei, cu atât mai mult cu cât se poate spune că factorii de decizie ai Uniunii au contribuit din plin la intrarea în depresiune, pentru că le-a convenit de minune.

În astfel de perioade tulburi le este foarte uşor politicienilor corupți să servească interesele cărora le sunt ei cu adevărat devotați. Neo-fasciştii care conduc Uniunea Europeană pot trece acum la implementarea fățişă a măsurilor cerute de marile corporații internaționale, de Marea Finanță mondială.

Europa nici nu ar fi de altfel primul continent răvăşit de lăcustele neo-liberale. Cea mai mare parte din America de Sud se zbate şi acum în sărăcie lucie, în urma jafului de proporții epice la care au fost supuse țările sud-americane de către marile corporații, prin intermediul Statelor Unite ale Americii, FMI şi Băncii Mondiale.

Din câte se pare, a venit acum rândul țărilor din Sudul şi Estul Europei să fie jefuite de către Vestul cel pricopsit, neo-colonialismul pe care Berlinul îl impune, în spirit neo-imperialist, via Bruxelles, fiind mai apăsător şi nemilos decât orice invazie militară.

Controlul politic şi socio-economic al Berlinului este impus prin globalizarea culturală şi corporatismul dirijat de la centru, Germania beneficiind acum de resursele țărilor asuprite fără să fie nevoită să tragă un foc de armă.

Preluare: invectiva.ro

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.