Despre țigani și despre religie în școală

5
George Pruteanu

Ţigani sau romi?
Cuvântul rom e de origine ţigănească. În limba ţigănească înseamnă „om, persoană”.
Vocabula nu a apărut după 1989 ci, vizibil, după Primul Război Mondial (în perioada interbelică au existat organizaţii şi publicaţii care foloseau, în denumire, cuvântul rom, în paralel cu altele care-l foloseau pe cel tradiţional, ţigan). Motivaţia de atunci era foarte similară cu cea invocată după 1990: încercarea de scoatere a etniei de sub incidenţa conotaţiilor peiorative ale cuvântului ţigan. Nu cred că e o soluţie deşteaptă, pentru că o ameliorare ar fi schimbarea realităţilor, nu a cuvântului care le denumeşte. Cum ar fi ca acei români care sunt prost văzuţi în Italia, de exemplu, să pretindă că ei nu mai sunt „români”, ci „daci” sau „vlahi”?!
În ceea ce ne priveşte, ca naţiune, cuvântul generează confuzie pe plan internaţional. Sute de milioane de oameni de pe Planetă n-au studii filologice şi de etimologie. Ei fac o asociere firească (şi justă!) între terminaţia -ia / -(an)ia şi ţara (=naţiunea ei) care are această particulă: Britania = brit + ania = „ţara briţilor, a englezilor”; Mauretania = maur + (et)ania = „ţara maurilor”, deci România = rom + ania = „ţara romilor”. E incorect. Se creează o falsă direcţionare. După cum incorectă a fost acceptarea, din acelaşi motiv, a schimbării prescurtării pentru România din ROM (care trimitea imediat gîndul la ROMa, la romanitate, la latinitate – noi suntem o parte din ceea ce se numeşte „Romania”, adică teritoriul impregnat de civilizaţia şi limba Romei Antice), în ROU (din franţuzescul Roumanie), prescurtare care nu mai sugerează nimic necunoscătorului şi care naşte întrebarea: de ce abrevierea unui cuvânt românesc să se realizeze din… franceză?

Nu poţi interzice existenţa unui cuvânt prin lege. Dar poţi emite norme metodologice, similare, mutatis mutandis (schimbând ce e de schimbat), cu cele aplicate Legii 26/1990 (art. 39) în legătură cu „filtrarea” folosirii abuzive a cuvintelor academic sau naţional, în sensul că în documentele româneşti oficiale (inclusiv manuale şcolare etc.), termenul de utilizat să fie ţigan, fără nicio nuanţă depreciativă. E nelogic să impui limbii române să numească o etnie cu un cuvânt al acelei etnii: spunem francezilor francezi, nu „franse”; spunem nemţilor/germanilor nemţi/germani, nu „doici”; belgienilor belgieni, nu „belj” ş.a.m.d. Zeci de cărţi referitoare la această etnie, de la Cantemir şi Kogălniceanu până în zilele noastre, cu autori dintre cei mai respectabili, au folosit cuvântul ţigan; iată doar câteva pe care le am la îndemână: Les Tsiganes (C.J. Popp, 1930), Ţiganii – între ignorare şi îngrijorare (Elena şi C. Zamfir, 1993), Istoria ţiganilor (L. Cherata, 1994), Ţiganii în istoria româniei (V. Achim, 1998).
În aceeaşi direcţie, ar trebui militat pentru eliminarea senzaţiei de „incorectitudine politică”, de „eroare”, pe care o au unii vorbitori, care, după ce folosesc cuvântul natural ţigan, se corijează repede: „pardon, rom!”. Nu are niciun rost acest subterfugiu. Problemele comunităţii ţigăneşti (sau/şi, de ce să n-o spunem: problemele create de mulţi din această etnie) nu dispar dacă schimbăm numele. Nu aducem situaţia la zero, n-o răsvirginăm. Ea se rezolvă cu totul altfel: prin educaţie îndârjită, prin programe iscusite, prin respectul legii.

Religia în şcoală
Religia e o componentă de anvergură a universului spiritual al omului, deci e de neconceput absenţa ei din spaţiul formator care e şcoala. O imensă parte din cultura umanităţii (literară, filosofică, muzicală, grafică: pictură/sculptură), din toate epocile, e întemeiată pe relaţia dintre om şi Transcendenţă. Nenumărate cărţi, simfonii, tablouri, statui, de azi sau de ieri, conţin direct sau indirect trimiteri la zona Sacrului (personaje, locuri, spuse, acţiuni). Un tânăr care iese din liceu fără a avea habar cine e Iov sau Moise, Ioan Botezătorul sau Maria Magdalena, ce semnifică Iona sau Abel şi Cain, Mahomet sau Buddha, Tao sau Allah – nu e decât un (neo)barbar, un om incomplet, o fiinţă străină de o vibraţie care fascinează de mii de ani sufletul omenesc.
Eu văd locul religiei în şcoala românească pe două paliere: unul al informării echidistante, exhaustive (desigur, sumar, şi de-a lungul anilor) şi celălalt, al educaţiei religioase propriu-zise.
Pentru primul palier, consider că e absolut necesară o materie obligatorie numită Religiile lumii, în care să fie prezentate, cu imparţialitate ştiinţifică, cele câteva mari religii ale omenirii de azi, sub toate aspectele. Vor fi expuse (treptat, în diverşi ani de studiu) miturile fondatoare ale acelor religii, personajele esenţiale, istoria pe scurt, practici, rituri, sărbători, simboluri, clădiri/monumente semnificative, mari personalităţi etc. Elevul va avea, astfel, un tablou al diversităţii credinţelor religioase şi va fi ferit de dogmatism. Va şti, putem spune, pe ce lume trăieşte.
Pentru celălalt palier, e de dorit existenţa unor ore opţionale (până la 14 ani, pe baza deciziei părinţilor; după 14 ani, pe decizia elevului) de Educaţie religioasă (catehizare), departajate (conform opţiunilor existente) pe culte/confesiuni: ortodoxă, catolică, adventistă, baptistă, protestantă, luterană, mozaică, islamică etc.
Pe cei dornici să afle care e situaţia învăţământului religios în celelalte ţări ale Europei, îi îndrum pe saitul meu, unde vor găsi un tabel (www.pruteanu.ro/9ultima/religie-in-scoala.htm), pe care spaţiul mă împiedică să-l reproduc aici.

Autor: George Pruteanu

Loading...
loading...

5 COMENTARII

  1. Eu cred ca e rea-intentie sã zici Romania Ţara rromilor si nu a romanilor (din Roma). Mai ales ca se scrie cu dublu “r” . Am observat ca se manipuleaza mult cuvintele in ziua de azi!

  2. Țiganul e țigan. Peiorativul ”țigănesc” a rezultat din comportament și mentalitate. Vorbeam zilele trecute cu un țigan ce a avut curajul să mearga la școală și a ajuns … slujbaș la stat, a fost alungat din comunitate și blamat că ”s-a dat cu rumânii”. E greu… până nu conștientizează ei că școala e salvarea, nu facem nimic, vor rămâne veșnic discriminați!

  3. multumiri d-lui PRUTEANU pentru artcol si explicatiile ample,convingatoare,referitoare la etnia cu pricina! Demult era cazul sa fie luat ia dezbatere acest subiect!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here