Horia Roman Patapievici s-a impus repde în cultura românească prin atitudinea sa critică la adresa poporului român. Cei care sunt reprezentanți ai statului român au investiv masiv, din bugetul României, în „cultura” sa. Criticii săi însă îl numesc „un bou intelectual”.
HR Patapievici, despre România şi români, cultura şi limba română:
„Privit la raze X, trupul poporului roman abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării” (din «Politice» de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)
Populația României: „23 de milioane de omuleţi patibulari, buni de spânzurat” (din «Politice» de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53)
„Un popor cu substanţă târâtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare” (din «Politice» de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.34)
„Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu” (din «Politice» de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 64)
Limba Română: „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (din «Politice» de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.64)
Istoria Românilor: „În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o.
Demnitatea noastră constă în a ridica mereu gura zvântată iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfârşit.
Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit” (din «Politice» de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 63)
Cultura Românilor: „Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul până la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconşient, până ce mintea va fi în sfârşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos” (din «Politice» de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 49)
„Cu o educaţie pur românească nu poţi face nimic” (Din «Politice» de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 56)
Viitorul României: „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană” (după Viorel Patrichi în Revista «Rost», nr. 24/2005)
„Fiți voi înșivă, nu imitați pe nimeni! Aveți sub picioarele voastre izvoare de apă vie. Nu invidiați popoarele bătrâne, ci priviți-l pe al vostru. Cu cât mai adânc veți săpa, cu atât veți vedea ţâșnind mai mult viața” (Jules Michelet, cărturar francez)
„Civilizația s-a născut acolo unde trăiește astăzi poporul român, răspândindu-se apoi atât spre Răsărit, cât și spre Apus, acum circa 13 – 15000 de ani” (William Schiller, arheolog)
„Limba română este o limbă-cheie care a influențat în mare parte toate limbile Europei” (Per Olof Ekström)
„Limba lor, a românilor, n-a putut fi extirpată, deşi sunt aşezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă, cât pentru o limbă” (Antonio Bonfini)
„Poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare din Europa și cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a unui neam, fie că este vorba de traci, de geți sau de daci. Locuitorii pământului românesc au rămas aceiași din Epoca neolitică, a pietrei șlefuite, până în zilele noastre, susținând, astfel, printr-un exemplu poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam” (Albert Armand)
„România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6500 – 3500 î.e.n, axată pe o societate matriarhală, teocratică, pașnică, iubitoare și creatoare de artă, care a precedat societățile indo-europene, patriarhale, de luptători, din Epocile bronzului și fierului” (Marija Gimbutas, «Civilizație și cultură: vestigii preistorice în sud-estul European»)
„Va veni o vreme când se va acorda atenţie acestui popor, prea puţin luat în seamă. Cântece şi armonii se vor auzi venind de la această ţară despre care nu se prea vorbeşte. După mii de ani de vieţuire, acest neam se va ridica şi lumea se va uimi ca de o minune, aflând, în sfârşit, câte lucruri a ştiut neamul acesta despre conştiinţa universală. Bucuriile acestui popor au rămas ascunse; nefericirile lui n-au fost cunoscute. Nimeni nu i-a scris mitologia. Puţini i-au cunoscut istoria. Şi, totuşi, oamenii aceştia au avut mai mult decât oricare alţii geniul mitului…”. (Martha Bibescu)
