În haita de lupi nu există morală, dar, în ciuda acestui lucru, cea de-a doua caracteristică a „oamenilor din teritoriu” este agresivitatea cu care își apără „principiile” și „teritoriu”. Bineînțeles, cu cât va fi mai simpluț, cu atât va fi mai radical, iar unii dintre ei sunt chiar profund deranjați că politica asta nu este o treabă mai „sănătoasă”.
„Șefu, noi suntem aici!”, va spune omul din teritoriu, gata să arate că este pregătit deschis pentru orice, dar mai ales să mascheze adevăratul mobil al pasiunii și ardorii militante: interesul prezent sau viitor. „Pentru partid!”, va spune.
El nu are limite pentru partid, s-a dăruit odată și s-a dăruit definitiv, iar dacă își va schimba partidul, o va face asemenea. Omul din teritoriu al partidului va fi neliniștit, asta până atunci când își va găsi locul, poziția, funcția, împlinirea personală. Mai apoi nu îl va mai interesa atât de mult partidul, demascând astfel pentru ochiul atent mobilul real al patimilor și frământărilor sale exterioare. Să rupi acești oameni de egoismul lor visceral e ca și cum… i-ai pune sincer în cârcă lui Ion Iliescu idealul comunismului triumfător.
Doi actuali directori, membri destoinici de partid, erau de-a dreptul nemulțumiți la doi ani de la preluarea puterii de către partid, prin Guvernul Ponta, în 2012. La începutul lui 2013, ei începuseră să vadă direcții greșite ale guvernului și ale partidului, chiar să ridice cuvânt împotriva conducerii, totul transpus, bineînțeles, în grija față de țară și viitorul său. O paranteză necesară: lor le fusese promis ceva, dar partidul nu livrase. La începutul lui 2014, revolta lor era deschisă, caracterizările negative pentru conducere explicite, iar viziunile despre viitorul partidului, pentru care au muncit, și despre țară, pe care o iubesc nespus, de-a dreptul catastrofale. În același an se întâmplă ceva care face ca direcția spre care se îndreaptă țara să devină cea mai bună dintre cele posibile, guvernul cel mai bun pe care l-a avut țara, iar în ce privește partidul, cei doi să nu mai aibă prea multe de spus. Da, partidul a livrat și acum sunt directori.
Până la acest stadiu al mulțumirii de sine, pentru omul din teritoriu totul va fi politic, adică, așa cum am văzut, despre el, dar cu alte cuvinte. Femei sau bărbați, tineri sau oameni mai în vârstă, iubesc să discute politică și nu au nicio șansă la o viață liniștită în exteriorul partidului.
Situațiile sunt fără ieșire pentru ei. Dacă nu ești deloc convins, nu se va lăsa până nu va obține măcar o recunoaștere din partea ta. În lipsa argumentelor prezente în realitatea cotidiană, ideologul de ocazie va apela la orice pârghii îi oferă istoria. Pe scurt, foarte scurt, socialistului îi va fi ușor să bănuiască, dar va dori să pară că ești greu de convins că cei mulți merită o soartă mai bună; iar la fel de bine liberalul va intui că nu poți să-l contrezi în aspirația către existența unei clase de mijloc puternice în societate, însă îți va explica doct și plin de sine. Sunt motivele, credințele, convingerile cărora ei li s-au dăruit. Și totul pentru alții, pentru ceilalți…
Dar omul din teritoriu nu îți împărtășește niciodată convingerile lui, nu le poți împărți cu el. Ți le impune. Dacă ești deja convins de justețea raționamentelor sale, împrumutate, de altfel, se va naște pe loc o competiție căreia nu poți să-i reziști în final dintr-un singur motiv: tu, spre deosebire de el, nu ești implicat. Așa că subiectul îți devine indiferent la un moment dat sau chiar te plictisește de-a dreptul în final. Omul nostru însă va trebui să se asigure că te întrece, altfel va rămâne cu suspiciunea că îi ești un competitor… fără a fi măcar un membru de partid.
Pe de altă parte, ar putea părea un paradox, dar discuțiile ideologice lipsesc cu desăvârșire în interiorul partidului. S-ar putea prea bine bănui că „oamenii noștri din teritoriu” știu prea bine de ce se află acolo și nu face efortul să încerce să se amăgească unii pe alții. Subiectul dominant în partid este partidul însăși, și nu vreo idee, partidul, ca prezență fizică brută, mișcările și jocurile sale, posibilitățile sale și cuceririle sale. Ideile, credințele, convingerile sunt total depășite în interiorul partidului, aici toți sunt practicieni, aici totul e palpabil, preferabil cu ambele mâini și labele deschise larg în sus.
„Omul din teritoriu”, activistul de teren, este un personaj tragico-comic al istoriei țării noastre născut din nimic altceva decât disponibilitatea permanentă a oportuniștilor pentru a parveni. Are o descendență directă din activistul comunist, intelectual sau pălmaș, și nu înțelege și nu crede în nimic și în nimeni dintre cele/cei care nu îi promit „pe persoană fizică”. Nu ar fi atât de comic dacă nu ar fi el însuși, nu ar fi atât de tragic dacă acest centurion, în ipocrizia sa, nu ar aduna cohorte de ignoranți care ajung să se dedice astfel, prin simplul lor vot, unui sistem pe care nu îl înțeleg și care nu lucrează pentru ei. Fără prezența prețioasă și ajutorul nețărmurit al oamenilor din teritoriu, între sistemul de partide și popor s-ar căsca o prăpastie definitivă și irecuperabilă, care ar face absolut necesar un efort de educare politică a poporului și ar trimite astfel la ghena de gunoi cel puțin două generații de politicieni compromiși.
Dar nu va fi așa, „oamenii din teritoriu” vor rămâne acolo, pe poziții, pentru a strânge beneficiile, în vreme ce adună voturile prostimii, lăsând liderii lor să vorbească despre „democrația de partid”, iar pe analiștii să integreze manevrele lor electorale „mecanismelor democratice”, totul într-o deplină falsitate în care unii înarmați cu ochelari de cal continuă să vorbească din cărți, în vreme ce realitatea stă ineptă tocmai de partea cealaltă a teoriilor lor. Iar această realitate este că întregul sistem se bazează pe ignoranță și se străduiește să păstreze această ignoranță, iar în acest sens ipocrizia „oamenilor din teritoriu”, a analiștilor și politicienilor este adjuvantul și necesar, și suficient.
Citește și:Oamenii noștri din teritoriu I Clovni în constume scorțoase, bucuriste și veselachi, oa- meni optimiști ai momentelor, gospodine machiate cu fuste colorate, bărbați care tocmai și-au abandonat șorțurile groase - masoni, majorete dezinvolte cățărate pe panouri electorale, exchibiționiști ai cafenelelor ”politice”, ti- neri musculoși demni de a sta în spatele liderilor, acro- bați ai doctrinelor și alianțelor. Circul e în oraș și promite să se insta- leze în centru, mereu în centru, numai în centru (Citește mai departe...)
