Uniunea Europeană se îndreaptă, în opinia mea, spre cea mai gravă criză din istoria ei, una prin comparație cu care momentul Grecia ni s-ar putea părea un mizilic.
În fața valului de refugiați, Comisia Europeană încearcă să impună cote obligatorii pentru fiecare țară UE. Știm deja că România, care se oferise să primească în jur de 1.700 de refugiați, ar putea fi nevoită să primească peste 6.000. Nu suntem singurii în această situație.
De ce această solicitare imperativă a d-lui Junker nu mi se pare greu de înțeles. Este o aplicare a principiului solidarității între țările UE, care stă la baza construcției europene, astfel încât efortul primirii refugiaților să nu cadă pe umerii câtorva țări, care sunt de altfel și ținta exodului. Solidaritatea, cu mult prea lejer invocată, cu imigranții a adus în discuție solidaritatea europeană.
Pe de altă parte, cantonarea în țări care nu fac parte din Schengen, precum România, prezintă avantajul că refugiații nu se vor putea deplasa în tot spațiul de liberă circulație, ci vor mai avea de trecut o frontieră până să ajungă acolo.
Reacția adversă a țărilor obligate să accepte refugiați peste ceea ce consideră că pot absorbi este însă în egală măsură de înțeles. Au reacționat deja nervos Polonia și Ungaria. Este greu să accepți această forțare pentru care nu te consideri pregătit, nici logistic, nici la nivelul mentalității populației.
Vor fi foarte greu de armonizat aceste interese contradictorii. Dacă se va renunța la cotele obligatorii, solidaritatea europeană va fi infirmată. Dacă ele vor rămâne stabilite, eventual sub amenințarea unor sancțiuni, în țările forțate să se conformeze este foarte probabil să apară o reacție adversă, antieuropeană. Românii, polonezii, maghiarii s-ar putea simți încălecați de țările puternice. Și această reacție poate fi speculată copios de formațiuni naționaliste și antieuropene.
În plus, nu puțini se vor gândi probabil așa: bine că ați fost intransigenți și principiali cu grecii, până la urmă europeni creștini de ai noștri, și încălcați toate regulile pentru refugiați asiatici sau africani musulmani! Mai vedem că deja un tratat european se face țăndări, cel de la Dublin, iar Acordul de la Schengen nu se simte nici el prea bine.
Așa că oricum am lua-o, ceva urmează să fie distrus la chiar fundamentul UE. Și mă tem că este, cum spuneam, doar începutul, pentru că, dacă măsura se va dovedi una de succes, sunt convinsă că ea se va amplifica și va fi foarte greu ca după ce ai deschis ușa unora să le-o închizi celorlalți.
E însă foarte greu și să îi blochezi pe cei de acum fără să îți asumi acuzația că ești inuman și xenofob, că te manifești fascist, acuzație în fața căreia cred că Germania are un complex istoric. Pe de altă parte, elementul emoțional este turat la maximum, manipulator sau nu, cu tot felul de poze și povești tulburătoare ca în cazul copilului mort de la Bodrum.
Dar puțină lume face diferența între cele două categorii distincte în care se împart cei care iau acum cu asalt granițele UE. Pe de-o parte, sunt refugiații de război din Siria, pe de altă parte, imigranții economici de prin Africa sau alte țări asiatice, care nu fug de război, ci spre o viață mai bună.
Pentru primii cred că ar trebui găsită o soluție provizorie, nu stabilire definitivă, conform Convenției de la Geneva, până la calmarea situației în Siria când să fie trimiși înapoi acasă. Imigranții economici ar trebui trimiși de pe acum acasă. Dar departajarea unor oameni fără acte, care fiecare își va spune o poveste extrem de favorabilă, e greu de făcut. Valul e prea mare pentru triaje amănunțite.
Pe de altă parte, remarc, chiar în cazul sirienilor, o atitudine cumva stranie. Nu par gata să accepte orice soluție care să le dea pacea pe care n-au mai avut-o acasă. Ei au ca țintă țările cele mai bogate ale UE. Deci nu caută doar pace, ci și bunăstare. Remarc, de altfel, că nimeni nu vrea în Rusia, unde nu e război și e chiar mai aproape geografic. De ce oare?
Iar dacă cineva își imaginează că efortul și încercările se limitează la chestiuni practice – mâncare, cazare, asistență medicală – se înșală. Asta ar fi doar dacă ar fi vorba de o situație temporară. Dar dacă se pune problema integrării, imposibilă în opinia mea având în vedere diferențele culturale imense, vor apărea tot mai multe dificultăți, tot mai multe pretenții de îndeplinit, tot mai multe concesii de făcut, unele care ar putea schimba fața Europei.
Și atunci, mă întreb, acest exod este un accident istoric care prinde UE într-o situație nepregătită sau este o invazie programată, împachetată într-o imensă manipulare emoțională, stârnită tocmai pentru a lovi în plin fundamentul UE și eventual a-l dinamita?
Din păcate, am mari, imense temeri, că efectul refugiaților, programat sau accidental, va fi distrugerea Europei, așa cum o știm noi acum. Și dacă e într-adevăr un plan bine pus la punct de distrugere, el mi se pare de o diabolică inteligență și eficiență.
Preluare: ziare.com / Autor: Ioana Ene Dogioiu
