Fantoma comunistă a rămas pe drumuri

0

La peste un sfert de secol nimeni nu mai povestește cum a primit în casă comunismul, cum a stat cu el la masă și cât timp i-a dedicat, chiar servindu-l „însuflețit”. Și l-au scos cu toții din CV, din biografie, din bibliotecă, din ”mentalitate” și din „suflet”. Așa că era firesc ca acest comunism, orice ar fi însemnat el, să rămână pe drumuri.

Acolo îl găsește Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean (CJ), dar mai ales al PSD Vaslui, care îi reanimă memoria și se luptă cu moștenirea sa „sinistră”, dar asta nu în mintea sa. Profesorul de marxism-leninism devenit social-democrat nu întâmpină rezistență în „ideologie”, pe care a susținut-o „cu devotament și dăruire exemplară”, ci peste tot pe drumurile județului său. La 25 de ani de la preluarea „moștenirii comuniste”, Buzatu s-ar putea să fie ultimul… nomenclaturist care se luptă cu fantoma comunistă, din cauza stării precare a drumurilor. Cât va mai putea fi învinovățit comunismul pentru starea social-economică a județului Vaslui? O jumătate de secol, un secol, un mileniu? Numai Buzatu pare să știe.

Ghici cine e de vină pentru starea deplorabilă a drumurilor vasluiene. Nu o să anticipați niciodată, pentru că ați „avansat înainte”, ați depășit momentul, alții nici nu vă puteți aminti, iar unii nu erați născuți. Dar vinovat este nimeni altul decât Niciolae Ceaușescu și, poate, „odioasa sa soție”. Dacă nu ați mai auzit demult expresia „odioasa moștenire”, județul Vaslui este tocmai locul prielnic pentru astfel de rememorări.

Social-democratul Dumitru Buzatu este printre puținii români care, după 25 de ani, reușește să-și amintească exact și să valorifice pe deplin „trista moștenire”. Buzatu are drumuri proaste în județ din cauza lui… Ceaușescu. După 25 de ani de democrație, președintele CJ Vaslui reușește încă să-și amintească cum erau drumurile din județul său acum un sfert de secol și chiar să le și perceapă… vizual. De peste 20 de ani în funcții de demnități și răspunderi, activistul „răspopit”, printr-o logică întoarsă pe dos, vede starea proastă a drumurilor ca o „moștenire a epocii comuniste”, și nu ca o urmare firească a faptului că în 25 de ani nu s-a intervenit în niciun fel pe ele. „Argumentația” reușește să-l eschiveze de la realitatea în care orice drum județean de-al lui Buzatu, chiar lăsat de Ceaușescu în cele mai bune „condițiuni”, în 25 de ani ar fi ajuns într-o stare extrem de precară fără nici cea mai mică intervenție.

„Ca să mă exprim în felul în care se exprimă lumea de o bucată de vreme în țara noastră, aș spune că am primit o sumă foarte importantă, dar mică, în raport cu necesitățile noastre. Deși este cea mai mare sumă pe care o unitate teritorial-administrativă a primit-o, trebuie să reamintesc că avem peste o mie și cinci sute de kilometri de drumuri județene, dintre care moștenirea epocii comuniste au fost cam 250 de kilometri. Până la aproximativ 600 de kilometri, cât avem acum, am făcut noi eforturi, în cei 20 de ani, să acoperim cu asfalt, să asfaltăm drumurile județene. O parte dintre drumurile pe care le-am moștenit din trecut sunt extrem de degradate și necesită reparații foarte serioase sau chiar reparații capitale” – Dumitru Buzatu în legătură cu cele peste opt mii de lei primite de la Guvern pentru reabilitarea drumurilor județene în august 2015.

La peste 25 de ani de la căderea regimului comunist, cineva pe drumurile județului Vaslui reușește să-și amintească cel mai bine cum a fost, deși din memorie și-a șters atât de multe…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.