În luna februarie 2015, cotidianul Italian «Il Messagero» a publicat avertismentul Statului Islamic: „Vom trimite 500.000 de emigranţi în Europa. Printre ei vom strecura şi luptători ai Statului Islamic”. Nimeni nu-şi mai reaminteşte avertismentul şi nu pare să fi acţionat în consecinţă. Deşi dispun de imense resurse de cercetare, SUA par a ignora incompatibilităţile ireductibile ale diferitelor culturi. Pentru înțelegerea realităţilor, publicăm câteva dintre notele de lectură «Un secol al războiului în ‹Casa Păcii›» la volumul ambasadorului Dumitru Chican, «Jihad între islamul politic şi Califatul Universal».
Turnura evenimentelor din Orientul Mijlociu şi Africa musulmană, cumulate cu reaşezările geopolitice spectaculoase din lumea confuciano-islamică şi tendinţele tot mai evidente de reconfigurare a Uniunii Europene ca un nou Imperiu German reclamau un supliment de informaţie „de context”, fără de care apariţia, numai aparent surprinzătoare, a mişcării „Statul Islamic” şi a scopului acesteia nu ar putea fi corect şi cuprinzător înţelese. Această necesitate de cunoaştere este împlinită, în mod sigur în România, de ambasadorul şi arabistul Dumitru Chican, un prestigios şi apreciat profesor de limbă arabă şi civilizaţie islamică.
Cunoaşterea intimă a lumii arabe şi islamice i-a fost facilitată de o îndelungată activitate în Serviciul Diplomatic, din 1973 şi ca reprezentat al României la Damasc (Siria), Beirut (Liban), Tripoli (Libia), Abu Dhabbi (Emiratele Arabe) şi Sanna (Yemen), începând cu anii ’90 ai veacului trecut. Clarificările conceptuale propuse de autor, în evoluţia lor social-istorică şi în corelaţie cu dinamica geopoliticii spaţiului musulman – „orientalism”, „islam”, „islamism”, „integrism”, „Islamya”, „islamul politic” şi „homo islamicus”, „islamul islamizat”, „salafism”, „wahhabism”,„Jihad” şi „jihadism”, „Statul Islamic” şi „Califatul Mondial” ş.a. -, dincolo de importanţa lor pentru politicienii, diplomaţii şi militarii implicaţi în gestionarea crizelor lumii islamice, relevă cât de complex este fundamentul spiritualităţii şi civilizaţiei acestei lumi şi care pot fi riscurile unei coliziuni brutale cu valorile celorlalte culturi şi cu civilizaţia mondială. În acest sens, iordanianul Zeid Ra’ad al-Hussein, primul musulman numit Înalt Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, a declarat, la 08 sepetembrie 2014, în deschiderea celei de-a 27-a sesiuni a Consiliului O.N.U. pentru Drepturile Omului de la Geneva, că „jihadiştii care seamănă teroare în Irak şi Siria vor să creeze o ‘lume sângeroasă’ […] În lumea takfiri, cu excepţia cazului în care le împărtăşiţi opinia – şi a lor este îngustă şi inflexibilă -, vă veţi pierde dreptul la viaţă. Ar fi o lume sângeroasă, ostilă şi brutală, fără protecţie pentru cei non-takfiri”.
În urmă cu un deceniu, o mare coaliţie mondială formată de Statele Unite ale Americii, la apelul preşedintelui George W. Bush, „Cine nu este cu noi este împotriva noastră”, se afla în plin „război global împotriva terorismului”, iar Afganistanul şi Irakul invadate şi ocupate. Nici în Afganistan şi nici în Irak nu s-ar putea spune că s-a eradicat pericolul terorist. Dimpotrivă, în prezent, lumea constată dezvoltarea şi instituţionalizarea unui nou terorism, ca mişcare armată, în numele unui viitor stat islamic şi al Califatului Mondial. Cât de gravă este această ameninţare? Doar câteva spicuiri din presa internaţionala a unei zile, cea de 7 septembrie 2014, de exemplu, sunt îndeajuns pentru a înţelege că lumea se află sub spectrul unei teribile ameninţări, venită din partea unei mişcări care îşi asumă împlinirea unui aşa-zis destin istoric al musulmanilor din întreaga lume. Washintonul nu ar trebui să fie surprins de evenimentele strategice generate de acţiunile armate ale «Statului Islamic». Agenţia Centrală de Informaţii i-a prezentat, în anul 2004, preşedintelui George W. Bush, ca „evoluţii probabile pe scena Orientului Mijlociu, după dezangajarea operaţiunilor militare ale Alianţei în Irak”, evenimentele în desfăşurare azi, după un deceniu de la estimarea informativă. Capacitate de predicţie sau evenimente pregătite?! Potrivit estimărilor informative, suspect de repede difuzate prin canalele din media internaţională apropiate comunităţii serviciilor secrete, ofensiva islamistă ar avea un orizont strategic de 20 de ani şi ca scop final, mijlocit de obiective intermediare, instaurarea „Califatului Islamic Global”.
După un deceniu de la data evaluării, teritorii din Irak şi Siria se află sub controlul „Statului Islamic”, armata Iordaniei se străduieşte să ţină piept invaziei, Egiptul este ameninţat de nuclelele „Statului Islamic” din Sinai, în toate statele musulmane din Africa există conexiuni ale mişcării, musulmani din întreaga emisferă vestică se înroleaza în mişcare, iar chinezi musulmani din regiunea Xinjiang au reuşit să fugă din China pentru a fi instruiţi de luptători ai grupării „Statul Islamic”. Există, oare, şi o oră „H”, când adepţii mişcării din întreaga lume să acţioneze concertat pentru o acţiune decisivă? În urmă cu un deceniu se estima că a început o ofensivă a Jihadului în şapte etape.
Prima etapă, „Redeşteptarea”, a debutat la 11 septembrie 2001 şi s-a încheiat cu ocuparea Irakului de către America, în numele unei coaliţii internaţionale. Consecinţele primilor ani de „război antiterorist” au fost cu totul altele decât cele prefigurate la Washington: creşterea alarmantă a numărului atentatelor teroriste şi a jihadiştilor; extinderea actelor de violenţă împotriva populaţiei civile din multe alte ţări; ameninţările, nesiguranţa şi teama au determinat guvernele să limiteze sever libertăţile individuale şi să adopte „măsuri antiteroriste” cu caracter antidemocratic; o populaţie speriată, buimăcită şi traumatizată de teroare, dar şi de războiul mediatic, a acceptat represiunea, intoleranţa şi autoritarismul; Statele Unite şi Europa au adoptat legi draconice, de la interceptări ale comunicaţiilor în regim excepţional, până la utilizarea torturii. Persecuţiile împotriva musulmanilor vor genera un puternic şi periculos antiamericanism islamic, care va marca trecerea în cea de-a doua etapă a Jihadului, „Conştientizarea”, în care musulmanii realizează că America dispreţuieşte religia lor, îi umileşte şi ucide fraţii, menţine trupe de ocupaţie în ţările lor (Afganistan, Irak).
Pe cale de consecinţă, urmează a treia etapă, „Ridicarea la luptă” (2007-2010) în care urma ca forţele islamiste să declanşeze ofensiva în Iordania, Turcia, Siria, Kuweit şi Arabia Saudită, iar în etapa a patra, pâna în 2013, se vor realiza trei obiective: continuarea ofensivei asupra regimurilor ţărilor din Orientul Mijlociu, ce vor fi slăbite până la prăbuşire; infrastructura energetică globală va fi atacată şi sabotată cu o intensitate din ce în ce mai mare; economia S.U.A. va fi blocată şi, încet dar sigur, destructurată printr-o combinaţie de ciber-terorism şi lovituri concentrate în centrele economice majore. Etapa a cincea, între 2013 si 2017, va aduce prăbuşirea definitivă a regimurilor din zona Orientului Mijlociu – de la Turcia la Arabia Saudită – şi înlocuirea lor cu un mare „Califat Islamic”. Ultimele două etape: „Confruntarea totală” şi „Instaurarea Califatului Global” (2020-2030). Occidentul, bulversat economic de criza economiei americane, dezorientat valoric, paralizat de o ideologie a non-combatului răspândită de propriile elite şi, astfel, nepregătit să facă faţă apariţiei, în exterior, a Califatului ca supraputere mondială şi, în interior, penetrării propriilor societăţi de către reţelele islamice, se va prăbuşi în haos.
Scenariul ar putea fi „Apocalipsa” reeditată în varianta islamică. Predicţiile futurologilor creştini indică şi ele un moment critic decisiv pentru omenire, undeva în jurul anului 2030, urmat de trei decenii de război nimicitor şi, în final, reclădirea ordinii mondiale ca „fraternitate a supravieţuitorilor”. În toată această evaluare, rezultat al colectării de informaţii din medii închise, greu accesibile, deci cu o marjă considerabila de eroare, nu sunt luate în calcul legăturile private, „de afaceri”, dintre familiile unor preşedinţi ai SUA, sau lideri politici europeni, şi conducători autoritari ai unora din statele musulmane din aşa-numita axă a răului. Ar fi suficiente informaţii publice, cât să nu poată fi omise din analizele serioase, dar nici din speculaţiile de senzaţie. Aşadar, nu s-ar putea spune că doar ignoranţa ar fi cauza unora dintre marile erori americane în gestionarea relaţiilor cu o lume musulmană profund divizată şi cu sentimentele antimaericane în expansiune, în care până şi aliaţi puternici au trădat SUA, ieşind din starea de vasalitate, pentru a-şi căuta propria cale şi impune propriile politici regionale. Cu prilejul încheierii ultimului mandat de preşedinte, Hamid Karzai a spus: „SUA nu au reuşit să aducă pacea în Afganistan pe care l-au invadat în 2001 […]. Afganii sunt victime ale unui război străin pe propriul lor teritoriu […]. SUA nu au fost interesate să aducă pacea şi stabilitatea în Afganistan, ci mai degrabă şi-au urmărit propriile interese şi obiective”.
În lumea musulmană, pacea şi stabilitatea sunt continuu ameninţate şi tulburate după prăbuşirea Imperiului Otoman, care a semnificat intrarea Orientului Mijlociu în stadiul „nabka”, al destinului catastrofic. Un secol de tulburări, violenţe şi război în „Casa Păcii” a condus la pragul critic al evenimentelor la care suntem martori. Radicalismul religios islamic nu este doar problema musulmanilor, peste 20 la sută din populaţia lumii, ci şi problema celor peste 30 la sută creştini şi a iudaicilor, fiindcă toate aceste trei religii monoteiste au influenţat şi condiţionează organizarea şi gestionarea statal-politică a popoarelor. Imperiul Arab (Califatul) care s-a întins din Peninsula Arabică până în Peninsula Iberică, Cruciadele creştine, Reconquista, cucerirea teritoriilor arabe de către creştini sunt şi expresii ale politizării religiei, ca şi fenomenul extremist generat de starea prezentă a lumii islamice. Directorul FBI, James Comey, a declarat (17.09.2014), în cadrul Comisiei pentru securitate internă a Camerei Reprezentanţilor, că este îngrijorat de „diaspora teroristă” din Irak şi Siria, în contextul în care luptătorii părăsesc grupările extremiste din aceste state şi revin în ţara natală. „Sunt foarte îngrijorat de ceea ce se întâmplă. Sunt şi mai îngrijorat de ceea ce va urma”, a afirmat Comey. Directorul FBI, şeful Departamentului de Securitate Internă, Jeh Johnson, şi directorul Centrului Naţional pentru Combaterea Terorismului, Matthew Olsen, au prezentat (17.09.2014) în detaliu o serie de ameninţări la adresa S.U.A. în faţa membrilor Comisiei Camerei Reprezentanţilor. Aceştia şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu ameninţarea reprezentată de Statul Islamic (IS), dar au avertizat că SUA trebuie să înfrunte mai multe vulnerabilităţi, inclusiv americanii radicalizaţi online, care comit atentate teroriste pe cont propriu. Potrivit Oficiului Federal german pentru Apărarea Constituţiei (Bf.V.), până în prezent circa 3.000 de europeni s-au alăturat organizaţiei teroriste „Statul Islamic”. Militanţii islamişti, care au ocupat aproape o treime din teritoriul Irakului şi Siriei, reprezintă următoarea ameninţare cibernetică de amploare, în contextul în care organizaţiile teroriste îşi fac provizii de arme cibernetice de pe piaţa neagră.
Într-un document făcut public la 23.09.2014 de către Departamentul de Stat al SUA, se arată că 62 de state (inclusiv din cadrul Uniunii Europene şi Ligii Arabe) s-au înscris pe lista celor care vor oferi sprijin coaliţiei împotriva Statului Islamic. În prima lună de începerea campaniei de atacuri aeriene ale SUA împotriva Statului Islamic în Siria, peste 6.000 de noi recruţi s-au înrolat în forţele sale armate. Aceste cifre, stabilite de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Marea Britanie, includ 1.300 de jihadişti străini. Potrivit oficialilor americani, pe lângă pregătirile Armatei SUA pentru lansarea unor atacuri aeriene în Irak şi Siria împotriva grupării teroriste Statul Islamic, Agenţia Centrală de Informaţii se pregăteşte pentru derularea de noi atacuri cu drone şi pentru intensificarea operaţiunilor de culegere de informaţii. Secretarul Trezoreriei SUA, Jack Lew, a declarat (18.09.2014) că Washingtonul lucrează cu comunitatea internaţională pentru a tăia finanţările care ajung la gruparea „Statul Islamic”, un obiectiv pe care, însă, îl consideră complicat.
Lucrarea ambasadorului Dumitru Chican îndeamnă la reflecţii diferite de cele din anul 2010, al „revoluţiilor arabe”, în legatură cu „ce a fost?”, „ce s-a intamplat?”, „unde s-a ajuns?” şi „ce mai urmează?”. Diagnoza noilor realităţi este tulburătoare: „Războaie civile şi religioase, măceluri în masă, epurări programatice pe criterii de ură inter-etnică şi inter-confesională, asasinate cărora le cad victime cetăţeni care nu au altă vină decât aceea de a nu fi împărtăşit opiniile şi „doctrinele” unuia sau altuia dintre noii „emiri” aspiranţi la a-şi impune hegemonia absolutistă asupra ţării sau, cel puţin, asupra unei părţi a acesteia, războinici jihadişti pe „calea lui Dumnezeu” mânaţi de singura ideologie şi singura cultură care le este la îndemână: aceea a înstăpânirii, cu orice preţ, pe pământ a Legii lui Allah şi a „adevăratei credinţe”. La un secol de la semnarea protocolului secret dintre Marea Britanie (Mark Sykes) şi Franţa (Georges Picot), prin care cele două puteri coloniale şi-au împărţit lumea arabă a Orientului Mijlociu, în „Casa Păcii” (accepţia Islamului ca teritoriu, „Dar As-Islam”, în al cărui interior „Dar As-Salam” – „Casa Păcii” războiul este interzis, restul lumii fiind tărâmul razboiului, „Dar Al-Harb”) nu a mai fost pace. Ce este astăzi „Casa Păcii”? „Societatea arabo-islamică tradiţională a devenit nefuncţională şi, mai mult decât atât, s-a fracturat într-un mozaic de comunităţi şi confrerii secrete avându-şi, fiecare, propriile unităţi de măsură, propriile miliţii situate mai presus de lege şi de autoritatea instituţională şi morală a statului […] Forţele şi grupările islamizante care au acumulat puterea politică sau care influenţează traiectoria acesteia au reuşit să transforme corpusul social şi moral arab într-o arenă în care se desfăşoară, astăzi, conflicte pe care acesta nu le-a cunoscut în epoca modernă sau le-a experimentat în epoca feudalismului timpuriu”. Cum se raportează acest tip de societate la sistemul axiologic al lumii non-musulmane? „Un asemenea islamism este, prin fundamentările sale doctrinare şi ideologice, cu totul străin – şi ostil – unor concepte pe care istoria le-a consacrat de mult: democraţia, statul-naţiune, egalitatea pe deasupra deosebirilor biologice, culturale, lingvistice, religioase sau etnice. Şi ne putem întreba ce fel de valori promovează islmismul radicalizat pentru care democraţia şi egalitatea inter-umană sunt „fructe bastarde şi putrede” ale Occidentului, iar libertatea de gândire şi opţiune sunt atribute care aparţin în exclusivitate lui Allah-Dumnezeu?”. Relaţia conflictuală dintre Orient şi Occident este o realitate periculoasă, care, dacă se ezită a fi recunoscută, nu va putea fi abordată în afara barierelor care fac imposibilă comunicarea. Este calitatea acestei cărţi şi meritul autorului de a încerca să determine înţelegerea faliei dintre spiritualitatea orientală şi materialitatea occidentală, sugerând în ce lume minunată am putea trăi daca cele două dimensiuni s-ar complini în arcul de pace al armoniei planetare. „Jihad între islamul politic şi Califatul Universal”, pe care ambasadorul Dumitru Chican o oferă tuturor celor interesaţi de cunoaşterea şi înţelegerea evoluţiilor tot mai dinamice şi periculoase pentru pacea mondială, a apărut în colecţia de carte «Biblioteca arabă», deschisă în România de Editura «Proema» din Baia Mare.
Preluare: Ziarul Națiunea / Autor: Aurel I. Rogojan
HAI Mà ROMàNE _ MAI PUPà – L IN CUR PE AMERICAN ))
IACA _ NA ! . POATE ASA S – OR TREZI SI PROSTII DE ROMàNI