Despre patriotism şi trădare

15

Patriotismul caricaturaAm tot văzut diferite opinii ale neoconilor români, aserviţi celor americani, care se tot bat cu cărămida patriotismului în piept, acuzând în stânga şi-n dreapta pe toţi cei care nu-s de-acord cu ei de trădare a României în favoarea Rusiei.

Se fac liste negre cu rusofonii/rusofilii, exact aşa cum în Ucraina extrema dreaptă şi-a făcut liste cu cei care trebuiesc lichidaţi. Cei care la ora actuală ucid, violează şi jefuiesc prin Ucraina, au început şi ei de undeva mai demult, exact cum fac astăzi aceşti domni la noi.

Aş dori să lămuresc câteva chestii pentru aceşti domni. În primul rând, vreau să subliniez faptul că România nu mai este un stat independent, poate domnii R. Tudor, M. Guran şi cei de la ÎLD nu au observat. Constituţia ţării a devenit simplă maculatură pe care o încalcă exact cine doreşte, iar primii care fac acest lucru sunt sunt exact cei care sunt puşi acolo de noi ca să vegheze asupra respectării ei. Resursele materiale ale ţării nu mai sunt ale acestui popor, aşa cum e stipulat în Constituţie, libertatea cuvântului nu mai există. Toate valorile care ne unesc pe noi ca popor şi care sunt de fapt fundamentul constituirii acestei ţări au fost demolate sistematic. La ora actuală iubita noastră ţară, România, a ajuns să fie un colos cu picioare de lut, gata a se prăbuşi în fiecare clipă. Am ajuns să existăm ca stat doar prin inerţie, toate bazele noastre au fost atacate şi desfiinţate. Industria a fost eradicată, în locul fabricilor s-au construit mall-uri. Armata, garantul suveranităţii şi al integrităţii patriei, a fost desfiinţată şi a ajuns să fie formată din câţiva mercenari care sunt folosiţi de către americani aiurea prin lume. Serviciile noastre secrete, care trebuiau să ne apere de orice interferenţă străină, indiferent din partea cărei ţări vin aceste interferenţe, au fost penetrate până la vârf, la ora actuală sunt o extensie a celor americane, sunt îndreptate împotriva propriului popor, din buzunarul căruia sunt plătiţi aceşti domni. Am putea discuta foarte mult pe acest subiect, cu multe argumente, dar nu acesta e scopul textului de faţă.

Colonizarea României s-a făcut cu largul şi generosul concurs al presei, al instituţiilor media. Au prostit poporul, cu televizorul. Dacă e să căutăm trădători în România de astăzi, acest lucru trebuie privit prin altă prismă. Ar trebui ca fiecare cetăţean român să-şi folosească aparatul propriu de gândire şi să-şi pună întrebarea „Qui prodest?”. Cine anume beneficiază mai exact de pe urma colonizării României? Care putere străină ne stoarce de resurse şi ne foloseşte doar ca piaţă de desfacere şi sursă de mână ieftină de lucru? Rusia cumva? Care sunt cozile de topor autohtone? Cei câţiva voluntari care, din lipsa unei alternative necenzurate şi neobediente în presa românească, au ajuns să-şi scrie părerile pe site-ul Vocea Rusiei, sau cei care toarnă toată ziua lături prin presa românească, făcând bani grei din îndobitocirea poporului acesta? De ce scriem la Vocea Rusiei? Pentru că nu ne cenzurează, ca dumneavoastră domnilor! Dl. Radu Tudor sunt convins că înţelege exact cum e treaba, deoarece un mare democrat, cum e domnia sa, imediat banează, blochează, şterge, bagă pumnul în gură oricărei opinii decente care nu coincide cu a sa. De ce eu sau alţii ca mine, care ne scriem opiniile (atenţie!) pro-România pe o platformă rusească de limba română pentru că în ţara noastră suntem cenzuraţi, suntem consideraţi trădători de ţară, iar părinţii celor de la ÎLD, care aşteptau paraşutiştii americani să ne invadeze ţara, sunt consideraţi eroi? De ce părinţii domnului Tismăneanu nu sunt consideraţi trădători de ţară, doar au fost colaboratori frecvenţi la Vocea Rusiei pe vremea când acest post de radio făcea propagandă bolşevică, bolşevism care ne-a ocupat ţara? (Bine, bolşevicii au ocupat-o şi pe a ruşilor, dar aici intrăm în alt subiect.) De ce aceste standarde duble?

Noi, ca şi cetăţeni ai României, avem dreptul şi datoria de a ne apăra patria, fiecare dintre noi. Trebuie să lăsăm deoparte inepţiile astea cu anti-americanismul, anti-rusismul, anti-maghiarismul, etc şi să vedem exact, în mod pragmatic care anume sunt interesele noastre, ale românilor. Orice discuţie despre patriotism trebuie să fie dezbrăcată de istericale rusofobe şi să conţină în mod obligatoriu şi interesele noastre româneşti, nu doar pe ale americanilor. Este evident faptul că suntem aşezaţi într-o poziţie strategică care nu poate fi ignorată nici de ruşi, nici de americani/UE. De ce să nu obţinem şi nişte avantaje pentru noi ca popor şi ţară, de ce trebuie să renunţăm la toate interesele noastre naţionale în favoarea altora? Acum, în momentul în care influenţele se schimbă, harta geopolitică este în reorganizare, dorim neapărat să ne surprindă coana Istorie din nou cu pantalonii în vine, ca de atâtea ori în trecut? Toată lumea internaţională fierbe de ultimele evenimente, încercând fiecare să tragă toate avantajele posibile spre propria ţară, iar noi ce facem? Avem nişte lideri politici inepţi, special numiţi de la o anume ambasadă, care toată ziulica nu ştiu cum să-şi ridice fustele mai tare în cap, pe banii noştri. Opiniile oficiale româneşti sunt spuse de domnii Soros şi Ghitănştain. E normal aşa ceva? Interesele poporului şi ale ţării sunt măturate sub preş, sunt promovate doar interesele găştilor de la conducere. Singurul lucru important a rămas numărul zerourilor din coada comisioanelor încasate. Ne cumpărăm propriul gaz de la americani, terenurile şi rezervele de apă potabilă ne sunt distruse, aurul ne va fi luat, urmând ca noi să rămânem să reparăm pe banii noştri toate daunele de mediu şi să înghiţim cianura rămasă în urmă. Chiar am orbit şi ne-am tâmpit cu toţii?

Dragi români, când vom înţelege şi noi oare cum e cu relaţiile astea internaţionale? Că nu există mari iubiri între ţări, fiecare încearcă să-şi apere cât mai bine propriile interese şi, dacă e să facem ceva pentru acest popor, trebuie s-o facem noi! Degeaba un anume partid chiar are „Prin noi înşine!” ca motto, din moment ce singurul lucru pe care-l face e să se poziţioneze cât mai avantajos la biberonul licuriciului. Dezamăgitor!

Adevărata trădare survine atunci când laşi la o parte interesele poporului care ţi-a dat mandat să-l reprezinţi şi începi să reprezinţi interesele unei terţe părţi, în locul celor legitime. Adică exact ceea ce fac politicienii noştri de 25 de ani încoace. Pe noi, cei care încercăm să apărăm interesele României, imediat ne etichetează ca fiind rusofoni/rusofili şi gata, au închis problema. Nimeni nu se gândeşte că poate nu e vorba de rusofilie/rusofonie, ci poate e vorba de românofilie, sau mai bine zis patriotism pur românesc. De exemplu, eu sunt un anglofon şi un amerofil convins. Le admir cultura, muzica, filmele, stilul de viaţă. Nu vorbesc o boabă de rusă, nu-mi place muzica rusească, pe de altă parte vorbesc engleza aproape ca limba maternă, am gândit în engleză timp de 7 ani şi jumătate. Dar, totodată, sunt un patriot român care nu uită nicio clipă faptul că la ora actuală interesele României trec prin Rusia. Dacă vrem să vorbim despre patriotism, trebuie să lăsam deîndată isteria rusofobă deoparte şi să ne uităm la lumină, indiferent de unde vine ea. Pentru binele nostru şi al generaţiilor următoare! Urgenţa maximă este să recăpătăm controlul asupra resurselor minerale proprii, asupra pământului ţării şi asupra economiei generatoare de plusvaloare şi să încercăm să hrănim de urgenţă acest popor românesc, nu pe cel american sau de-aiurea. Prietenie, prietenie, dar brânza-i pe bani! Generaţiile următoare ne vor blastema, dacă vom continua la modul inconştient la care o facem acum, deja imediat trecem de „the point of no return” de la care nu vom mai putea repara nimic, orice am mai face. După ce ne vom trezi că nu mai avem apă potabilă, nu mai avem teren pentru agricultură, nu mai avem resurse minerale, nu mai avem pământ proprietate românească pentru agricultură va fi mult prea târziu domnilor, dezastrul total şi ireversibil e foarte aproape. Eu vă întreb doar atât: cât de inept poate fi cineva încât să-şi cumpere propriul gaz românesc de şist de la americani la preţul la care ruşii ne vând gazul lor rusesc, extras din solul lor, nu pe-al nostru? Nu mai vorbesc de faptul că redevenţa este minusculă (statul subvenţionează firma Chevron cu 90% din preţ pe banii noştri, cum s-ar zice) iar distrugerile provocate mediului sunt ireversibile, această tehnică a fracturării fiind incompatibilă cu viaţa? Americanii îşi permit la ei acasă, au teritorii mari şi pustii, noi nu ne permitem acest lux. Adică ei ne pun rău cu ruşii, ne stârnesc rusofobia atavică astfel încât să nu mai cumpărăm gazul rusesc şi ne aduc în situaţia paradoxală în care ne cumpărăm propriul gaz la preţul gazului rusesc iar noi suntem suficient de tâmpiţi încât să o facem? Oameni buni, chiar îmi vine să vă desenez o schiţă pentru a înţelege mai bine grozăvia acestei enormităţi, în ce hal ne-au adus!

Aţi văzut cumva vreo mare investiţie strategică americană, vreun obiectiv important, ceva? Vreun Transfăgărăşan (probabil făcut de Bechtel), vreun Porţile de Fier, ce alte investiţii americane există în România în afară de sondele Chevron care ne vând nouă propriul gaz, la preţ de gaz rusesc? Ce alte investiţii există în afară de faimosul scut de la Deveselu care de fapt e în interesul americanilor, nu al nostru? Acel scut se va face şi pe bani româneşti dar nu este pentru a apăra România, ci dimpotrivă, o va transforma într-o ţintă sigură. Scopul lui este de a bloca rachetele ruseşti să ajungă mai departe de teritoriul ţării noastre, noi suntem doar carnea de tun, teritoriul protejat de acel scut e mai departe şi n-are nicio legătură cu interesele noastre naţionale.

Am întâlnit pe Facebook un domn care-mi sugera să emigrez în Coreea de Nord sau în Rusia, dacă nu apreciez valorile şi civilizaţia euro-atlantică. Problema nu se pune aşa. Am trăit 7 ani şi jumătate în acele „valori” şi pot să le apreciez foarte bine. Ele au un dublu standard şi li se aplică doar lor, nu sunt pentru naţiunile colonizate de mâna a 2-a, a 3-a, cum suntem noi consideraţi de către Vest. Pe noi nu ne-au invitat la masa lor pentru a servi noi masa împreună cu ei, ci suntem doar chelnerii care-i servesc pe ei. Ce-i al lor e doar al lor, ce-i al nostru e şi al lor. Vestul are o civilizaţie avansată deoarece au colonizat ţările sărace şi au cărat totul de-acolo. La ce valori au jefuit de pe tot globul de-a lungul istoriei, ar fi chiar culmea să nu aibă infrastructură şi civilizaţie în lumea lor! Problema e că acea civilizaţie are nevoie de resurse tot mai multe pentru a nu degenera, or resursele se cam termină. Astfel că s-a născut neo-colonialismul mascat care e în floare zilele astea, de aici apar şi eternele standarde duble. Ce au voie să facă şefii lumii, n-au voie să facă pârliţii. Noi sau Crimeea nu avem voie să utilizăm mijloacele democratice, cum ar fi nişte referendumuri, de exemplu, aceste valori democratice sunt scoase de sub preş doar atunci când are NATO nevoie de un pretext de război pentru a-şi face o bază militară, cum a fost în Iugoslavia, de exemplu.

Preluare: Vocea Rusiei / Autor: Cosmin Gheorghiţă 

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

15 COMENTARII

  1. Da de asta ce ziceti ?
    Asa-i ca-s rusofil ?
    Merita sa gandim pentru copii nostrii…..insa….putina ,,violenta,, nu ne strica cu acesti nemernici tradatori de neam !
    Ca,altfel…..vorbim degeaba…..ei nu stiu decat de frica,bata si viata!….adica viata lor…..de ce naiba suntem noi atata de mici genetic?
    Ne este frica ca murim si nu folosim viata,de aceea tradam oriunde,oricand,pe oricine,pentru arginti ?
    Mari corcituri au ajuns atunci romanii….si eu le doream sa fie ca cei de acum 2000 de ani!
    Ne trezim sau nu ?

  2. Daca umblati cu steagul Romaniei peste tot inseamna patriotism ? Scuze , nu , daca faci ceva pentru Romania ai nume si eticheta de patriot,nationalist

  3. Dragi români, când vom înţelege şi noi oare cum e cu relaţiile astea internaţionale? Că nu există mari iubiri între ţări, fiecare încearcă să-şi apere cât mai bine propriile interese şi, dacă e să facem ceva pentru acest popor, trebuie s-o facem noi! Degeaba un anume partid chiar are „Prin noi înşine!” ca motto, din moment ce singurul lucru pe care-l face e să se poziţioneze cât mai avantajos la biberonul licuriciului. Dezamăgitor!

    Adevărata trădare survine atunci când laşi la o parte interesele poporului care ţi-a dat mandat să-l reprezinţi şi începi să reprezinţi interesele unei terţe părţi, în locul celor legitime. Adică exact ceea ce fac politicienii noştri de 25 de ani încoace. Pe noi, cei care încercăm să apărăm interesele României, imediat ne etichetează ca fiind rusofoni/rusofili şi gata, au închis problema. Nimeni nu se gândeşte că poate nu e vorba de rusofilie/rusofonie, ci poate e vorba de românofilie, sau mai bine zis patriotism pur românesc

  4. Domnul” ăla, care se pare că apreciază valorile şi civilizaţia euro-atlantică, este doar un simplu bou. Născut dintr-o familie incultă, că maică-sa nu auzise despre mijloace contraceptive, că nu ne mai „bucura” cu ideile unui spălat pe creier şi prost pe deasupra. Că vorba aia, cu prostul neşcolarizat, te lupţi puţin şi ai scăpat. Dar duci o luptă colosală cu prostul care are şcoală.

  5. Pentru că votăm ca proştii, suntem superficiali şi luăm totul ca atare, aşa cum ni se serveşte, fără să verificăm, fără să ne punem întrebări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.