Germania și celelalte state europene care încurajează migrația arabă în masă, obligând toate celelalte state ale Uniunii Europene să permitâ același lucru, nu au, în final, nicio scuză pentru permisivitatea impardonabilă cu care permit așezarea pe Bătrânul Continet a sutelor de mii de migranții-refugiați din țările Orientului Mijlociu sau Africii, fără să știe cine sunt și de unde vin și fără să aibă vreo garanție că se vor integra aici.
Sami Aldeeb Abu-Sahlieh, creștin palestinian de cetățenie elvețiană, director al Centrului de drept arab și musulman pentru Europa, professor la mai multe universități din Elveția, Franța și Italia un om care cunoaște cu adevărat ce înseamnă islamul și care sunt problemele sociale pe care le generează, avertizează cu multă onestitate că europenii „se vor sinucide” dacă nu vor trata cu maximă responsabilitate imensul aflux de emigranți musulmani, subliniind că „refugiații musulmani primiți în ultima vremea cu miile pun învățăturile Coranului și ale lui Mahomed deasupra drepturilor omului și a oricărei alte legi.”
Prin urmare, cât de responsabili sau iresponsabili sunt liderii europeni în frunte cu Angela Merkel care încurajează în Europa formarea unei mixture indefinite de rase și religii incompatibile prin definiție. Este acesta un joc globalist pentru crearea unei Europe informe, divizată și conflictuală, încapabilă de rezistență în fața supremației bancherilor și corporațiilor.
Multe spune în acest sens declarația lui George Soros care spune că Europa ar trebui să primească un milion de imigranți arabi pe an…
Mesajul lui Sami Aldeeb Abu-Sahlieh:
„Dacă Europa nu vrea să se sinucidă pe plan civilizațional, ea trebuie să știe că refugiații musulmani primiți în ultima vremea cu miile, pun învățăturile Coranului și ale lui Mahomed deasupra drepturilor omului și a oricărei alte legi.
Pornind de la acest adevăr, țările occidentale care primesc refugiați musulmani trebuie să-i avertizeze că aceste învățături islamice nu-și au locul pe teritoriul lor și că doar legile votate de parlament trebuiesc respectate.
Acest avertisment trebuie făcut în scris și fiecare refugiat trebuie să se angajajeze, tot în scris, că va abandona învățăturile islamului, contrare drepturilor omului și legilor țării de primire. Încălcarea acestui angajament va duce la retragerea dreptului de azil și la expulzarea imediată din țară.
Aceste țări trebuie să arate, negru pe alb, normele islamice care intră în conflict cu drepturile omului și legile țării de primire, astfel încât totul să fie clar.
Aceste țări trebuie să-i învețe pe copiii solicitanților de azil că normele islamice contrare drepturilor omului și ale țării gazdă nu sunt valabile în aceasta.
În plus, acestea trebuie să controleze strict moscheile care au devenit, din păcate, cuiburi de teroriști în toate țările occidentale. Fiecare imam care predică normele islamice contrare drepturilor omului și legilor țării trebuie să fie expulzat și moscheea sa închisă.
Mai bine să superi la început, decât să regreți la sfârșit… Și să vezi țările occidentale devastate. Trebuie realizat, în sfârșit, că învățăturile islamului sunt cauza distrugerii țărilor din care provin acești refugiați și că aceste învățături vor distruge și țările de primire, dacă ele nu le vor interzice pe teritoriul lor.
Semnalez aici că Convenția privitoare la refugiați stipulează, la articolul 2:
‘Fiecare refugiat are, față de țara în care se găsește, îndatoriri care comportă mai ales obligația de a se conforma legilor și reglementărilor, cât și măsurilor luate pentru menținerea ordinei publice’”.
Sami Aldeeb Abu-Sahlieh
Corect ar fi sa se scemenze un document in acest sens De ambele parti , cu urmarea de a fi expulzati daca nu se respecta.
Legumele europene vor fi sinucise , prea multe drepturi si ifose prea greu de exploatat ! !
Nu înțeleg ceața de pe ochii occidentalilor….!!!..sunt curios cum o să gestioneze România problema migranților….!!!
Bingoooooooooooooooooooooooooo
initial ii banuiam ca ar fi malefici; acum ii banuiesc de prostie crasa
Sunt total iresponsabili …sa nu uitam ca politicienii sunt trecatori ..deci nu le pasa …vor premii ,ovatii ,imagine si restul ..numai ca de suferit vom suferi noi oamenii normali .
Este ..ia aduceti-va aminte cam ce sa intamplat in 1999 …atunci a inceput totul …
CE??? TURCII MUSULMANi au fost INVITATI deja din 1961 în GERMANIA, iar în Anii ’70 NU i-a dat afara / trimis ACASA, când NU mai aveau de LUCRU ptr. ei, ci i-au lasat sa-si aduca FAMILIILE, adica tot CLANUL !!!???… Astfel s-a format o Societate PARALELE… Când si-au dat seama de asta, Nemtii au început sa-i INTEGREZE, dar de-atunci au început sa patrunda în Posturi cheie, si în Politica… Azi NICI ca se mai pot desparti de ei, însa f. multi N-AU învatat LIMBA, NICI într-a 3-a GENERATIE, dându-i zor cu RELIGIA, cu MOSCHEELE, cu SALAFISMUL si cu ISLAMISMUL… Si unde va duce aceasta, s-a vazut si se vede…
Jalnic! Se va distruge tot ce era mai bun!
Europenii sunt un amestec de rase. Inca o combinatie cred ca este benefica. Cred ca Europa va rezista. Este o noua provocare. grea ce-i drept, dar nu insurmontabila.
Merkel mișcă piesele. Iresponsabilă ar fi (conform Planului Kalergi) să nu facă asta!