Mici chestii ciudate în viață II

4

Carte de identitateLb. rom.: C.I.

Limba română are prescurtări pentru orice… inclusiv pentru „pentru”: „ptr” în „lb. rom.”. Te-ai salvat de trei litere din șase, e o realizare. Trăim în țara prescurtărilor, abrevierilor și acronimelor. S-ar părea că, dacă în urmă cu nu mai mult de… 75 de ani mai nimeni nu practica treaba asta, scrisul și cititul, încă nu ne-am intrat în mână. Preferăm prescurtările, ca să scăpăm mai repede de corvoada asta. Totul e pe scurt-înainte aici, fără complicații. Plecând de la… tine…

Stai într-un jud., într-un mun., într-un sec., pe o str. sau blv, la un bl., pe o sc. sau la un nr., la un et., într-un ap.. Când ți le spun așa, parcă nici nu mai vrei să te mai duci acasă, e un loc straniu, dar așa scrie în cartea ta de identitate „…Ce au făcut ăștia cu casa mea!” Nici nu știi asta! Ești atât de obișnuit cu ele, încât nici nu ți-ai dat seama.

Și acum, dacă stai și te gândești, dacă ar fi pus toate cuvintele astea întregi acolo, ce s-ar fi întâmplat? Trebuia să-i mai dea o filă de plastic? Nu, nu au vrut, au vrut să te încurce! Sistemul, sistemul a vrut să-ți arate că te controlează! Știe mai bine decât tine unde stai! Tu știi de „stradă”, nu!, e „str.”. „Ești al nostru!”

Dacă le puneau întregi era mai plină „cartea”, parcă își merita numele, parcă avea mai multă informație despre tine. Te puteai chiar mândri cu ea și cu tine. Puteai să o arăți și să spui: „Și asta numai în cartea de identitate…” În rest, sunt compendii… Așa ce poți să spui? S-a scris o carte despre tine… și-i mai mult goală! Ce fel de intelectual ești tu?! Poza ocupă cel mai mult spațiu. Dar tot nu te avantajează deloc. Te-au pus să fii serios, nu ți se văd nici gropițele din obraji, nici dantura perfectă și lanțul de aur nu ți-l puteai pune pe deasupra cămeșei, de data asta chiar ieșea prea mult în evidență.

Nici măcar sexul nu au putut să ți-l pună întreg …mă rog, corect. Ți-au pus „M” sau „F”. Ce fel de M. ești tu?! Sunt scrise un „M.” și un „F.” scurt, într-adevăr (pardon de expresie!, pentru M.-uri), dar cine îți dă garanții… pentru utilizarea lor în vorbire. Cine răspunde dacă ți-l pronunță, pentru bărbați „Mmm”… Da… Să zicem…, iar pentru femei „Fff”… Ce să mai spui… Sunt unii care țin la chestiile astea! La … „M.”-ul lor… Despre „F”… Ce să mai spui… „- Sexul?” „- Mmm…”. Nu vrei să auzi așa ceva despre tine, din partea unui străin, mai ales din partea unui străin! Ce știe el?! Vârsta, problemele, stresul!…

Nu știu ce spune „M.”-ul sau „F.”-ul ăsta despre tine, în ziua de astăzi poate să nu spună nimic sau poate să spună orice. Dar cartea de identitate spune ceva despre țara în care trăim. Uitați-vă într-o cartea de identitate românească. Este în trei limbi: franceză, română și engleză. Da, da, așa scrie pe ea, în ordinea asta, de la stânga la dreapta, așa cum citim noi, nu evreii. De parcă te obligă să treci prin Franța măcar puțin ca să ți-o dea, sau măcar să înveți franceza. După ce ți-ai luat-o, ți se face puțin teamă că toate se citesc de acum înainte prima dată în franceză, apoi în română în țara asta… și tu o să trebuiască să aștepți… Toate sunt în trei limbi: și numele, și prenumele, și domiciliu/adresse/address. Dar mai ales cei mândri de sexualitatea lor, metrosexualii, pot să fie satisfăcuți, în sfârșit, când se uită în cartea de identitate: despre sexul lor se vorbește și în două limbi stăine internaționale. Numai că aproape la fel, „sex/sexe/sex”… Nu le poți avea pe toate! Și nu vorbesc despre femei. În franceză „sex” are un „e” în plus, „sexe”, dar tot un „e” scurt, nu „eee”, francezii ăștia nu se satură niciodată. Nu are nimic în plus, nu e „é”, nu poți să pui… accentul pe el, nici ascuțit, nici grav, nu-i nici circumflex, ghinion!… dar e al tău!

Când a fost vorba despre sex, „autorii” cărții de identitate au vrut să fie riguroși, au scris în toate cele trei limbi: „sex/sexe/sex”, română, franceză, engleză. Da, în țara asta noi nu ne jucăm cu sexul! Îl trecem prin toate limbile, dacă trebuie! Cu ordinea limbilor în care ți se prezintă documentul, „cartea de identitate”, e o altă discuție, românii pot să fie confuzionați că au ajuns în altă țară tocmai când se duceau să-și ia identitatea… Multilingvismul este cel care trebuie respectat, chiar și atunci când nu prea există. Francezii nu pot să vadă că de pe cartea ta de identitate lipsește… tocmai sexul lor. Cu românii e altceva: ei pot citi că ar putea să aibă mai multe „sexe”, au timp să-și revină, trăiesc în România. Dar o lungim prea mult cu sexul ăsta, și lungimea e deja mult supraevaluată!…

Jud., mun., sec., str., blv, bl., sc., nr., et., ap.. Deci, statul pune… semnele astea în actele tale, dar dacă te ia la întrebări și tu spui că stai în mun. București, sec. 2, str. Avrig (chiar există!), nr. 71, et. 1, ap. 3… ai comis ultraj. Polițistul nici nu stă pe gânduri, te arestează! De ce?! Așa scrie aici! Voi mi l-ați dat! Dar acum, dacă vă spun cum mi-ați scris voi mie, vă jicnesc, da? Dar voi ce mi-ați făcut mie?!…

Toate instituțiile au prescurtări, pe lângă abrevieri, care nu știi niciodată ce înseamnă decât dacă lucrezi acolo, ai avut de-a face mult cu una dintre ele sau… ești autist. Și astea, cele mai importante, care ți-au dat ție acte. Și toate înseamnă ceva sau duc către ceva. Parlamentul e „parlam.” Parlam, parlam, parlam, de mă și doare capul! Parla italiano, și ăștia îs cei mai vorbăreți… Guvernul e „guv”. „Guv”-ul ăsta parcă e ceva în care bagi, intră sau scapi ceva, bani, spre exemplu, și nu-i mai recuperezi niciodată. S-au dus pe guv… Despre Președenție ce să mai spui? Se prescurta „preș.” chiar și înainte de Iohannis…

Pentru cartea de identitate știți cui trebuie să fim recunoscători? Scrie pe ea. Lui SPCLEP. Serviciul Public Comunitar Local – promit că termin curând! – de Evidență a Persoanelor. Da, SPCLEP. Așa că ridicați mâinile în aer și strigați: SPCLEP! SPCLEP!

ciudat-portert-fata-straniu-confuz-figuraCitește și: Mici chestii ciudate în viață
                                        A murit Ion 
Palpitant e ca Ion să fi fost întâlnit de curând. Reacția imediată și inevitabilă:
 „- Păi, cum să moară?!  M-am întâlnit cu el ieri!” Mda... S-ar părea că asta nu
 l-a ajutat prea mult. Nu a avut un efect miraculos, poate  numai de data asta.
 A murit oricum, în ciuda întâlnirii cu tine! El o fi reacționat la întâlnirea asta
 cu tine, dar ficatul lui nu, ciroza a continuat să evolueze rapid. Nu a fost deloc impresionată! Nu ai niciun 
efect asupra organelor interne ale oamenilor! Asta e sigur!

4 COMENTARII

  1. Apropo de cartea de identitate , pe a mea , preschimbată în 2014 scrie că e valabilă până în ……2074 !!!!! Sunt curios ce v-a scrie pe următoarea !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.