Omul unisex, Omul nou

În lupta neobosită de uniformizare, de impunere a propriilor canoane în chip de adevăruri universale, „stânga progresistă”, extaziată de propriile posibilități căpătate astăzi, mai ales pe terenul fertil al Suediei, face pași glorioși în crearea omului nou. Orgoliul său reușește să impună societății, însăși societății, idealurile sale, siluind firescul și naturalul, pentru a o transforma într-o societate în armonie cu sine și pentru a reduce toate cele existente la o asemănare cu propria imagine despre societatea ideală – în chip de totală și eternă apoteoză și generalizare a progresismului stângist.

Tartuferia țeapănă și moralizatoare menită să ne conducă, sau mai bine spus să ne seducă la lupta împotriva discriminării de gen a atins paroxismul în Suedia, unde echitatea sexuală a ajuns la extrem.

Stângiștii și-au pierdut limitele și au depășit toate barierele într-o încercare de a șterge cu totul diferențele firești, evidente, „de când lumea”, dintre femei și bărbați, pentru realizarea egalității și uniformității.

De la inventarea, la mijlocul anilor ’60, a pronumelui neutru „hen”, care i-a înlocut pe „el” și „ea”, s-a ajuns în zilele noastre la controlul jocurilor stereotipe dintre copii în grădinițe și numele „unisex”.

Totul pornește de la ideea că autoritățile și societatea nu ar trebui să tolereze niciun fel de distincții între sexe, să îi înțeleagă pe cei care nu au o identitate sexuală clară și să accepte căsătoriile între persoanele de același sex. Ceea ce doresc însă astăzi activiștii „genului neutru” este o societate care șterge complet rolurile tradiționale femeie – bărbat și stereotipurile lumești în modul cel mai profund.

Câteva obiective și realizări ale activiștilor „genului neutru”:

– Dreptul părinților de a alege orice nume doresc pentru copilul lor. În prezent, există o listă de 170 de nume „unisex” în Suedia. Activiștii spun că numele nu trebuie legate de gen, așa încât părinții să își poată numi fiica „Mihai” și fiul „Iulia”.

– O companie producătoare de haine pentru copii a eliminat secțiunile clasice „băieți” și „fete” din magazinele sale, astfel încât copiii să fie îmbrăcați de o manieră neutră.

– Un producător de jucării a promovat o imagine de campanie în care un băiat costumat în Spiderman împinge un cărucior de păpuși roz, în timp ce o fetiță se plimbă cu un tractor galben.

– Federația Suedeză de Bowling și-a anunțat intenția de a unifica turneele de femei și bărbați în turnee unisex.

– Politicieni democrați au propus instalarea de toalete unisex, pentru ca utilizatorii să nu fie constrânși să se auto-clasifice drept femei sau bărbați.

– Mai multe grădinițe au interzis referințele la sexul copiilor înscriși, oferind ca alternativă utilizarea numelor proprii sau apelativul „prietene”. O educatoare va saluta așadar cu „Bună dimineața, prieteni” sau „Bună dimineața, Mihai, Iulia, Tom”, și nu „Bună dimineața, băieți și fete”. Se crede că astfel ar fi îndeplinită cerința din curricula națională potrivit căreia grădinițele trebuie să „contracareze modelele tradiționale de gen și să dea fetelor și băieților oportunități egale de a dezvolta abilități și preocupări fără limitarea rolurilor stereotipe de gen”.

– Pronumele neutru „hen”, ce înlocuiește deopotrivă „han” (el) și „hon” (ea), a intrat oficial în versiunea online a Enciclopediei Suedeze.

Anunțul a venit într-un context deja agitat de apariția unei cărți pentru copii, prima cu personaje „de gen neutru” – «Kivi och Monsterhund»  (Kivi și Monsterdog), de Jesper Lundqvist. Aici apar pentru prima dată cuvinte „neutre” precum „mappor” și „pammor” („tata” și „mamă”), în loc de tradiționalii „mammor” și „pappor”.

Se dorește includerea termenului „hen” în Dicționarul Academiei Suedeze, organismul care acordă Premiul Nobel pentru Literatură.

În toamna lui 2011, 200 de profesori au luat parte la un forum organizat de guvernul suedez în cadrul căruia s-a discutat în principal despre modul în care „șabloanele tradiționale de gen” trebuie evitate în școli.

Există cel puțin o grădiniță la Stockholm – «Egalia» – unde totul este construit de o manieră care neagă aspectul tradițional de gen și modelele parentale clasice (mama crește copiii și tatăl aduce bani în casă). În pretinsa tentativă de a nu limita dezvoltarea copiilor, educatorii folosesc cât mai puține expresii de gen.

– Partidul Ecologiștilor sugerează înființarea unor posturi de „pedagogi de gen” în grădinițe, care să supravegheze buna implementare a conceptelor.

De la discriminare de gen la negarea identității

Cei care se opun acestei politici – și câștigă teren pe zi ce trece! – subliniază că cei mici pot fi afectați în plan psihologic și social, devenind confuzi, fiind bulversați la sugestia că ar exista un al treilea gen, „intermediar”, într-un moment în care mintea lor descoperă lumea și trupurile lor se dezvoltă.

De fapt, adulții nu ar trebui să intervină în procesul de descoperire a propriului gen și sexualitate deloc.

În realitate, cu intenția de a elibera copiii de normele clasice, tradiționale, activiștii „genului neutru” supun copiii unor noi seturi de reguli și norme. În timp ce pretind că le oferă liberate, le impun. Anumite jocuri de copii devin tabu, limbajul cunoaște noi limitări, iar interacțiunile și atitudinea celor mici sunt atent supravegheate de educatori.

Unele instituții de învățământ suedeze au dus la extrem aceste tendințe. O școală a eliminat mașinile din stocul de jucării, pentru că băieții le-au acordat mai multă atenție decât altor jucării. O grădiniță a eliminat orele de „joacă liberă” din program, întrucât copiii „creează jocuri stereotipe de gen, concepte care sunt cimentate în acest mod. În joaca liberă apar ierarhia, excluziunea și primele semne ale abuzurilor între copii”. De fapt, ce se întâmplă este eliminarea naturaleții, a firescului, din viața acestor copii.

Fiecare detaliu al interacțiunilor dintre cei mici ajunge să fie analizat la microscop de adulții îngrijorați. Viața copiilor pare a fi monitorizată acum în Suedia minut cu minut, de la modul în care își fac prieteni la jocurile pe care le inventează și cântecele pe care le reproduc.

Franța: Cuvintele „mama” și „tata” interzise, pentru a nu discrimina homosexualii

Nebunia merge mai departe în Franța, care, odată cu legalizarea căsătoriilor homosexuale, vrea să scoată din documentele oficiale, mai ales din Codul civil, cuvintele „mama” și „tata”, pe care le înlocuiește cu apelativul „părinți”, atât în cazul căsătoriilor homosexuale, cât și în cele heterosexuale.

„Căsătoria este o uniune între două persoane, de sex diferit sau de același sex”, se arata în proiectul de lege al guvernului francez care legalizează căsătoriile homosexuale. Astfel, conform noii legi, referințele la „mama” și „tata” din Codul civil sunt înlocuite, pur și simplu, de cuvântul „părinți”. Legea oferă, de asemenea, drepturi egale de adopție în cazul cuplurilor homosexuale sau heterosexuale.

Inițiativa a stârnit revolta catolicilor. „Familia este amenințată”, a declarat însuși Papa Benedict al XVI-lea, în timpul unei întâlniri cu prelații catolici francezi. Reacții controversate au fost și în rândul clasei politice franceze. Unii aleși locali au anunțat chiar că vor refuza să oficieze căsătorii homosexuale. Sunt politicieni care cer chiar organizarea unui referendum pe această temă. Însă proiectul stângist de schimbare a omului trebuie să continue, iar opoziția va fi estompată, ca de obicei, ”democratic”, sub valul așa-ziselor ”dezbateri” în care câștigător, după întreaga confuzie inerentă, va fi cel care face jocul. Strict ”democratic”!

În mai 2013, un milion de francezi – după cum au spus organizatorii, 150.000 – potrivit poliției – s-au strâns în centrul Parisului pentru a protesta împotriva legalizării căsătoriilor între persoane de același sex, lege susținută de socialiști. 300 au fost arestați de cei 4.500 de polițiști trimiși pe străzi.

„Scoateți-i pe acești dușmani ai democrației din Parlament”, ordonase cu o lună în urmă președintele Adunării Naționale, după votarea legii, atunci când poporul ajunsese printre „reprezentanții săi”, socialiștii, care își câștigaseră locurile datorită altor promisiuni electorale decât legalizarea căsătoriilor homosexuale, de bună seamă.

Prima țară care a legalizat căsătoriile gay a fost Olanda, în 2001. Între timp, uniunile între homosexuali sunt recunoscute din punct de vedere legal în Argentina, Belgia, Canada, Islanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia. În Statele Unite, căsătoriile gay sunt recunoscute în anumite state. În primăvara lui 2012, pentru prima dată în istoria sa, Parlamentul European a recomandat ca toate țările europene să legalizeze uniunile între persoane de același sex.

Dar dintre toate statele în care încearcă să elimine discriminările dintre sexe, Suedia este cea mai avangardistă. Politicieni și organizații se întrec în a elimina orice fel de distincție între sexe, de la posibilitatea ca părinții să-și boteze băiețelul cu nume de fată, sau invers, la haine unisex, și toalete neutre. Dar cel mai original este proiectul privind introducerea unui nou pronume în versiunea online a Enciclopediei Naționale: „hen”. Acesta ar fi „pronume personal neutru din punct de vedere al genului”, și ar trebui să înlocuiască pronumele personale de gen masculin și feminin: „el” (han în suedeză) și „ea” (hon).

Veneția interzice în formularele oficiale cuvintele „mamă” și „tată”

2013. Guvernul municipal al Veneției (Italia) trece o nouă lege care interzice folosirea termenelor de „mamă” și „tată” în formularele pe care trebuie să le completeze părinții atunci când vor să își înscrie copiii la o grădiniță sau școală de stat.

Politica „drepturilor civile și anti-discriminării” a fost introdusă pentru că „asemenea schimbări de limbaj sunt fundamentale pentru combaterea stereotipurilor”.

Termenii sunt înlocuiți de formulările „părinte 1” și „părinte 2”. Vestea nu a fost primită deloc bine de italieni, care și-au exprimat nemulțumirile pe internet și chiar au amenințat-o pe Camilla Seibezzi, care conduce o comisie înființată pentru drepturile LGBT și politici anti-discriminatorii și care a avut inițiativa acestei legi.

„Prima mea alegere nu este să fiu populară. Sunt convinsă că am făcut ce trebuia. Este un pas mic către obținerea drepturilor civile pentru toți”, spune Camilla Seibezzi, amintind că deși „familiile curcubeu” nu sunt recunoscute de legea italiană, ele fac parte din realitatea vieții de zi cu zi.

Nici politicienii nu au răspuns prea bine, mulți spunând că această comisie a fost înființată din dorința primarului, dar majoritatea nu a fost consultată.

Universitatea din New York interzice apelativele „Domn” și „Doamnă”!

2015. Conducerea Universității municipale din New York le cere tuturor profesorilor și angajaților să nu se mai adreseze cu „Domnule” și „Doamnă”, deoarece sunt ofensatoare și discriminatoare.
Louise Lennihan, rector interimar al City University of New York, a adus la cunoștința personalului noua politică, explicând că „Domn” și „Doamnă” nu sunt „gender inclusive”.
Noua politică este inspirată, bineînțeles, din teoria genului, care spune că nu are nicio importanță sexul anatomic cu care se naște Omul, ci mediul, educația și propria alegere a acestuia. Astfel, un copil de sex masculin poate, prin educația și mediul în care crește, să descopere că este atras de a deveni fetiță. El nu trebuie constrând în vreun fel nici măcar de părinți, ba chiar trebuie să i se ofere toată libertatea de a alege ce vrea să fie: băiat, fetiță, transsexual, bisexual etc.

Orice constrângere tinde să devină ilegală și se pedepsește de către noua legislație. Or, „gender inclusive” sau „neutru din punct de vedere al genului”, este o politică prin care nimeni nu trebuie să se simtă încadrat într-un sex sau gen.

Într-o circulară, Louise Lennihan, informează asupra noilor politici:

„Începând cu primăvara lui 2015, politica este de eliminare din salut și modul de adresare către studenți, candidați și terțe părți a oricăror referiri la genul acestora. În consecință, „Domnule” sau „Doamnă” trebuie omise din formulele de adresare”.

În schimb, personalul universității trebuie să se adreseze studenților cu numele mic, în așa fel încât să se creeze un „mediu mai tolerant și mai neutru”.

Aberații sfidătoare

Totul este pe cât de aberant, pe atât de sfidător. Este adusă în față libertatea homosexualilor de a adopta copii și se ajunge astfel ca, pentru, să zicem 1% din populație, să se facă legi care să afecteze, să schimbe viața celorlalți 99%, așa cum nu și-au dorit.

În Anglia legea vrea să impună ca în casă copilul să își strige părinții cu „părinte 1” și „părinte 2”, pentru a nu fi lezată mândria homosexualilor, care vor să adopte copii, dar nu suportă ca unul din „parteneri” să fie strigat de copil „mama”.

Se schimbă regulile milenare de conviețuire, arbitrar și artificial, prin legi, de dragul unei minorități infime, dar foarte vocală și exchibiționistă, susținută perfid de artizanii omului nou, uniform, conform, lipsit de trăsături distincte relevante, de personalitate, masculină sau feminină, de naționalitate, de cultură națională, de vreun sentiment al apartenenței, de vreo credință, religioasă sau de alt fel, de o identitate. Totul fiind transformat în opțional și nesemnificativ.

În acest timp, majoritatea a devenit apatică, tembelă, confuză și conformă, capabilă să accepte orice doar de dragul unei liniști iluzorii care o va lăsa să-și vadă de viața sa.

„Zicând că sunt înțelepți, au înnebunit”

A transmite copilului valori și principii morale solide, călăuzitoare pentru întreaga viață și indispensabile pentru o personalitate echilibrată este numit astăzi „îndoctrinare”, în vreme ce stimularea unui comportament deviant, precum participarea sau înrolarea în rândul unor așa-ziși „non-conformiști sexual” sau schimbarea de sex ori „identitate de gen” la aceleași vârste fragede poartă amprenta normalității!

Totul de dragul unei pretinse înalte gândiri filosofice umaniste pe care, la drept vorbind, nu o mai înțelege nimeni de multă vreme… Totul într-o lume anormală în care vedem împlinirea cuvântului Sfântului Apostol Pavel: „Zicând că sunt întelepti, au înnebunit” (Romani 1, 22).

„Revoluția sexuală” și redefinirea instituțiilor fundamentale ale societății este însoțită (ca în universul orwellian din «1984») de modificări lexicale halucinante.

Astăzi însă intrăm în jocul final al zbaterilor asupra drepturilor homosexualilor și a semnificației conceptului de homosexualitate. Conservatorii au fost deraiați de la convingerile lor, atât în tribunale, dar într-o și mai mare măsură în fața opiniei publice. A devenit ceva obișnuit să se afirme că singurul cauze ale împotrivirii la căsătoriile de același sex stau în bigotism sau sunt religioase, dintre care niciunul nu are poziția sau statutul de a determina legi sau standarde publice.

Toate acestea au în realitate o importanță mai mare decât pot oamenii din ambele tabere să perceapă și din motive care ocolesc chiar și cel mai înfocat oponent al drepturilor exchibiționiste ale homosexualilor.

În 1993, un articol din publicația «The Nation» din Statele Unite identifica cauza drepturilor homosexualilor ca fiind apogeul și punctul de pornire al războiului cultural:

„Toate curentele de eliberare ale zilelor noastre sunt subsumate în dezbaterea gay. Mișcarea gay este în unele aspecte similară mișcărilor experimentate de alte comunități din trecutul națiunii, dar în același timp este ceva mai mult, deoarece populația se confruntă cu o criză a identității sexuale, fapt pentru care homosexualii au fost forțați să-și inventeze o cosmologie ca să o înțeleagă. Nimeni nu spune că schimbările vor veni ușor. Dar este posibil ca o minoritate mică din punct de vedere numeric și disprețuită să schimbe America pentru totdeauna”.

„Cauza mișcării gay” este în realitate forțată pentru a se ajunge la această schimbare.

Codul lui Hammurabi

Codul lui Hammurabi este pravila cea mai veche de legi o omenirii care a tratat despre familie, un barometru care reflectă valorile de început ale societății omenești, acum 4000 de ani. Este cel mai timpuriu document scris din istoria omenirii în care găsim cuvintele „soț”, „soție”, „căsătorie”, „familie”, „divorț”, „adulter”, „copii”, „bărbat” și „femeie”.

Codul lui Hammurabi a fost scris pe vremea împăratului babilonian Hammurabi care a trait pe la 1760, în urmă cu mai bine de 3.750 de ani. E un document secular, nu poate fi atacat astăzi ca fiind ficțiunea unei zeități, precum cele zece porunci ale Vechiului Testament.

Codul lui Hammurabi este un punct de reper secular foarte util pentru a evalua nivelul de degradare al valorilor contemporane prin comparație cu valorile codificate de babilonieni în urmă cu  3.750 de ani, pentru că el constituie codificarea în scris a principiilor de conviețuire socială practicate de civilizația babiloniană acum 4000 de ani. Descrie atât normele de conviețuire acceptabile, cât și pe cele neacceptabile.

Descrie valori și norme de conviețuire socială care foarte probabil au fost practicate vreme de sute ori chiar mii de ani înainte de a fi codificate.

Cuvantul „căsătorie” apare în Cod de 13 ori, cuvântul „soț” de 44 de ori, „soție” de 67 de ori, „adulter” de 3 ori, „familie” o dată și „divorț” de 3 ori. Cuvântul “sex” nu apare deloc.

Pentru societatea babiloniană de acum 4000 de ani căsătoria era importantă, relațiile între soț și soție bine definite pentru a proteja unitatea familiei, iar lipsa cuvântului „sex” denota că, spre deosebire de societatea de astăzi, societatea primitivă nu era obsedată de sexualitate. Divorțul este menționat ca fiind îngăduit în cazul în care femeia era stearpă, iar adulterul era pedepsit cu moartea. Un bărbat care își părăsea familia nu se mai putea întoarce la ea, iar soția lui avea dreptul să se alipească casei unui alt bărbat. Pedepsele aspre pentru adulter și abandonul familiei indică că babilonienii luau în serios protejarea familiei și a căsătoriei.

Paragraful 128 afirmă „dacă un bărbat și-a luat o nevastă, dar nu a făcut un contract de căsătorie cu ea, acea femeie nu este soția lui”. Căsătoria era constituită dintr-un bărbat și o femeie, bărbatul fiind numit „soț”, iar femeia „soție”. Pentru a fi oficial constituită și recunoscută în societate, uniunea dintre soț și soție trebuia evidențiată sub forma unui contract de căsătorie. Asta denota ca în absența unui contract de căsătorie relația dintre bărbat și femeie era una concubinaj. Ceea ce însemnă că încă acum 4000 de ani societatea făcea distincția între concubinaj și căsătorie.

„Contractul de căsătorie”, ca și în zilele noastre, diferenție căsătoria de concubinaj.Concubinajul nu e bazat pe legământ, ci este o conviețuire de conveniență, fără obligații reciproce. Legământul de căsătorie între bărbat și femeie implică promisiuni reciproce de fidelitate și monogamie, de a trăi împreună la bine și la rău, în sănătate ori boală, și de a exclude din relațiile dintre soț și soție persoanele terțe. Promisiunile acestea erau făcute în prezența martorilor.

Și Biblia, în Vechiul Testament, definește căsătoria ca fiind un legământ între un bărbat și o femeie făcut în fața martorilor. (Maleahi 2:14 „Şi de ziceţi: „De ce?” Din pricină că Domnul a fast martor între tine şi femeia tinereţilor tale, faţă de care tu ai fost viclean, deşi ea era tovarăşa ta şi femeia legământului tău”.)

Noua ideologie a familiei nu mai fundamentează căsătoria pe uniunea între bărbat și femeie, pe persoane de sex opus, nici pe legământul între soț și soție, fidelitate, monogamie și excluderea persoanelor terțe din relațiile între soț și soție. Se vorbește tot mai mult despre un nou gen de căsătorie, căsătoriile deschise („open marriages”), iar poliamoria sau căsătoria de grup face parte și ea din noul trend și cere să fie recunoscuta legal.

Divorțul era îngăduit în anumite circumstanțe și interzis în altele. De exemplu, dacă soția se îmbolnăvea sotul nu putea divorța, ci avea obligația să o întrețină pentru restul vieții (Art. 148). Dacă divorțul era permis, bărbatul era obligat să dea femeii o parte din recoltă, avere și bunuri pentru a-și întreține copiii (Art. 138).

Incestul era interzis. Un tată care întreținea relații de incest cu fica lui trebuia expulzat din cetate (Art. 154). Un tată care lua o soție pentru fiul lui și se culca cu ea era spânzurat, iar fata înecată (Art. 155). Dacă un bărbat se culca cu soția tatălui său după moartea tatălui, atât el, cât și femeia erau arși pe rug (Art. 157). Violul era pedepsit cu moartea bărbatului (Art. 130). Adulterul era pedepsit cu moartea ambelor persoane prin strangulare și înec (Art. 129).

Contemporanii civilizați și sofisticați privesc cu dispreț principiile de interacțiune socială și conviețuire ale înaintașilor de mii de ani în urmă. După 3.750 de ani de istorie și peste 4000 de ani de experiență umană, căsătoria a fost  redefinită, fiind legiferată căsătoria între persoane de același sex. Crimele sexuale au fost, în mare parte, dezincriminalizate. Adulterul nu se mai pedepseste, la fel ca și incestul. Doar violul încă mai este pedepsit. Divorțul s-a liberalizat, iar motive bine întemeiate pentru a-l obține nu mai sunt necesare. Totul în numele civilizației.

Codul lui Hammurabi reprezintă, cu adevărat, un standard care trasează liniile definitorii ale civilizației. Civilizația începe atunci când societatea este capabilă să diferențieze între bine și rău, alege binele, respinge răul, codifică binele și pedepsește răul. O societate poate fi calificată drept civilizată atunci când are acest discernământ, poate promova binele și interzice răul.

Europa și „civilizația occidentală” se află de partea cealaltă, într-un colaps moral în care nu mai există abilitatea de a discerne binele de rău, iar voința de a respinge răul s-a stins. Avortul, imoralitatea sexuală, uniunile sexuale împotriva firii, cultura morții, pornografia, hedonismul, lipsa de interes față de bunăstarea generațiilor de mâine – toate sunt simptome ale faptului că Europa s-a îndepărtat de civilizație.