Ai fi crezut că-i ajunge…

3

Pentru cei 16 ani cât a stat în fruntea municipiului Vaslui, deputatul Victor Cristea va fi răsplătit regește: o pensie suplimentară de peste 40 de milioane vechi.

La sfârșitul lui 2015, Victor Cristea este unul dintre cei mai fericiți deputați din cei peste 400, câți are Camera inferioară a Parlamentului României. După aprobarea de către parlamentari a legii prin care și-au făcut specii speciale, fostul primar, care a stat în fruntea municipiului Vaslui nu mai puțin de 16 ani, trebuie să-și fi făcut un calcul. Cu cele patru mandate de primar și cele două de deputat, aflându-se chiar la vârsta pensionării, pentru fostul edil-șef lucrurile nu se puteau aranja mai bine: la pensia care i se cuvenea până acum ca profesor și director de liceu va adăuga un „frumușel” 4.000 de lei noi, pentru merite deosebite, acelea de a fi la momentul potrivit la locul potrivit. Bineînțeles, Cristea este nu numai printre cei care au aprobat legea, dar este chiar unul dintre inițiatori. Deh, dacă nu te gândești tu la bătrânețile tale, doar nu o să se gândească electoratul. Tot ce gândește electoratul, în naivitatea sa, este că poate îți vor fi ajuns până acum banii și privilegiile…

Alți parlamentari vasluieni semnatari ai inițiativei prin care își dau pensii astronomice sunt: Adrian Solomon (deputat PSD – Bârlad), Dan Bordeianu (deputat PSD – Vaslui), Ana Birchall (deputat PSD – Zorleni), Toader Dima (deputat PSD – Huși), Sergiu Vizitiu (deputat UNPR – Murgeni) și Doina Silistru (senator PSD – Vaslui).

Un alt deputat mai fericit în Parlament nu mai poate fi la sfârșitul lui 2015 decât la fel de ”epocalul” fost primar al orașului Pașcani, Neculai Rățoi, care a „domnit” mult mai mult decât primarul vasluian, 26 de ani, din 1982 până în 2008, și se află și el la al doilea mandat de parlamentar.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

3 COMENTARII

  1. NISTE …MAGARI…CARE PUN INTERESUL PROPRIU INAINTEA INTERESULUI NATIONAL ….TOTI ALESII AU FACUT ASTA IN ULTIMII 26 DE ANI….EXCEPTIILE NU AU VALOARE…CA AU FOST…PARTASI…

  2. in PSD LA CARMA ORASELOR SE AFLA NUMAI BETIVI.INCOMPETENTI SI IN CEA M-AI MARE PARTE HOTI…..IN 2-3 MANDATE AU CE NIMENI PE BANI CINSTITI NU POT SA AIBA….VILE,RESTAURANTE….LANT DE MAGAZIN…..RUSINICA GUNOAIELOR!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.