Cercetătorii britanici îl confirmă pe Nicolae Densusianu. Le-au trebuit 100 de ani! Sute de milioane de oameni din Europa şi Asia vorbesc azi limbi care derivă dintr-o limbă comună, vorbită probabil în sudul Europei acum 15000 de ani, în cursul ultimei glaciaţiuni, sugerează un studiu al unor cercetători britanici.
Studiul a fost realizat de specialişti de la Universitatea din Reading, Marea Britanie, care au pornit de la ideea că unele cuvinte ancestrale s-ar fi schimbat atât de lent, încât urme ale originii lor pot fi încă recunoscute după mai bine de 10 milenii. Profesorul Mark Pagel, specialist în biologia evoluţiei, şi echipa sa au folosit modele statistice pentru a trasa evoluţia unor cuvinte străvechi până la forma lor de azi.
Cercetătorii britanici susțin că în jurul anului 15000 î.e.n. exista un popor care era răspândit în Europa și Asia, iar din limba vorbită de el au derivat celelalte limbi.
În urmă cu 100 de ani, Nicolae Densusianu, istoric premiat de Academia Română și care a studiat în original toți autorii antici care făceau referire la daci, susținea că în jurul anului 6000 î.e.n. exista un popor care stăpânea Europa, Asia și Africa de Nord. Atunci s-au pus bazele Imperiului Pelasg (semn că existau și înainte de 6000 î.e.n.), iar limba vorbită de el a stat la baza limbilor vorbite de urmași.
Densusianu în «Dacia Preistorică»:
„1. Uran, cel dintâi rege al locuitorilor de lânga muntele Atlas în Dacia, c. 6000 î.e.n.
Cel dintâi rege care a domnit peste ținuturile de lângă muntele Atlas, în nordul Istrului, a fost, după tradițiunile vechi istorice, Uranos (Munteanul).
În timpul lui Uran, statul Pelasg avuse, după cum rezultă din legendele și tradițiunile vechi, o organizațiune puternică, politică și militară.
Cea dintâi clasă a nobilimii o formau așa-numiții titani, cu epitetul de hthonioi , „pământeni”; aganoi, „glorioși” și theoi, „divini”, fiindcă, după tradițiuni, ei aparțineau la familia cea puternică și ilustră a dinastiei regale.
O altă clasă a societății pelasge din timpurile aceste o formau meseriașii, cari se ocupau de tot felul de lucrări industriale (mechanai essan ep ergois) și cari figurează la Hesiod sub numele de ciclopi.
Puterea militară a statului era reprezentată prin centimeni, Hekatogcheires. După Hesiod, erau numai trei centimani; fiecare centiman având câte 50 de capete, înțelege capitănii.
În tradițiunile istorice, Uran, cel dintâi rege al rasei pelasge, ne mai apare și sub numele de Pelasgos.
Alte notițe istorice despre limba cea veche a pelasgilor le avem de la Herodot.
‘De ce limba s-au folosit pelasgii’, scrie dânsul, ‘eu cu siguranță nu pot să afirm; dar dacă ne este permis să facem o concluziune după pelasgii ce mai există și astăzi în orașul Crestonia deasupra tursenilor (în partea orientală a Macedoniei, lângă mare) și cari locuiau odată în regiunea numită astăzi Thessaliotis… de asemenea, dacă vom avea în vedere limba pelasgilor, cari au întemeiat orașele Placvia și Scylace din Hellespont și care locuise mai înainte laolaltă cu athenienii, atunci vom putea face concluziunea că pelasgii s-au folosit de o limbă barbară… În ce privește însă neamul hellenilor, aceștia încă de la începuturile lor s-au folosit întotdeauna de aceeași limbă, însă diferită de a neamului pelasg… Pelasgii înșiși erau un popor de neam barbar’.
Rezultă, așadar, din notițele ce le aflăm la Homer și la Herodot, că limba barbară, ce o vorbeau pelasgii de pe teritoriul Elladei, era o limbă externă.
Masa cea mai mare a națiunii barbarilor o formau populațiunile pelasge din nordul frontierelor grecești, cu deosebire însă cele din nordul Istrului de jos și al Mării Negre.
Aceeași numire etnică și geografică o adoptase și romanii.
În primele timpuri ale Imperiului Roman se înțelegea sub numele de Barbaria, Barbaricum, Barbaricum solum și terra Brabarourum, teritoriul cel vast al Europei din nordul Istrului până la Ocean și până la frontierele Asiei.
Venim acum la una din cele mai importante cestiuni cu privire la limba pelasgilor, și anume care erau caracterele limbei barbare, după ideile celor vechi?
Autorii romani au început a face, încă din timpurile lui Cicero, o deosebire mai clară între limba barbară și limba peregrină.
Peste tot, autorii romani considerau că limbă barbară idiomele populațiunilor de rasa pelasgă, din Africa, Hispania, Gallia, Germania de nord, Rhetia, Dacia, Sarmația meridională, Thracia, Macedonia, Mesia și Illyric, în care se mai cuprindeau Pannonia, Noricul și Vindelicia.
Încă din timpurile preistorice foarte departate, limba barbară a pelasgilor se afla divizată în două dialecte principale, unul latin sau prisc-latin și altul arimic, adecă prisc-roman, după cum era împărțit și poporul pelasg în două familii mari și extinse, una a latinilor bătrâni și alta a arimilor.
Aceste două popoare pelasge, ieșite din același trunchi național, trăiese în timpurile preistorice în condiții geografice și sociale cu totul diferite.
Ambele popoare se deosebeau unul de altul prin temperamentul lor fizic și prin caracterul lor moral. Chiar și formele limei lor difereau unele de altele în multe privințe.
În fântânile geografice vechi, latinii bătrâni sau barbari, figurează sub numele de abarimon(es), abii, leucoarimani și barbari albi. Și ei ne apar în general ca o populațiune din părțile de Nord ale Lumii Vechi.
În migrațiunile lor din Asia spre Europa, o parte din acești latini barbari, după ce pretrecuseră mai mult timp în regiunile de nord ale munților Urali, înaintează spre apus pe lângă țărmurii Mării Baltice.
La acest curent aparțineau litvanii, samogiții (vechii locuitori ai Prusiei orientale), apoi masele cele mari de leți, răspândiți prin diferite regiuni ale Germaniei și Galliei, litavii din Armorica și albionii din insulele britanice”.
Mihai Eminescu: „În România totul trebuie Dacizat”
PS: Iubitori și adoratori de soldați romani, nu vă faceți griji. Istoria oficială română va consemna în continuare faptul că dacii nu aveau istorie, limbă și au dispărut fiind omorâți de romani sau latinizați de ei.
Preluare: voci.ro
