Locul slugilor e la picioarele stăpânilor

Dacă e să vorbim despre imagini sugestive din vremurile noastre, această este cu siguranță una dintre ele. Se întâmplă la mijlocului lui ianuarie 2016, în România, la baza americană de la Deveselu. La ceremonia de schimbare la comanda bazei a fost arborat doar drapelul SUA, care cade perpendicular pe tricolorul românesc, folosit ca tapet, acoperit de scaune. Steagul românesc de lângă podea are simbolic doar un rol de gazdă, de decor pentru cei prezenți așezați pe scaune, nu și onoarea de a fi arborat festiv.

Se întâmplă în România, pe pământ românesc, pe când totul a început demult să semene cu o ocupație, când tot mai mult pământ aparține altor cetățeni decât cei români, pe când industria, serviciile, resursele aparțin străinilor. Se întâmplă pe când politica românească, pe măsură ce în plan intern se depărtează de popor și aspirațiile sale, în plan extern rezonează pe deplin la comandamentele marelui ”aliat”, transformând demult și evident colaboarea în colaboraționism sau supunere necondiționată.

Cum nimic nu este întâmplător, din această imagine poate fi scos în evidență mai mult decât un detaliu, pot fi subliniate două moduri de gândire, două mentalități: una de stăpân, de partea americanilor, veniți să-și implanteze simbolul propriei puteri, militare și nu numai, la marginea Europei; și o mentalitate de supuși, de partea unor ”apărători ai drapelului” ajunși doar niște simpli slujbași cu soldă, funcționărași părăsiți de orice sentiment de mândrie națională.

Dacă e să facem comparații, probabil că nici Armata Roșie, oricum ar fi considerată, ”eliberatoare” sau de ocupație, nu a avut după 1945 insolența ca, în cadrul vreunei ceremonii oficiale pe teritoriul țării noastre, să arboreze doar steagul Uniunii Sovietice…

Mergând mai departe cu aceste comparații, probabil că în nicio țară a Europei armata americană nu și-ar fi permis un asemenea gest, nu în Franța, nici în Ungaria sau Polonia, nici măcar sau mai ales în singura țară pe care a ocupat-o vreodată cu adevărat pe continent, Germania.

Dar este cunoscut că slugilor le stă cel mai bine la picioarele stăpânilor, însă aceste slugi ne-au adus pe toți și țara la picioarele unor stăpâni insolenți care construiesc planuri periculoase peste capetele noastre, planuri precum este acest scut de la Deveselu.

Rolul acestui scut, a întregului sistem de apărare antirachetă dezvoltat de SUA în Europa de Est, nu este unul practic, de a apăra continentul de un atac rusesc (pe care propaganda americană se străduiește să-l facă cât se poate de posibil în percepția europenilor), ci acela de a despărți Europa, mai ales Germania de Rusia.

Sau, în cuvintele lui George Friedman, documentatul și influentul geostrategician american: „Pentru SUA, teama primordială este ca tehnologia și capitalul german să nu ajungă împreună cu resursele naturale și umane ale Rusiei. Este singura combinație care a terifiat SUA de sute de ani. SUA și-au pus cărțile  pe masă: este vorba de linia de la Marea Baltică la Marea Neagră”. Ca să mai și înțelegem cu adevărat ce ni se întâmplă… Ar putea fi „cool”.

La începutul lui ianuarie 2016, baza militară americană de la Deveselu a cunoscut prima schimbare de comandă: căpitanul James Craycraft l-a înlocuit pe căpitanul William Garren.

Ceremonia, la care au luat parte și militari și oficiali români, a fost prezidată de contramiralul ohn C. Jack Scorby Jr., comandantul responsabil pentru Marina Americană din regiunile Europa, Asia de Sud Vest și Africa.

Garren a preluat comanda bazei în Octombrie 2014 și a supravegheat construirea sistemului antirachetă Aegis Ashore.

Baza americană este găzduită de fosta bază aeriană 91. Baza aeriană funcționa zi și noapte, cu patru escadrile de avioane pilotate de 100 de piloți, pentru a proteja spațiul aerian al României. În anii ’90 reprezenta singura unitate aeriană ce executa misiuni în timpul nopții. În 2002 a fost desființată.

Spre comparație, o ceremonie similară care a avut loc la baza militară americană din Italia, complexul military Camp Darby, situat între orașele Pisa și Livorno. Lt. Col. Richard Pierce cedează comanda Batalionului de suport Italia către lt. Col. Mark Gray în cadrul unei ceremonii care implică arborarea a trei steaguri: unul al unității, la SUA, dar și al Italiei. Deși toți cei prezenți erau americani.