„E ciudat cum de toți oamenii vor să meargă în ceruri, deși nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie”

0

Anne GrahamAnne Graham, într-un interviu în emisiunea «Early Show», a fost întrebată de moderatorul Jane Clayson cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001. A dat un răspuns mai puțin obișnuit:

„Cum a putut Bunul Dumnezeu să lase să se întâmple așa ceva și să privească atât de nepăsător această catastrofă de pe pământul Americii?”

„Și eu mi-am pus deseori această întrebare și mi-am găsit următoarele răspunsuri:
Cred – nu cred, dar sunt profund convinsă – că Dumnezeu a fost și rămâne adânc întristat de aceasta, la fel ca și noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem și chiar Îi poruncim să iasă din școlile noastre, din guvernul și din viețile noastre, că ne descurcăm și singuri, fără ajutorul Lui. Și, fiind El un adevărat gentleman, cred că, pur și simplu, S-a dat, calm, la o parte…
Cum de mai îndrăznim noi oare să-I cerem binecuvântarea, mila și protecția Sa, dacă Îi cerem să ne lase în pace?

Cred că totul a început când Madeleine Murray O’Hare a afirmat că nu dorea niciun fel de rugăciuni în școlile noastre, iar noi am spus OK. Cererea ei a fost aprobată și a devenit lege obligatorie în SUA…

Apoi, cineva a spus că mai bine nu am citi Biblia în școli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi și să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți), iar noi am spus OK…
Apoi, dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci când se poartă urât, pentru că aceasta le-ar afecta mica lor personalitate și stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis!). Iar noi am spus că un expert trebuie că știe ce vorbește, așa că am spus OK.
Apoi, altcineva a spus că profesorii și diriginții nu ar trebui să îi disciplineze pe copii atunci când greșesc. Iar conducătorii de școli au spus că niciun membru al personalului să nu atingă vreun elev atunci când se poartă urât, pentru că școlile nu au nevoie de publicitate proastă și în niciun caz de procese. (Totuși, există o mare diferență între a disciplina și a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus OK.
Apoi, cine știe ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei școli a spus că, băieții fiind băieți, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noștri prezervative. Așa, ei vor putea să se distreze cât vor, iar noi nu vom trebui să le spunem părinților că le-au primit de la școală. Iar noi am spus OK.

Apoi, unii dintre aleșii noștri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viața lor privată atât timp cât își fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv președintele, în viața sa privată, atât timp cât am o slujbă și economia merge bine.

Apoi, niște libertini au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu femei goale, în semn de respect și apreciere a frumuseții feminine. Iar noi am spus OK.
Apoi, altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, și încă mai departe, afișându-le pe Internet. Iar noi am spus OK. Au dreptul la liberă exprimare.

Apoi, industria show-business-ului a spus: hai să facem show-uri TV și filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violența și sexul ilicit, să înregistrăm melodii care să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea și temele satanice. Iar noi am spus că nu este decât entertainment, amuzament, nu are efecte adverse și oricum nu o ia nimeni în serios, așa că totul a mers înainte.
Iar acum ne întrebăm speriați de ce copiii noștri nu au conștiință, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei înșiși.
Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce.
Cred că totul se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei și culege.
Noi Îi spunem lui Dumnezeu: Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetiță ucisă în clasă? Iar Dumnezeu răspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din școli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, când voi mi-ați spus să plec din școli?
E ciudat cum oamenii Îl disprețuiesc pe Dumnezeu și apoi se întreabă cu naivitate de ce totul merge tot mai prost.
Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia.
E ciudat cum de toți oamenii vor să meargă în ceruri, deși nu cred, nu gândesc, și nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie.
Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred în Dumnezeu și de fapt să îl urmeze pe Satana, care, se știe că, la rândul lui, crede și el în Dumnezeu…
E ciudat cum ne repezim să judecăm, dar nu ne place să fim judecați.
E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail și ele se răspândesc precum focul salbatic, dar când începi să trimiți mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de două ori înainte de a le trimite și altora.
E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud și obscen trece liber prin cyberspațiu, dar orice discuție publică despre Dumnezeu este împiedicată la școală și la locul de muncă.
Este, în sfârșit, ciudat cum poate fi cineva atât de înflăcărat de dragoste pentru Hristos fiind în același timp un creștin invizibil în timpul săptămânii”.

 

Anne Graham Lotz (născută Anne McCue Graham May 21, 1948) este o predicatoare creștin-evanghelistă din Statele Unite, fiica celebrului predicator Billy Graham. Este fondatoarea AnGeL Ministries și autoare a 11 cărți.

Numită chiar de către tatăl său „cel mai bun predicator al familiei”, Anne Graham Lotz vorbește în întreaga lume „propovăduind cuvântul lui Dumnezeu”.

AnGeL Ministries este o organizație independentă non-profit care și-a propus să răspândească mesajele Bibliei.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.