«W. Dubya» este un film propagandistic american despre G. W. Bush și mandatele sale de președintele al SUA. Unii i-au găsit o nuanță satirică, dar eu numai asta am văzut…
Filmul, finanțat corespunzător și din tabăra potrivită, se străduiește să prezinte o latură bună a celui care l-a convins vreme de opt ani pe orice american inteligent și echidistant că este idiot. Și reușește, cu siguranță, pentru telespectatorul mediu american.
Are toate ingredientele unei propagande cinematografice rafinate, inclusiv prin umanizarea personajului. George juniorul este atât de umanizat încât e pus să se șteargă la fund stând pe toaletă. Mai uman decât atât nici că se putea…!
Efortul propagandistic e ușor de recunoscut în facerile și zbaterile sale. Totuși, să scoți dintr-un asemenea personaj un erou este greu, este foarte greu și, oricât de costmetizat, un film biografic nu poate depăși realitatea. Inteligența este înlocuită cu un soi special de istețime a cowboy-ului middle-est veritabil, bădărănismul apucăturilor cu rudimentarul unei vieți simple și „populare”, lipsa de cunoștințe și viziune trebuie să fie compensată de cei din jur, personajului principal fiindu-i destinat doar rolul de „șef”. Și atunci, „vizionarului”, spectatorului bine orientat și cât de cât documentat nu îi va rămâne decât să zărească clar și deslușit ceea ce „scapă”.
Ce scapă este, de exemplu, aplecarea suspectă a lui «W. Dubya», a personajului președinte în devenire către religie sub motivația că „prinde la oameni” pe care i-o servește tatălui în timpul campaniei electorale a acestuia pentru mandatul de președinte. Tatăl o va respinge făcând apel la morală, morală care, de altfel, brăzdează filmul de la un capăt la altul, o caracteristică a filmelor americane, care așează mereu ceea ce numim aici generic „morală” acolo unde ea lipsește cel mai mult, mai ales filmele de război sau cele cu subiecte politice. Religia va fi însă îmbrățișată din plin de „W” în prezentarea și devenirea sa în ochii publicului „consumator” și „alegător”. Se poate ușor presupune că motivația ar fi putut rămâne aceeași, mai ales când este vorba despre intens marketizata politică americană.
Irak sau Iran. Despre ce e vorba
Printre ceea ce „scapă” și merită izolat și reținut este ceea ce consider că este punctul culminant al filmului, așezat chiar în mijlocul derulării (minutul 64), atunci când, într-o ședință a staff-ului prezidențial, vicepreședintele „Dick” Cheney face un expozeu în favoarea invadării Irakului. Mai mult decât, Cheney este realist și elocvent vorbind despre ceea ce a contat cel mai mult în situația dată: controlul resurselor și consolidarea Imperiului. Da, Imperiul ”drăguț” pe care îl apreciază atât de mult românii. De parcă ar putea exista așa ceva… După invadarea Irakului și Iranului? „Nobody will fuck whith us!”, în cuvintele vicepreședintelui. O lecție de realism care îi poate ajuta pe români să-și verifice sentimentele de admirație față de ceea ce mulți numesc „civilizația democratică americană”.
„Dick” Cheney:
„Vreți să știți ce văd eu, domnule președinte? Văd o lume în care, peste 25 de ani, resursele Amercii nu vor mai exista. S-au terminat! Cererea e acum mai mare cu 14-15% și avem două oceane care ne blochează accesul la resursele lumii. Credeți că vom mai avea alianți atunci? Avem 5% din populația lumii. Folosim 25% din energia sa. Credeți că Rusia și China ne vor ajuta, când ele însele au nevoie de resursele astea?
18% din resursele de energie viitoare ale lumii sunt chiar aici, în Eurasia, unde, în cele din urmă, se află premiul: petrol, gaze, apă. Numai Irakul are 10% din rezervele lumii. 17 din 18 terenuri petroliere nu sunt încă dezvoltate. Avem baze militare în mai mult de 110 țări din întreaga lume. Dacă vom include și Irakul uitați ce se întâmplă: suntem în cel mai fertil punct al civilizației! Desțelenim mlaștina! O reconstruim! Dezvoltăm resursele lor la maximum! Vom avea o putere care nu va putea fi întrecută în timpul vieții noastre! Dacă vom rămâne pe acest plan.
Nu există ieșire din Irak. Rămânem!
Aceasta este realitatea, ca să nu uităm. Unde vedeți o lipsă a prezenței americane? Chiar în inima acestei zone. Ce lipsește? Iranul. Are a patra cea mai mare resursă de petrol din lume. 40% din petrolul lumii trece chiar pe aici, prin strâmtoarea Hormuz. Dacă controlezi Iranul, controlezi Eurasia, controlezi lumea. Imperiul! Un imperiul adevărat! Nimeni nu se va mai pune cu noi vreodată”.
Apoi, mesajul este „înmuiat” de un mic discurs electoral ”drăguț” al președintelui „W”, care, pentru același realism expus anterior, vine mai degrabă drept o ironie:
George W Bush:
„Gânduri mari! Dar sperii oamenii când vorbești așa. Muncitorul Joe nu se gândește la petrol. Vorbim despre teroriștii de pe 11 septembrie, vorbim despre libertate, democrație, vorbim despre ‘Axa răului’”.