Prin impunerea taxelor de protecţie la nivel de stat şi a unor lideri locali ilegitimi, golanii care conduc lumea în aceste vremuri se comportă similar bandelor de golani de cartier. Îţi distrug liniştea, te obligă să te îndatorezi, să le cedezi propria libertate, apoi propriul pământ şi propria casă, îţi spun cum să trăieşti şi cât, pentru că viaţa oricum nu are prea multă valoare. Toţi suntem pagube colaterale, într-un mecanism bolnav cu acoperire planetară! Viaţa nu trebuie să fie un scenariu de fim, cu atât mai puţin al unui fim prost. Însă, ce se întâmplă în societatea românească din ultima vreme face parte dintr-un episod scris predilect de străini, în care românii lipsiţi de onoare şi patriotism au mai apucat un rol de marionetă. Situaţia este similară în mai toate ţările est-europene, semn că după comunism, democraţia promovată la nivel planetar nu este decât o altă formă de dictatură, incapabilă să accepte independenţa entităţilor naţionale.
Când o bandă de golani caută să strice liniştea unei străzi sau a unui cartier, începe prin degradarea şi umilirea zonele sensibile ale comunităţii, zone generatoare de echilibru. Apoi, în funcţiile cheie, sunt plantaţi tineri şi inconştienţi care să conducă instituţiile generatoare de linişte. Aşa s-a ajuns în România în cazul justiţiei, guvernului, armatei, sănătăţii, educaţiei etc.
Intelectuali sau simpli viermi cibernetici capabili doar să înjure, golanii excelează prin suspiciunea rezonabilă, deloc minimalistă, că gesturile lor nu au legătură cu sforile de care au legate mâinile şi picioarele, în perfectă corelare cu impulsurile externe trimise în creierul dependent de resursele şi libertatea relativă primite în schimbul trădării. Mecanisme degenerate, golanii locali sunt unelte în mâinile golanilor planetari, care transformă Terra într-un spaţiu al ameninţărilor, al terorismului, al războaielor sociale şi militare pe care le generează pentru ca apoi să le exploateze în numele păcii şi libertăţilor individuale. Aşa s-a ajuns ca un individ să fie mai important decât o comunitate, iar drepturile unui criminal să fie mai valoroase decât victima şi cei nenorociţi rămaşi în urmă.
Suntem în prag de vară 2016, iar lumea se îndreaptă spre incertitudine şi nesiguranţă cu viteza criminală a unui nou tip de bombă. O bombă care de 26 de ani detonează state, graniţe, economii, credinţe, culturi şi comportamente sociale. Pentru că golanii care conduc Terra, îmbătaţi de putere, ajunşi în criză de idei cum să facă răul mai rău, au scăpat de sub controlul instituţiilor. Golanii au preluat puterea.
La fel ca majoritatea statelor cândva independente măcinate de dictaturi personale, România a devenit spaţiu de manevră al golanilor care conduc Terra. Numai că, la fel ca peste tot, în România şi oriunde în lume, există destui care nu se tem să spună că aceşti golani maligni trebuie să fie opriţi şi extirpaţi, cu absolut orice risc.
Autor: Dan Tomozei
Golania Mondiala…..
Definitia corecta ar fi fost CRIMINALI……NU GOLANI !!
fac asta pentru ca pot …este un joc care se joaca de mii de ani pe pamant din pacate Stapan de sclavi si sclavi …pe ici pe colo cativa rataciti oameni liberi …tot mai putini
Hahaha
Ideea de stat a fost din totdeauna modul acoperit al bandiților de a-ți face parte din avutul oamenilor.
Și s-au numit stat ca sa nu mai fie clar cine ce fura și își baga în traista.
Ce sa putem face?…este cumplitul rau,prezent si simtit dar aproape de nepalpat!