Toţi suntem îndatoraţi!

Toţi suntem îndatoraţi! Și noi, şi voi, şi toţi ca noi! Numai că românii care s-au împrumutat nu mai reuşesc să plătească ratele şi dobânzile, cu exploziile repetate ale euroului, dolarului şi francului elveţian. Unora datoriile şi grijile le scurtează zilele. Dar pot să stea liniştiţi, pentru că oricum se vor regăsi pe listele electorale, pentru a-şi decide viitorul…

Despre alţii, însă, vrem să tratăm noi pe scurt economiceşte aici. Sunt unii care spun cu puțin justificată, dar mult prea superficială mândrie că ei nu au datorii, au închipuirea fantezistă că nu sunt datori, pentru că au fost atât de inteligenţi şi precauţi încât s-au ţinut departe de ofertele “uluitoare” şi “super-avantajoase” ale băncilor şi societăţilor de credit înainte de criză. Ei, pentru aceşti oameni o să scriem aici simplu şi cu aparentă răutate vinovată: ba, s-o credeţi voi! Credeţi că dacă nu v-aţi împrumutat voi gata, asta e, ați scăpat de sistemul bancar, a cărui rapacitate de abia acum, mai nou, ați început să o înțelegeți mai bine? Și asta fără să vă expliciteze nimic nici Pârvulescu, nici Alina Pippidi, printre argumentele devastatoare „pro-democrația”…

E o naivitate vinovată să crezi că ai rămas în afara tentacolelor sistemului bancar pentru că tu, pe persoană fizică sau juridică, nu te-ai împrumutat? Ba s-au împrumutat alţii pentru voi şi ghici cine plăteşte? Şi voi!

Mai toate administraţiile locale din țară sunt împrumutate azi până la limita permisă de lege, 30% din venituri. Guvernul Ponta a anunţat că a terminat lanţul de iubire deloc necondiţionată cu FMI, nu mai avem datorii. Dar ţara mai rămâne cu miliarde şi miliarde de euro de rambursat către Banca Mondială şi Comisia Europeană… Şi ghici cine le plăteşte? Tu le vei plăti!

Se va întâmpla atunci când administrația din orașul în care locuiești îți va majora impozitele și un funcționăraș oarecare va motiva, printre altele, că este nevoie de bani la buget pentru rambursarea dobânzilor și a scadențelor la credite. Când Guvernul va inventa o taxă sau va majora o alta pe un domeniu oarecare, sănătate, să spunem, o va face pentru că nu îl va mai putea susține financiar la nivelul precar din trecut din aceeași cauză: are de rambursat dobânzi și scadențe către bănci. Iar tu vei plăti!

Nu întotdeauna plătești aceste datorii așa cum te-ai duce la bancă, cu banii pe care îi ai în buzunar, pentru că aceste mari credite făcute în numele tău se mai plătesc și cu banii pe care nu îi ai și nu ai să-i ai niciodată. Că țara ta e plină de datorii este unul dintre motivele pentru care ție nu îți crește salariu. Sunt legate, nu direct, dar există o cauzalitate evidentă. Ar putea-o spune orice mare economist, dar numai dacă l-ar interesa vreodată acest ”aspect”.

Concluzia degrabă şi lesne de tras este că trebuie să fii de o nesocotită naivitate să crezi că nu eşti dator la bănci doar pentru că tu nu te-ai împrumutat, pentru că ai rezistat ”eroic”. Te-au împrumutat alţii, statul sau administraţia locală, în calitatea ta de cetățean şi locuitor, şi nu ţi-au cerut niciodată semnătura, nu ţi-au cerut acordul. Dar rambursarea şi plata dobânzilor o faci tu!

Dar e chiar și mai rău, pentru că cei care s-au împrumutat direct de la bănci pot spune măcar în momentul în care îşi achită infima parte: „…Ei, dar măcar am înţeles ceva din banii aceea!” Tu nu poţi spune că ai înţeles ceva din banii împrumutaţi de Guvern în numele tău. De fapt nu ai să înțelegi, de cele mai multe ori, nici măcar un singur lucru. Dacă crezi că nu e așa, întreabă Guvernul ce a făcut cu banii împrumutați în numele tău de cetățean de la marile bănci, prin intermediul FMI. Să vezi dacă ai să înțelegi ceva…

Ce s-a întâmplat cu „împrumutul lui Băsescu”? Cel mai mare din istoria României, de 2 miliarde de euro, contractat în 2009 de la FMI, adică de la un conglomerat de mari bănci private. Două treimi a mers către bănci, adică în limbaj oficial „pentru stabilizarea cursului și pentru deblocarea creditării”.

Statul a împrumutat în numele tău de la niște bănci și a dus banii la alte bănci, iar tu ai rămas cu datorii și dobânzi de achitat. E o performanță! Bineînțeles, guvernul îți va spune că totul este mult mai complicat. Dar există un singur motiv pentru ca totul să fie foarte complicat: pentru ca totul să se întâmple atât de simplu. Adică, ca să înțelegem bine: băncile au împrumutat de la tine și te-au făcut și dator, în același timp… și ți-au pus și dobândă, bineînțeles. Asta pentru că „sistemul bancar trebuia ajutat”, cum s-a spus, la noi, ca și în America. Tu nu ai nevoie de ajutor, tu te descurci bine! De vreme ce împrumuți băncile…

Statul este astăzi un agent al băncilor și corporațiilor, un oficiu de relații cu publicul care reușește să-i impună acestuia niște condiții pe care oamenii nu l-ar acepta niciodată din partea unor entități economice private. Iar politicienii sunt aleși tot de ei după un singur criteriu: cât de mult se pot dedica sistemului și cât de puțin se pot gândi la public. Poate că ai început să observi și tu, deși parcă nu ai putea să pui degetul pe rană. Dar e motivul pentru care ți se pare tot mai mult că nu ai ce să alegi…

Nu e minunat capitalismul? Trăiești în el? Ești împrumutat! Însă de abia cu ocazia unei crize, globale, naționale sau chiar personale, ai ocazia să contemplezi gradul tău de îndatorare. Atunci când îți scade salariu, când crește TVA-ul, când se devalorizează moneda și munca ta de ieri nu mai face două parale azi, cum se spune. De abia atunci datoriile pe care le ai, ca cetățean și locuitor, te apasă cel mai greu și realizezi… cât de minunat e capitalismul!