Islanda – Franța, fotbalul național contra fotbalului globalist

Când fotbalul s-a întors cu porțile în sus…

Islanda a bătut și a trimis acasă Anglia de la Campionatul European de Fotbal din Franța – 2016. Islanda, o țară cât județul Vaslui, de 300 de mii de oameni, cu un campionat de amartori, trimite acasă patria fotbalului, producându-i a doua ruptură notabilă de Europa în decurs de doar o săptămână (după votul popular – referendumul pentru Brexit).

Pe de o parte, avem o echipă națională, Islanda, formată numai din „fii săi” (particula „son” = „fiul”): Halldórsson, Saevarsson, Árnason, Sigurdsson, Skúlason, Gudmundsson, Gunnarsson, Bjarnason, Sigthórsson, Bödvarsson, o echipă de blonzi arieni. Și nu o spun decât ca să se „atace” multiculturaliștii. Pe partea cealaltă, o internațională cu tot ce a putut cumpăra și naturaliza mai bun cel mai bogat şi globalist fotbal din lume – campionatul englez, cu doi-trei jucători englezi, „de sămânță”, ca să mai păstreze parcă amintirea sensul original al termenului „național” din expresia „echipa națională”.

Islanda este o țară de 330 de mii de oameni, din care jumătate sunt femei, și nu joacă fotbal, deci rămân 165 de mii de bărbați, din care 25% sunt copii, și nu joacă încă fotbal, deci rămân cam 130 de mii de bărbați, din care 25% sunt pensionari, și nu mai joacă fotbal, deci rămân cam 100 de mii de bărbați, din care 50% au peste 40 de ani și nu mai pot intra pe stadion, așa că au rămas 50 de mii de bărbați, dintre care 35% nu le-a plăcut niciodată sportul preferând lectura și 35% au probleme cu greutatea, iar din restul de cam 15 mii cei mai mulți au preferat cariera de suporteri. Cei care au rămas, vreo 20, au mers la echipa națională și au bătut Anglia…!

Anglia are fotbalul mondial la picioare, este țara unor investiții extravagante în „sportul rege”, precum cele ale lui Abramovici de la Chelsea sau ale emirilor de la Manchester City, dar și altele. Anglia este un imperiu în fotbal, dacă politic nu și-a mai putut păstra acest privilegiu în lume azi, iar echipa sa națională se poate bucura nu numai de ce s-a produs ca talent între granițele sale, dar practic în întreaga lume. Mai ales în țările din fostul Imperiu Britanic orice jucător tânăr și talentat, sub promisiunea avantajelor uluitoare viitoare, va renunța la echipa sa națională pentru a se înregimenta în cea engleză. Este cazul lui Raheem Sterling, născut în Jamaica, titular în meciul cu Islanda.

Trebuie să fie o plăcere pentru multiculturaliști și globaliști să privească această echipă, ca și altele, precum Franța, cu jucători cât mai „feluriți” care cântă sau privesc în suss fără nicio trăire în timpul intonării imnului național. Văd probabil în astfel de echipe viitorul întregii umanități, care nu va putea rezista teoriilor lor, și văd mai ales moartea națiunilor și a ideii de națiune.

În echipa Islandei am avut fotbalul național, născut din strădanie și devotament, pe când la echipa Angliei am avut fotbalul globalist, întreținut de conveniențe și aranjamente. Și scorul a fost 2-1, cu două goluri ale islandezilor realizate din acțiune și unul din penalty al englezilor. Iar acum, înainte de meciul cu Franța, o altă ”echipă națională” (ghilimele se impun) o altă multinațională a lumii capitaliste, microbiștii care urmăresc Campionatul European se împart doar în câteva categorii: cei care țin cu echipele lor naționale rămase în competie și cei care susțin „miracolul” Islanda.

Însă „miracolul” Islanda poate că merită și mai mult decât susținere pentru echipa sa de fotbal, poate merită înțelegere, înțelegerea unor lucruri care au făcut-o să fie într-adevăr un miracol. Dacă atât de mulți ochi sunt ațintiți zilelea astea pe fotbal, și pe echipa națională a Islandei, poate acum privirile vor „ricoșa” și asupra acestei țări.

Islanda este în primul rând un exemplu pentru faptul că democrația poate funcționa mult mai bine fără multiculturalism și fără capitalism sălbatic, băgate pe gât și în conștiința europenilor ca fiind inevitabile. Este țara în care guvernul a fost demis în bloc și marile bănci au fost naționalizate, țara în care s-a decis prin referendum să nu se plătească datoria către Marea Britanie și Olanda, pentru că aceasta a fost generată de politica financiară rău intenționată a guvernelor anterioare. Este țara reformată de jos în sus, pașnic, un grup popular generând o nouă Constituție. Islanda a fost recent țara în care s-a produs o revoluție tăcută împotriva unei clase politice arbitrare, care, ca și la noi, nu oferea decât alegerea ”democratică” între răul mai mic și cel mai mare și posibilitatea votului negativ.

Dar aceste lucruri nu sunt cunoscute în România, unde mass-media complice oferă doar ”alternativele democratice” care îi oferă finanțare și face totul pentru a nu le pune în pericol, bineînțeles.

Iată, pe scurt, istoria evenimentelor:

2008 – Este naționalizată cea mai mare bancă din țară, moneda se prăbușește, bursa își suspendă activitatea, țara este în faliment.

2009 – Cetățenii protestează în fața Parlamentului pentru a fi convocate alegeri anticipate. Ca urmare a protestului primul ministru și toți membrii guvernului demisionează în bloc. Continuă situația economică proastă.

O lege propune rambursarea datoriei către Marea Britanie și Olanda, în valoare totală de 3.500 de milioane de euro, sumă pe care islandezii (prin impozitele și taxele plătite) ar fi putut-o rambursa lunar în urmatorii 15 ani, cu o dobânda ce 5.5%/an.

2010 – Oamenii ies în stradă și cer ca legea să fie supusă Referendumului.

În ianuarie 2010, președintele refuză să o ratifice și anunță că se va organiza un Referendum. În martie este organizat Referendumul și 93% dintre cetățeni votează împotriva rambursării datoriei. În aceste condiții guvernul începe o anchetă pentru a determina responsabilitatea legală pentru criză. Sunt arestați câțiva directori de bănci. Interpolul emite un ordin și toți bancherii implicați pleacă din țară. În acest context de criză, este elaborată o nouă Constituție care să includă lecțiile învățate în urma crizei. O constituție după modelul danez.

Poporul suveran este chemat să se implice și 25 de cetățeni fără afiliere politică sunt aleși  dintre cei 522 care au depus cereri. Pentru a putea depune o cerere a fost necesare doar să fi major și să ai sprijinul a 30 de persoane.

Adunarea Constituantă își începe activitatea în februarie 2011. Pe baza recomandarilor formulate Adunarea Constituantă se întocmește proiectul de Constituție. Astfel, poporul islandez a reușit să se împotrivească sistemului și să dea o lecție de democrație Europei și lumii întregi.

Însă despre toată această istorie nu veți citi în ziare și nici nu veți auzi în vreun talk-show, pentru că ar putea oferi un exemplu negativ pentru ”democrația românească” atât de bine integrată în „structurile euroatlantice”. Adică în Europa în care se vorbește astăzi despre greșeala profundă a Angliei „profunde” de a cere dezlipirea de UE, făra ca celei din urmă să-i fie găsit în continuare vreun cusur pentru modul în care evoluează integrarea europeană și felul în care se raportează europenii la acest mamut birocratic și anacronic.

Islanda este încă țara democrației veritabile, țara celui mai vechi parlament funcținal continuu din lume, Althing (însemnă literar „ansamblul tuturor lucrurilor (Islandei)”, fondat în 930, ca o adunare în aer liber, la Þingvellir, („câmpiile ansamblului”). Eeste țara în care democrație înseamnă viață de zi cu zi și nu numai terorii savante purtate pe deasupra capului tuturor de către intelectuali carieriști cu ochelari de cal.

„Merg în peluză, ăsta nu e meci de stat cu paharul de șampanie în mână!”

Noul președinte ales al Islandei, Gudni Johannesson, a refuzat invitația de a urmări meciul țării sale cu Franța din lejele VIP ales stadionului Stade de France, duminică, 3 iulie 2016. El va fi alături de 8% din populația țării, într-una dintre peluzele stadionului din Paris.

„De ce aș merge la VIP să beau șampanie când pot să fac asta în orice alt loc al lumii? Nu, merg în peluză, alături de suporteri, și voi purta tricoul Islandei la meci. Cu tot respectul pentru naționala Franței, le transmit să nu ne subestimeze!” – Gudni Johannesson.

„Pentru Islanda ca țară, acest turneu înseamnă foarte mult. Aceasta arată că dacă îți stabilești un obiectiv, muncești pentru a-l atinge, rămâi împreună cu ceilalți și ai disciplină, atunci se poate întâmpla orice” – Gudni Johannesson

„Pentru Islanda ca țară, acest turneu înseamnă foarte mult. Aceasta arată că dacă îți stabilești un obiectiv, muncești pentru a-l atinge, rămâi împreună cu ceilalți și ai disciplină, atunci se poate întâmpla orice” – Gudni Johannesson

Aaa, și după meciul cu Franța antrenorul secund al echipei naționale a Islandei nu va mai fi destins, ci a devenit antrenor cu normă întreagă…