Maeştrii potlogăriilor împânzesc ţara

3

Invitatie Master of motivationO firmă obscură din Bistriţa-Năsăud a trecut şi prin Vaslui în cadrul unui periplu naţional prin care este pusă în aplicare ultima potlogărie la modă, o schemă bine pusă la punct, la limita legii, prin care pensionarii sunt păcăliţi să cumpere produse de sănătate „miraculoase” (de fapt, nişte „chinezării”) la suprapreţ. Bătrânii sunt ademeniţi cu premii la o „gală” în care nişte aşa-zişi „experţi” îi „prelucrează” spre a le scoate bani din buzunar. La mijlocul lui 2016, ultima scamatorie a devenit deja fenomen naţional, fiind extrem de profitabilă: societatea în cauză, spre exemplu, a avut în mai puţin de două luni un profit de peste 35 de mii, trei sferturi din cifra de afaceri.

Pensionarilor români li se poate părea că primesc în sfârşit atenţia care li se cuvine. Cineva nu numai că le acordă foarte multă consideraţie, dar se preocupă de starea lor de sănătate, îi premiază şi le solicită prezenţa în cadrul unui eveniment preţios organizat doar pentru ei. O „gală”, „un eveniment-spectacol”, aceasta este momeala, aruncată la mijlocul lui iunie 2016 şi asupra pensionarilor vasluieni chemaţi la Hotel Racova. Organizator: o firmă obscură din Bistriţa- Năsăud, „Master of Motivaţion”, nume care s-ar traduce prin „maeştrii motivaţiei”.

După toate datele însă, aceşti „maeştrii ai motivaţiei” sunt mai degrabă maeştri ai potlogăriilor. Societatea care i-a chemat pe bătrâni prin poştă şi telefon la „gală” pentru le oferi un premiu şi a le prezenta „produse din domeniul sănătăţii”, prezentare făcută de „experţii noştri în domeniul sănătăţii”, are înregistrat oficial un cu totul alt domeniu de activitate: „activitate de fotocopiere, de pregătire a documentelor şi alte activităţi specializate de secretariat”.

Aşadar, pentru pensionarii noştri primul indiciu al înşelătoriei la care vor fi supuşi ar putea fi acesta: de unde „experţi în domeniul sănătăţii” printre cei patru angajaţi pe care îi are declaraţi firma Master of Motivaţion?! Dintre aceştia patru, doi, foarte tineri, prea tineri pentru a fi „experţi” în vreun domeniu, se ocupau de primirea invitaţilor la aşa-zisa gală, atunci când la eveniment am dorit să participăm şi noi. Cei doi ne-au interzis vehement să facem fotografii şi, bineînţeles, ne-au interzis participarea.

Invitatie Master of motivation2Dar alte indicii ale potlogăriei cu eventuale victime din rândul pensionarilor români se găsesc chiar pe invitaţia pe care bătrânii au primit-o prin poştă. La eveniment nu se poate participa cu camere foto sau video sau cu aparate de înregistrat audio. E cel puţin ciudat cum oamenilor li se interzice să-şi păstreze vreo amintire de la „gală”, lucru care nu poate fi explicat decât prin grija organizatorilor de a nu exista probe pentru înşelătoria pe care o desfăşoară.

Mai mult decât atât, Master of Mativation şi-au luat o măsură în plus precizând discret în aceeaşi invitaţie: „în cazul unor eventuale litigii, societăţii/firmei organizatoare nu îi revine nicio responsabilitate”. Pentru că responsabilitatea revine unei firme partenere, despre care nu se oferă nicio informaţie şi nici măcar nu îi este precizat numele. Probabil că tot acesteia îi aparţin şi „experţii noştri″.

Un fenomen naţional fără răspuns de la autorităţi

Cunoscuţi pentru apetenţa către premii, reduceri şi orice alte facilităţi care le-ar putea completa veniturile fixe din micile lor pensii, bătrânii sunt victimele predilecte ale acestor noi tipuri de înşelătorii care, de altfel, au împânzit întreaga ţară. În invitaţiile despre care vorbeam se spune că cei în vârstă pot fi însoţiţi, dar partenerii lor nu pot avea mai puţin de 30 de ani. Oare de ce? Se tem organizatorii de minţile mai agere?

Surprinzătoare în toate cazurile este baza de date de care dispun aceste societăţi. Reuşesc să împânzească oraşele, scrisorile lor ajung în cutiile poştale ale pensionarilor, iar oamenii lor le înroşesc telefoanele. În schimb, aceste firme nu oferă niciun fel de informaţii proprii, nici emailuri, nici adrese, nici numere de telefon.

Schema parteneriatului cu o firmă fantonă le scapă de orece responsabilitate ulterioară, iar Poliţia nu are ce le face. În toate cazurile, Inspectoratele de Poliţie vor preciza că, pentru a demara o anchetă, poliţiştii trebuie să aibă o plângere din partea unui pensionar care se va simţi înşelat. Însă dacă sau atunci când bătrânii vor face un asemenea demers, va fi prea târziu pentru păgubiţi, pentru că poliţiştii nu vor reuşi să dea de urma „ofertanţilor”, care cumpără produse ieftine, „chinezării”, şi le oferă pensionarilor drept „produse miraculoase” la preţuri exorbitante.

Schema se dovedeşte extrem de profitabilă pentru aceste societăţi fără scrupule. Firma despre care vorbeam mai sus, cu patru angajaţi, şi-a început activitatea la mijlocul lui noiembrie 2014, cu un capital subscris de 200 de lei, dar a reuşit să raporteze până la sfârşitul aceluiaşi an un profit de 35.417 lei, la o cifră de afaceri de 57.969. Un adevărat miracol economic!

Pensionari batrani coada
Pensionarii vasluieni s-au înghesuit să fie păcăliţi cu „produse de sănătate miraculoase”

Firma de la Bistriţa-Năsăud este deja celebră la nivel naţional, preocuparea pentru astfel de scamatorii fiind în crreştere. Iată ce scrie un comentator al unui cotidian din Braşov relativ la un articol în care este demascată o astfel de „lucrătură”, efectuată de această societate: „Mdap… chiar azi am primit (în Timişoara) o astfel de invitaţie, de la firma ‹SC Master of Motivation SRL› din Bistriţa Năsăud, premiul fiind de data asta de 200 RON 🙂 Exact aşa, cu tombola anuală, e ‘gala’, poţi aduce un însoţitor care primeşte şi el un cadou ‘de valoare’, tre să fie >30 ani, are loc o prezentare de produse, vin ‘experţi’ în domeniul sănătăţii. Mai nasol e că nu au cu ce să îi prindă, dacă lumea dă benevol banii ăia pe chinezării. Fără camere foto/video nu prea ai cum dovedi că te-au înshelat (”Nu se admite prezenţa în sală cu camere foto/video, sau aparate de înregistrat audio”)”. Schema, aşa cum puteţi vedea, este aceeaşi, executată la nivel naţional şi de alte firme care au înţeles că e rost de făcut bani frumoşi exploatând naivitatea bătrânilor.

Un alt cititor al aceluiaşi articol vine cu un apel, adresat chiar celor care au fost păcăliţi de firma în cauză: „Oameni buni, haideţi toţi cei păcăliţi de firma din Bistriţa Năsăud, inclusiv eu de curând, să adresăm sesizări în scris către acele instituţii, poliţia, DNA. Protecţia Consumatorului din Bistriţa-Năsăud, dar şi din oraşul în care a avut loc aşa zisa tombolă păcălitoare, ptr. a stopa această înşelătorie care s-a întins la nivel naţional!”.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

3 COMENTARII

  1. Se fură pe schema asta din anii ’90. Am fost și eu la Delfini, la o întrunire. Ce teatru fain pus în scenă am văzut! Cu intervenții regizate din sală, cu plânsete de bucurie, cu atac direct la nevoile primare. Dacă nu ai un minim de pregătire psihologică ieși de acolo cu psihicul varză. Nu vrei decât să dai și tu bani să faci parte din acea categorie de oameni super-fericiți, care se pupă și se premiază pe scenă.

  2. Daca si la moaste e acelasi lucru…de ce nu ? Daca´s prosti, sa faca cumparaturi, undeva tot trebuie sa-si cheltuie banii…

  3. A incercat cineva sa returneze bunurile si sa solicitate banii inapoi ??? In contract exista astfel de prevederi referitoare la returnarea bunurilor in maxim 14 zile calendaristice. Multumesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.